Animale și pasări sălbatice - pelicanul comun și pelicanul creț

INTRODUCERE

Pelicanii,aceste păsări arhaice, rămase din era terțiară, și-au diminuat mult efectivele în ultimele decenii. Locurile lor de cuibărit s-au redus treptat, ca urmare a pătrunderii factorului antropic, astfel încât pelicanii au dispărut cu desăvârșire din vestul și centrul Europei. Deșii pelicanii au mai cuibărit în secolul al XV-lea în Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din fața civilizației, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestică a arealului lor de cuibărit. În secolul trecut, mai erau comuni și în Transilvania, iar în prezent, un ultim refugiu al lor a rămas doar partea estică a continentului, îndeosebi în Delta Dunării.

În România, la sfârșitul secolului trecut și la începutul acestui secol, ambele specii de pelicani-pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și cel creț (Pelecanus crispus)- erau încă frecvenți, nu numai în Delta Dunării din acele vremuri povesteau despre existența atâtor cuiburi, încât relatările lor par incredibile.

În următoarele decenii,numărul pelicanilor a scăzut înspăimântător, din cauza pescarilor, care, îngrijorați pentru capturile lor, învinovățeau aceste păsări „dăunătoare”, dând foc, ani de-a rândul, tuturor coloniilor întâlnite.

Renumitul ornitolog roman Ion I. Cătuneanu, Șeful Centralei Ornitologice Române, a avut o atitudine pozitivă în privința protecției păsărilor ihtiofage. În timpul observațiilor sale din 1950, efectuate cu ocazia unei survolări a Deltei Dunării cu avionul, a descoperit doar o singură colonie de pelicani, cu numai circa 250 de pui. În același an, populația de pelicani din Delta Dunării a fost estimată la numai 600 de exemplare.

Actualmente, pelicanii sunt strict protejați în toată Europa. În România din 1955, speciile de pelicani au fost declarate monumente ale naturii, iar coloniile sunt, e asemenea, protejate, pătrunderea în colonii fiind strict interzisă. Protejarea pelicanilor, datorită sensibilității acestor păsări față de factorii perturbanți, este de neconceput fără protecția strictă a coloniilor de cuibărit. Deranjarea coloniilor duce după sine părăsirea cuiburilor, iar dintr-o eventuală pontă înlocuitoare vor rezulta pui întârziați, care nu vor fi pregătiți pentru migrația de toamnă și vor muri înghețați.

Capitolul 1

1. Caractere Generale

Datorită măsurilor de protecție, în prezent, pe teritoriul Deltei Dunării cuibăresc peste 2500 de perechi de pelicani comuni și aproximativ 100 de perechi de pelicani creți. În zilele noastre, aici se găsește cea mai mare populație de pelicani comuni din Europa.

Precum s-a văzut, majoritatea pelicanilor din Deltă sunt pelicani comuni. Adulții acestei specii au o culoare alb-roz, iar în perioada nupțială, ambele sexe posedă un ciuf, iar fruntea prezintă o excrescență vizibilă. Remigele-penele lungi ale aripii-sunt negre, ca la berze. Sacul gutural- instrumentul de pescuit de bază al pelicanilor-este gălbui, ca și o porțiune de penaj de pe pieptul păsării.

Pelicanul creț, mai puțin numeric, dar răspândit pe un areal mai mare în Europa de sud-est, este de talie chiar mai mare decât specia precedentă, ambele specii înscriindu-se printre păsările cele mai mari, cu o anvergură de peste 2m. Culoarea lui este de un alb-murdar spre plumburiu, regimele sunt negre numai spre partea de jos, iar sacul gutural al adulților, în timpul reproducerii, este de un roșu evident. Puii pelicanului comun sunt acoperiți la început de un puf negru, schimbat treptat de pene maronii, care vor fi înlocuite cu penajul alb-roziu abia după prima năpârlire completă, în locurile de iernare. Puii pelicanului creț sunt plumburii, menționăm că, în majoritatea determinatoarelor, coloritul puilor este redat incorect.