Criza datoriei publice în țările Uniunii Europene - evoluții și implicații

Capitolul I

Caracterizare generală

Nevoia statului de a avea resurse finaciare are o însușire continuă, ele fiind compensate de prin intermediul veniturilor ce sunt obținute de la majoritatea populației prin intermediul taxelor, contribuțiilor dau și al impozitelor. Datorită numărului mare de cheltuieli pe an, veniturile obținute nu sunt suficiente pentru a le acoperi anual. Așadar pentru a putea să se reducă din deficitele existente este necesar să se apele la o soluție externă și anume cea de împrumut.

1.1 Concept și forme

Îndatorarea publică este reprezentată de realitatea lumii contemporane din care facem parte, nu există stat care să nu fi cunoscut efectele pozitive ale acestui fenom dar și pe cele negative pe care acesta le stârnește, așadar ea nu prejudiciază toate țările în egală măsură.

Multe țări ce erau în perioada dezvoltării s-au confruntat cu fenomenul incapacității de plată la termen ce au avut urmări semnificative în plan social dar și în plan economic spre exemplu: Rusia în anul 1998, apoi Argentina în 2001, în Uruguay urmând Brazilia în anul 1999. Una din posibele justificări a acestui fenomen ar putea fi o comparație între aceste state și cele care sunt în curs de dezvoltare.

Termenul de datorie publică este reprezentat de totalitatea obligațiilor pe plan intern dar și extern pe care le are cel care împrumută, în acest caz este vorba despre guvernul central și totți cei care fac parte din el aici se include și organismele acestuia, dar și organizațiile publice unde guvernul este acționarul principal.

Datoria publică își face prezența din cauza mai multor situații care sunt însușite țărilor ce recurg la această soluție. Țările care sunt în proces de dezvolatare investesc mai mult decât reușesc să economiseasă datorită nevoii de a evolua. Cei care gestionează finanțele publice au se confuntă cu fenomenul de a avea fonduri limitate și cheltuieli sporite.

Pentru a face față numărului mare de cheltuieli publice apare nevoia de împrumuturi externe, în majoritatea cazurilor creditul public nu este suficient pentru a acoperi toate nevoile publice și pentru a mai finanța și diferite proiecte, totodată nici fondurile obținute de la populație prin intermediul impozitelor și taxelor nu sunt suficiente.

Țările ce au o economie bine dezvoltată foarte rar obișnuiesc să apeleze la împrumuturile externe, ele se focalizează pe piața internă, în schimb țările ce sunt slab dezvoltate apelează foarte des la împrumuturile externe datorită insuficienței resurselor, și a resurselor insuficiente obținute pe plan intern.

Prin intermediul datoriei externe resursele naționale se mobilizează, contribuind la creșterea numărului de investiții împreună cu numărul de cheltuieli pe plan intern. Capitalul obținut din împrumuturile externe contribuie la creșterea economiei, prin sporirea PIB-lui, a investițiilor, dar în principal a cheltuielilor pe plan intern, avand în vedere mărimea capitalului împrumutat și modul de utilizare eficient al acestuia.

1.2 Factorii care au generat apariția datoriei publice

Resursele ce contribuie la formarea datoriei publice externe aprobă clasificarea acesteia în ceea ce privește destinația după cum urmează:

- Menținerea balanței în ceea ce privesc plățile;

- Stabilizarea rezervei valutare pe care o deține statul;

- Formarea unor proiecte ce țin de investiții, subvenționarea exporturilor, stabilizarea și progresarea în anumite domenii ale economiei;

- Obținerea unor reforme zonale;

- Obținerea unor importuri menționate de către gurvernul statului;

- Subvenționarea și resubvenționarea pierderilor din bugetul de stat.