Analiza modalităților de organizare a calității la firma Kaufland

Calitatea nu poate fi asigurată numai prin verificare. Ori cât de strictă, verificarea conduce numai la separarea produselor bune de cele care nu îndeplinesc condițiile de calitate. Controlul în sine al loturilor de produse nu îmbunătățește calitatea unui produs, cu atât mai mult cu cât deficiențele care se depistează se pot datora problemelor din fabricație, dar și lipsurilor din proiectare, aprovizionare, desfacere, transport etc. În realizarea produselor de calitate trebuie implicată deci întreaga organizație producătoare.

Au fost adoptate în acest scop metode de organizare care asigură integrarea tuturor factorilor care influențează calitatea produsului sau serviciului oferit de o firmă. Controlul calității devine astfel o parte a unui sistem mai amplu și mai complex.

Dezvoltarea producției de mare serie și a comerțului internațional care a caracterizat ultima sută de ani a fost însoțită de cinci etape ale modalității de organizare a activităților care privesc calitatea mărfurilor produse. Desigur, aceste etape nu sunt separate net, ci ele se interpătrund, iar etapele anterioare se regăsesc într-o anumită formă în etapele următoare, care le integrează.

Cele cinci modalități de organizare folosite de întreprinderile producătoare au fost următoarele:

- inspecția calității;

- controlul calității prin metode statistice;

- sistemul de asigurare a calității;

- sistemul de management al calității;

- managementul calității totale (TQM).

Inspecția calității, prezentată anterior, a apărut la începutul secolului XX, legat de principiile lui Taylor de organizare a muncii. Diviziunea muncii a dus la separarea celor care execută de cei care controlează.

Accentul era pus pe verificarea produsului finit, pe identificarea și separarea produselor necorespunzătoare și nu pe controlul procesului de fabricație care sursa principală a neconformităților. Inspecția avea, deci, un rol pasiv în eliminarea produselor neconforme. Gradul de implicare în problemele de calitate a personalului era redus, fiind implicați numai șefii de echipă și inspectorii de calitate.

Controlul calității prin metode statistice au apărut și s-au dezvoltat în deceniile 3 - 5 ale secolului XX, ca urmare a lucrărilor lui Shewart, Deming și Juran. Se foloseau metode de control statistic, controlul prin sondaj, ceea ce a dus la reducerea costurilor controlului. Conceptul cheie a fost AQL, așa cum a fost definit și în capitolele anterioare. În urma controlului se acționa pentru reglarea procesului de obținere a produsului, potrivit unui ciclu în patru faze: planificare, execuție, verificare, acțiune.

Și în acest caz, gradul de implicare al personalului era redus, la nivelul controlorilor tehnici, al inginerilor, al specialiștilor în calitate.

Sistemul de asigurare a calității a apărut în SUA în deceniul 6 al secolului XX, promotorul său fiind J. M. Juran. În cadrul sistemului accentul este pus pe prevenirea defectelor prin contribuția tuturor compartimentelor cu atribuțiuni în domeniul calității, a întregului lanț de la proiectare până la client.

Asigurarea calității este ansamblul de acțiuni planificate și sistematice necesare pentru a da încrederea că un produs sau serviciu va satisface condițiile de calitate specificate.

Așadar, în timp ce calitatea se referă la un anumit produs și la un moment dat, asigurarea calității se referă la capacitatea producătorului în sine de a produce mărfuri de un anumit nivel calitativ.

Se definește ca sistem al calității ansamblul de structuri organizatorice, responsabilități, proceduri, procese și resurse care au ca scop asigurarea calității.

Acțiunile componente ale asigurării calității implică toate etapele de realizare a produsului, cum sunt cele de planificare/proiectare, de realizare, de control, de optimizare a realizării produsului în condițiile de calitate impuse, de vânzare, asistență tehnică, întreținere, scoatere din uz etc. Prin sistemul de asigurare a calității, planificarea și realizarea calității devine responsabilitate a tuturor salariaților organizației.

Conceptul de asigurare a calității înseamnă două atribuții importante și anume:

- determinarea din timp a neconformităților și întreprinderea de acțiuni corective printr-o funcție de verificare realizată de personal de specialitate;

- prevenirea abaterilor și defecțiunilor potențiale, atribuție a conducerii organizației care prin personalul desemnat selectează, aplică, supraveghează aplicarea sistemului de asigurare a calității și analizează eficiența economică a sistemului adoptat.