Construind Estetic

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Construind Estetic.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 17 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Alte Domenii

Cuprins

1. Notiuni introductive.pag. 3
2. Studiu de caz: Particularitati ale frumosului in Renastere.pag. 4
3. Notiuni tehnice.pag.14
4. Bibliografie.pag. 17

Extras din document

1. Notiuni introductive

Standardele de frumusete variaza in functie de epoca si cultura.

- Ceea ce este frumosul pentru noi astăzi, elinii numeau Kalón, iar latinii - pulchrum. Acest ultim termen a dispărut în latina renascentistă, lăsând locul unui cuvânt nou bellum (de la ,,bonum", diminutivat ,,bonellum", abreviat - ,,bellum") devenit în italiană ,,bello", în franceză - beau, iar în engleză beautiful. În română s-a păstrat termenul frumos în care se recunoaşte uşor latinesculformosus. În orice caz, ceea ce este important este faptul că şi-n limbile vechi şi-n cele actuale sunt şi substantive şi adjective derivate din aceeaşi rădăcină: Kallós şi Kalon, pulchritudo şi pulcher,bellezza şi bello, frumuseţe şi frumos. De asemenea, se ştie că grecii utilizau adjectivul substantivat tó Kalon pentru frumuseţe, iar ,,Kallós" l-au păstrat pentru noţiunea abstractă, pentru frumos.

- teoriile despre frumos în spaţiul culturii greco-latine şi iudeo-creştine au ,,operat" - după cum afirmă şi dezvoltă pe larg acest raţionament Wladyslaw Tatarkiewicz în Istoria celor şase noţiuni - nu cu o singură noţiune, ci cu trei noţiuni diferite: 1. frumosul în sens larg - etic şi estetic totodată (Kalokagathon); 2. frumosul cu semnificaţie exclusiv estetică, adică ceea ce suscită şi provoacă trăiri estetice faţă de culoare, sunet, gândire (această noţiune despre frumos este cea care a devenit, cu timpul, noţiunea de bază a culturii europene) şi 3. frumosul în sens estetic, dar limitat doar la domeniul vizual (în acest sens, frumoase puteau fi doar forma şi culoarea).

În orice caz, acest fapt este important şi pentru că putem distinge între o teorie cu privire la frumos şi o definiţie dată frumosului. Se poate accepta astfel că, atunci când se spune că frumosul e ,,ceea ce place când e privit", noi dăm o definiţie frumosului, iar atunci când spunem, de pildă, că ,,frumosul constă în alegerea proporţiilor, în dispunerea adevărată a părţilor, în fapt, în mărime, calitate şi cantitate şi-n raportul lor reciproc", atunci formulăm o teorie despre frumos. În primul caz, o definiţie ne va spune cum se recunoaşte frumosul, iar în cel de-al doilea, o teorie cere explicit să spunem cumse explică frumosul. O atare teorie pe cât de cuprinzătoare, pe atât de longevivă cu privire la frumos este numită de acelaşi estetician ,,Marea teorie". Cei ce-au iniţiat-o au fost pitagoreicii, dar ea a străbătut după aceea timpurile, rămânând aproape nemodificată până în secolul al XVII-lea european. Ea are, totodată, calitatea că se aplică şi plasticii şi muzicii deopotrivă. Elementul esenţial al acestei teorii îl constituie ideea de proporţie, cea de simetrie şi cea de armonie. Astfel, frumosul apare numai în obiectele în care părţile se raportează unele la altele ca numere simple. Mai precis: justa alcătuire şi concordanţa tuturor lucrurilor compuse provin din cele cinci proporţii cuprinse între cele patru numere simple (1, 2, 3, 4). O atare teorie se aplică şi este recognoscibilă în sculptura şi arhitectura clasică grecească, iar Vitruviu în celebrul său Tratat despre arhitectură consfinţeşte şi pentru latini canoanele ataşate acesteia. Oricum, Sfântul Augustin va fi cel care va da formula paradigmatică a Marii Teorii: ,,Numai frumosul place; în frumos - formele; în forme - proporţiile; în proporţii - numerele". Se consideră, de asemenea, că sunt câteva teze conexe Marii Teorii: 1. caracterul raţional al frumosului; 2. caracterul cantitativ al frumosului; 3. caracterul obiectiv al frumosului; 4. dimensiunea metafizică a frumosului (afirmată şi de pitagoreici şi de Heraclit, dar şi de stoici şi de gânditorii creştini).

În Simpozion, Platon surprinde şi defineşte tocmai acest caracter obiectiv şi nu subiectiv al frumosului, absolut şi nu relativ transcendent şi nu imanent al acestuia. Se înţelege că sofiştii au fost cei care s-au îndoit tocmai de valabilitatea acestor caracteristici ale frumosului şi ei, din contră au insistat asupra caracterului subiectiv, relativ, şi imanent al aprecierilor estetice şi artistice; într-un cuvânt, lucrurile sunt bune şi frumoase pentru întrebuinţarea la care ne slujim de ele şi sunt urâte pentru serviciul la care nu se potrivesc".

De asemenea, şi stoicii, întrebuinţând două accepţii asupra frumosului (a. frumos este ceea ce este perfect proporţionat şi b. frumos este ceea ce e adecvat perfect menirii sale), au formulat şi ei, implicit, îndoieli cu privire la valabilitatea universală şi necondiţionată a Marii Teorii.

În orice caz, se acceptă astăzi ideea că Plotin este cel ce-a adus cele mai articulate semne de îndoială asupra caracteristicilor frumosului. Pentru Plotin, frumosul nu depinde de simetrie şi pentru că, dacă ar fi aşa, atunci ar rezulta că frumoase sunt doar obiectele complexe. De asemenea, dacă frumosul ar depinde de proporţii, atunci faţa ar fi întotdeauna frumoasă la cei mai mulţi oameni. Frumoasă însă este expresia, iar expresia nu-i neapărat produsul simetriei şi proporţiei, ci ea este reflex al formei interne.

2. Studiu de caz: Frumosul in Renastere

Se resimte revenirea stilurilor arhitecturale antice ( doric, ionic, corintic, toscan şi compozit), a ornamentelor (denticuli, fusarole, ove şi motive lanciforme, metope, triglife, arhitrave, coloane, capiteluri, lezene şi ante). Inspirându-se din celebrul tratat al lui arhitectului, inginerului şi scriitorului romanVitruvius (Marcus Vitruvius Pollio) „De re architectura”- unul dintre puţinele tratate referitoare la arhitectura antică, Leon Battista Alberti concepe” De re Aedificatoria”, în care se resimte şi influenţa lui Platon şi a lui Aristotel. Vitruvius, în tratatul său, spunea că omul trebuie să construiască folosindu-se de natură.Ordinele arhitectonice inventate de greci (doric, ionic, corintic) dovedesc faptul că grecii erau înzestraţi cu un puternic simţ al proporţiei (proporţiile trupului uman). Leonardo da Vinci îi va prelua ideile şi reprezintă grafic această idee de proporţie în „omul vitruvian”- trupul înscris în cerc şi în pătrat, figuri fundamentale ale ordinului cosmic.

Un alt arhitect italian important care l-a studiat pe Vitruvius este Andrea Palladio (1508 -1580), care a publicat şi o ediţie a comentariilor lui Cezar. Construiește numeroase biserici, având ca model sanctuarele antice, cât și vile pentru notabilimea orașului (ex: Vila Rotonda, Veneţia).

Fisiere in arhiva (1):

  • Construind Estetic.docx

Bibliografie

http://ebooks.unibuc.ro/filologie/morar/4.htm
Liviu Rusu, Logica frumosului, E.P.L.U., Bucureşti, 1968,
Nicolai Hartmann, Estetica, Ed. Univers, Bucureşti,

Alte informatii

Facultatea de Arhitectura G.M. Cantacuzino, Iasi Disciplina: Estetica Anul universitar 2013-2014 Semestrul I