Viitorul Spațiilor Rurale în Uniunea Europeană

1. Contextul apariţiei politicii comune pentru dezvoltare regională

1.2 Definirea termenului de “regiune”

Ce înseamnă, de fapt, termenul „regiune”? Carta Comunitară a Regionalizării defineşte regiunea ca fiind „un teritoriu care formează, din punct de vedere geografic, o unitate netă sau un ansamblu similar de teritorii în care există continuitate, în care populaţia posedă anumite elemente comune şi care doreşte să-şi păstreze specificitatea astfel rezultată şi să o dezvolte cu scopul de a stimula procesul cultural, social şi economic. Diferitele denumiri şi natura juridico-politică pe care aceste entităţi le pot primi în diferitele state-comunităţi autonome, landuri, naţionalităţi etc., nu le exclud din consideraţiile stabilite în prezenta Cartă” .

1.2. Premisele apariţiei politicii de dezvoltare regională

Atunci când s-a constituit Comunitatea Europeană, statele care erau membre aveau niveluri de dezvoltare foarte apropiate, ceea ce nu a făcut necesară elaborarea unor reglementări în domeniul dezvoltării regionale, din moment ce probleme de natură regională existau doar în partea sudică a Italiei. La dorinţa acesteia din urmă, a fost inclus în Tratat un articol care poate fi consideral punctul de pornire al politicii regionale comunitare, şi anume Articolul 130, în care se menţionează că se urmăreşte „reducerea diferenţelor existente între diferitele regiuni şi sprijinirea celor mai puţin favorizate, în scopul realizării unei economii comunitare solide şi unitare”. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv a fost înfiinţată Banca Europeană de Investiţii, considerată un instrument al politicii regionale.

Începutul procesului de extindere a Uniunii Europene din 1973, când celor şase state fondatoare li s-au adăugat Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Irlanda şi Danemarca, a reprezentat totodată şi imboldul dat acestor state de a pune la punct o politică de dezvoltare regională. Însă, o dată cu extinderea s-au amplificat şi problemele regionale, disparităţile dintre regiuni devenind mult mai vizibile. Erau diferenţe semnificative de dezvoltare între regiunile celor şase state fondatoare şi unele regiuni ale ţărilor nou intrate în Comunitatea Europeană de la acel moment. De exemplu, zonele rurale din Danemarca şi Irlanda erau subdezvoltate în comparaţie cu zone similare din statele membre. Mai mult decât atât, zonele miniere din Regatul Unit se aflau într-o perioadă de reconversie industrială presărată cu numeroase probleme. Dezindustrializarea a generat probleme şi în zonele puternic industrializate din statele membre, precum regiunile carbonifere din Germania (Ruhr) şi Franţa (Lorena) şi partea de sud a Belgiei.

Adevărata necesitate de construire a unei politici comune prin intermediul căreia să se gestioneze problemele generate de decalajele în ceea ce priveşte dezvoltarea regională s-a simţit atunci când Comunitatea Europeană s-a extins înspre sud, incluzând în graniţele ei Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986) . Atunci, amploarea disparităţilor regionale a eclipsat situaţia anterioară.

Extinderea Uniunii Europene înspre est a avut impactul cel mai pronunţat. Aderarea celor 10 state (Republica Cehă, Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria, Malta, Cipru) în 2004, a transformat Uniunea Europeană într-un grup eterogen de state, în care dezechilibrele regionale sunt de o importanţă deosebită , făcând din obiectivul strategic fixat la Lisabona, de a transforma Uniunea Europană în „cea mai competitivă şi dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere economică susţinută, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi cu o mai mare coeziune socială”, cea mai mare provocare a prezentului.

1.3. Rolul politicii de dezvoltare regională

Necesitatea existenţei unei politici regionale la nivelul Uniunii Europene nu derivă numai din existenţa disparităţilor între regiunile europene, sub aspectul bunăstării, ci şi din faptul că politica regională are un rol foarte important asupra îndeplinirii obiectivelor stabilite la nivel naţional. Aceste obiective sunt reprezentate de atingerea unui ritm satisfăcător de creştere economică şi distribuirea veniturilor şi a bunăstării într-un mod echitabil asupra întregii economii. De asemenea, politica regională reprezintă principalul instrument de utilizare completă şi eficientă a resurselor, mai ales când vine vorba de resursele de factor de muncă.

Politica de dezvoltare regională la nivelul Uniunii Europene are rolul de a permite statelor membre de a se implica în politica de dezvoltare regională a statelor învecinate, prin crearea unor mecanisme care să asigure creşterea economică a regiunilor mai slab dezvoltate. O politică de dezvoltare regională unitară conduce, pe termen lung, la diseminarea beneficiilor rezultate în urma procesului de integrare către toate regiunile şi statele Uniunii .

Politica regională, pe lângă faptul că este orientată, în principal, asupra modului în care funcţionează economia la nivelul diferitelor regiuni, caută să găsească soluţii următoarelor categorii de probleme:

• Reducerea, până la eliminare, a disparităţilor interregionale;

• Evaluarea consecinţelor utilizării diferitelor instrumente de politică regională asupra economiilor regiunilor.

Dezvoltarea rurală este considerată principalul instrument strategic utilizat pentru diminuarea disparităţilor economice şi sociale existente între regiuni, decalaje derivate din existenţa unui grad diferit de înzestrare cu resurse naturale, capital uman şi financiar. Maria Vincze accentua că între dezvoltarea rurală şi dezvoltarea regională există o strânsă legătură, în ciuda aparenţelor . La o primă vedere, cele două tipuri de dezvoltare sunt diametral opuse:

• Dezvoltarea teritorială se desfăşoară la scară mare (ţară, regiune, judeţ), iar dezvoltarea rurală se desfăşoară la scară mică (nivel local);

• Devoltarea teritorială are loc de sus în jos, în timp ce dezvoltarea rurală are loc de jos în sus;

• În dezvoltarea teritorială accentul se pune pe reţele de comunicaţii, în timp ce în cazul dezvoltării rurale accentul cade pe valorificarea resurselor locale;

• Statul are un rol decisiv în dezvoltarea teritorială, însă în cazul dezvoltării rurale el are doar rol orientativ, de sprijin.

însă ar fi ilogic să ne gândim că poate exista dezvoltare rurală fără dezvoltare regională sau invers.