Uleiurile esențiale - Activitate antimicrobiană a uleiurilor esențiale

Tmp de secole, plantele au fost folosite pentru o mare varietate de scopuri, de la tratarea bolilor infecțioase până la conservarea alimentelor și producția de parfumuri.În prezent, rezistența crescândă a microorganismelor la antimicrobiene, în combinație cu apariția bolilor emergente, necesită dezvoltarea urgentă a unor medicamente noi și mai eficiente.

Plantele, datorită diversității biologice și structurale a componentelor lor,

constituie o sursă unică și regenerabilă pentru descoperirea unor noi compuși antibacterieni, antifungici și antiparazitici.

Una dintre acțiunile de combatere a apariției problemei de rezistență la medicamente este dezvoltarea de noi antimicrobiene.

Uleiul esențial de plante este explorat ca un substitut promițător pentru antimicrobienii utilizați, iar până în prezent, multe uleiuri esențiale de plante au fost raportate ca prezentând o activitate antimicrobiană considerabilă.

Această activitate este atribuită capacității lor de a sintetiza substanțe aromatice, majoritatea fiind fenoli. Efectele antimicrobiene, antiseptice și alte calități terapeutice ale plantelor sunt recunoscute încă din perioada Preistorică. Interesant este faptul că, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ 80% din populația lumii, mai ales în țările în curs de dezvoltare, se bazează încă pe plante medicinale și pe extractele lor pentru îngrijire medicală primară .

Industria farmaceutică contemporană, cosmetică și industria alimentară se întemeiază pe cunoașterea proprietăților plantelor medicinale care pot fi utilizate pentru tratarea bolilor infecțioase, sistematice și inflamatorii, la conservarea alimentelor și la producția de parfumuri

Scurt istoric

În Grecia antică, plantele medicinale au fost utilizate pe larg de către persoanele care colectau și furnizau plante medicinale.

Chinezii, indienii, egiptenii, romanii și arabii se bazau, de asemenea, pe herbalism, care a fost asimilat în principiile, tradițiile și practicile filosofice ale culturii lor.

Hippocrates însuși a menționat 300-400 de plante medicinale.

Marile imperii controlau producția și comerțul cu plante medicinale de secole, în timp ce în Evul Mediu cultivarea lor în biserici și mănăstiri a facilitat dezvoltarea cunoștințelor despre proprietățile lor terapeutice.

În timpul Imperiului otoman, multe mănăstiri ortodoxe au creat spitale în incinta lor, unde s-au preparat remedii din plantele medicinale cultivate de călugări. În cele din urmă, odată cu avansarea medicinei moderne, remediile tradiționale au fost abandonate treptat în lumea dezvoltată. Cu toate acestea, plantele medicinale sunt reexaminate în prezent, extractele lor sunt studiate cu atenție și proprietățile lor sunt revizuite într-un efort de a completa sau înlocui substanțele chimice existente utilizate în industria modernă a produselor alimentare și medicamentelor.

Termenul de "ulei esențial" a fost folosit pentru prima dată de Paracelsus, care a numit componenta efectivă a fiecărui medicament "quinta esentia" .

Uleiurile esențiale sunt derivate din plante volatile cu caracter hidrofob.

Componentele uleiurilor esențiale, în total aproximativ 500 de compuși, includ terpenele (monoterpenii și sesquiterpenele), terpenoidele (izoprenoide) și compușii alifatici și aromatici precum aldehidele și fenolii.

Este posibil ca componentele predominante să constituie 85% din concentrația totală a uleiului.

Se estimează că există aproximativ 3.000 de uleiuri esențiale bine recunoscute, dintre care 300 sunt comercializate pe scară largă.

Caracterul chimic al compușilor influențează eficacitatea lor antimicrobiană și mecanismul de acțiune asupra organismului țintă. Cele două grupuri principale de uleiuri esențiale sunt terpenele și terpenoidele, și constituenții aromatici și alifatici

Compoziția uleiurilor esențiale depinde de diferiți factori, cum ar fi condițiile de mediu, compoziția și metoda de cultivare a solului, sezonul și perioada din zi a recoltării plantei, condițiile de depozitare și prelucrare, metoda de extracție a uleiului. Uleiurile esențiale sunt obținute din diferite organe ale plantelor; frunze, fructe, flori, bulbi, semințe, rădăcini, lemn și coajă de plante aromatice plante prin distilare, fermentare, zdrobire, extracție, hidroliză și aerisire, dar cea mai frecventă metodă este distilarea cu abur.

Distilarea ca metodă de producție a uleiului esențial a fost folosită de egipteni, indieni și persani în urmă cu două milenii și a fost îmbunătățită de arabi în secolul 9 d.Hr. Izolarea componentelor constitutive se realizează prin metode cromatografice

Utilizarea uleiurilor esențiale este extinsă, deoarece acestea sunt folosite ca ingrediente principale în cosmetice, parfumuri, produse pentru îngrijirea corpului și a părului, soluții orale antiseptice și paste de dinți, precum și produse de curățare și dezodorizante pentru uz casnic.

Aromoterapia, care a fost o practică terapeutică comună în antichitate, în special în Egipt și India, rămâne în continuare larg răspândită si se bazează pe utilizarea uleiurilor esențiale care, datorită capacității lor de a fi ușor absorbite de piele, sunt utilizate pentru ameliorarea simptomelor în condiții alergice și reumatismale, care prezintă activități anti-îmbătrânire, revitalizare și antiinflamatoare.

În ultimii ani, apariția agenților patogeni rezistenți la medicamente a atras atenția asupra uleiurilor esențiale pentru proprietățile lor potențiale antimicrobiene. Datorită diversității biologice și structurale a componentelor lor, se crede că acestea constituie o sursă unică și regenerabilă pentru descoperirea unor noi antimicrobiene foarte necesare.

Deși există numeroase studii privind activitățile antibacteriene ale uleiurilor esențiale, rezultatele acestor studii diferă foarte mult, ceea ce se datorează structurii chimice eterogene a uleiurilor esențiale, diferențelor calitative și cantitative ale compușilor lor și diverselor culturi.

Bacteriile Gram-pozitive sunt mai sensibile la uleiurile esențiale decât cele gram-negative datorită complexității membranei lor exterioare, care conferă suprafeței bacteriene un caracter puternic hidrofil, acționând ca o barieră în ceea ce privește permeabilitatea membranei celulare.

Uleiurile esențiale pot afecta direct membrana celulară a bacteriilor gram-pozitive, provocând ruperea membranei celulare, blocarea sistemelor enzimatice și întreruperea schimbului de ioni. Acest tip de deteriorare a permeabilității membranei celulare este de obicei letală pentru celulele bacteriene (moartea celulară).

Având în vedere diferitele grupe de compuși de ulei esențial, este foarte probabil ca activitatea lor antibacteriană să nu fie atribuită unui singur mecanism, ci că există mai multe moduri de direcționare a celulei microbiene. Proprietățile importante ale uleiurilor esențiale, cum ar fi hidrofobicitatea, perturbarea membranei citoplasmice, întreruperea fluxului de electroni, transportul activ și coagularea conținutului celulelor, pot fi considerate mecanisme posibile ale acțiunii lor antimicrobiene. Alte mecanisme care pot provoca funcționarea defectuoasă a membranei includ tulburări ale gradientului de pH și potențialul electric al forței motrice protonice.

Uleiurile esențiale care au cele mai puternice proprietăți antibacteriene conțin un procent ridicat de compuși fenolici, cum ar fi carvacrolul, eugenolul și timolul , care cauzează tulburări structurale și funcționale în membrana celulară și acționează asupra proteinelor celulare care sunt blocat în membrana citoplasmatică.

Uleiul esențial este, de asemenea, considerat a fi o alternativă naturală la conservanții chimici din alimente, deși aplicarea lor practică este limitată datorită caracteristicilor lor aromatice.

Multe uleiuri esențiale care au fost caracterizate pe plan internațional de către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente drept " sigure" sunt clasificate printre produsele naturale și pot fi utilizate în siguranță de către consumatori .Totuși, o supradoză de uleiuri esențiale poate provoca tulburări locale sau sistematice.

Organizația Internațională pentru Standarde a stabilit reguli pentru gestionarea corectă a uleiurilor, care includ ambalarea produselor, standardizarea și specificațiile de comercializare.