Evaluarea ciclului de viață al sticlei în cazul societății Stirom București

CAPITOLUL 1

CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND INDUSTRIA STICLEI

1.1. Originile istorice

Materialele din sticla pot apare in mod natural, de exemplu obsidianul este deseori gasit in zonele vulcanice si are compozitia comparabila cu a sticlei facuta de om. Acest material, care consta in principal din dioxid de siliciu si compusi de sodium si calciu, a fost utilizat de omul primitiv pentru fabricarea capetelor sagetilor, cutitelor si a capetelorde lance.. Alte forme naturale de sticla sunt tektitele, formate din solidificarea rocii topite pulverizata in atmosfera cand meteoritii lovesc suprafata pamantului si “fulguritele”, formate cand lumina loveste nisipul.

Nu este cunoscut momentul in care sticla a fost produsa prima oara artificial, cele mai vechi descoperiri datand in jurul anului 3500 i.e.n. Se crede ca fabricarea sticlei a inceput in Egipt si Mesopotamia, dar s-a dezvoltat ulterior in mod independent in China, Grecia si Tirolul de Nord. Fabricarea sticlei antice este considerata a fi legata cu producerea ceramicii si a bronzului, unde isi poate avea originile ca produs derivat.. Timpuria sa utilizare a fost ca bijuterie si pentru vase mici. Productia a crescut semnificativ in jurul anului 1500 i.e.n. cand au fost fabricate obiecte utilitare dintr-o gama diversa, ( vaze, containere si cupe) din modelarea sticlei din nisip sau lut. Prima mare revolutie tehnica in fabricarea sticlei a intervenit in primul secol e.n. in Palestina sau in Siria prin descoperirea suflarii sticlei . Aceasta tehnica implica preluarea sticlei topite la capatul unei tevi in care artizanul sufla pentru a forma corpul scobit. Aceasta tehnica permite productia unei mari varietati de forme si s-a raspandit rapid in Occident, ex Italia si Franta.

Fabricarea sticlei in Europa s-a dezvoltat mai departe in Evul Mediu, iar Venetia a devenit centrul European al artei sticlei. In secolul 14, ateliere ce fabricau sticla s-au stabilit pe intreg continentul, iar in acelasi a fost dezvoltata in Franta fabricarea geamurilor. Timp de mai multe secole sticla pentru ferestre a fost suflata printr-o teava in corpuri cilindrice, taiata si apoi intinsa cat inca este fierbinte.. Doar cantitati mici de sticla puteau fi manuite, iar sticla pentru ferestre era foarte mica. Noua tehnica consta din suflarea unei sfere de sticla printr-o teava, care era deschisa la capatul opus locului unde sticla era atasata pe teava, si apoi intinsa plan. Dupa descoperirea procesului de placare in 1688 sub domnia lui Louis XIV, au putut fi create oglinzi cu suprafata mare. In acelasi timp, fabricantii de sticla englezi au descoperit cristalul plumburiu, fabricarea sticlei de inalta stralucire si puritate.

In secolul al 18-lea, cateva fabrici deja produceau mai mult de 1 milion sticle pe an (in jur de 3 tone pe zi), prin tehnici manuale, de suflare cu gura. In timpul revolutiei industriale din secolul 19, progresul tehnic a fost accelerat: cuptoare incalzite cu carbune in loc de lemn; au fost utilizate primele masini automate; suflarea se facea folosind aer comprimat in forme metalice. La sfarsitul secolului 19, Friederich Siemens a inventat cuptoarele continue, ce permiteau productia continua, de scara larga si folosirea masinilor.

Doi pasi importanti au fost facuti in secolul 20: mecanizarea completa a fabricarii sticlelor cu introducerea primei masini automate IS (sectiune individuala), in jurul anului 1920 si inventarea procesului de plutire, pentru sticla plana, in anul 1962. Astazi, productia cu masini IS poate fi mai mare de 500 sticle pe minut, iar productia sticlei plane mai mari de 900 tone pe zi.

1.2. Caracteristici ale producţiei de sticlă la nivelul Uniunii Europene (EU)

Industria sticlei din cadrul Uniunii Europene (EU) este extrem de diversă, atât în ceea ce priveşte produsele cât şi tehnicile de fabricare a sticlei. Produsele variază de la pahare de cristal la cantităţi enorme de sticlă topită produsă pentru industria construcţiilor şi industria automobilelor. Utilajele pentru fabricarea sticlei variază de la cuptoare cu inducţie pentru fabricarea sticlelor optice speciale şi maşini textile pentru prelucrarea firelor de sticlă. Industria sticlei include, de asemenea şi instalaţii mai mici care produc până la limita de 20 tone sticlă /zi. Peste 80% din producţia industriei este vândută altor industrii şi industria sticlei depinde în ansamblu de industria construcţiilor, industria alimentară şi industria băuturilor.

În ultimii ani, industria sticlei a trecut printr-o perioadă de reorganizare. Cu scopul de a reduce costurile, de a concura mai eficace pe piaţa internaţională şi de a produce un profit cât mai mare multe companii au fuzionat şi numărul operatorilor a scăzut. Există câteva mari companii care operează în mai mult de opt sectoare specifice acestei industrii. De exemplu, The Owens Corning Corporation specializată în tehnologia fibrelor de sticlă, fibre de sticlă cu filament continuu şi vată de sticlă. PPC este un producător mare internaţional de sticlă de geam şi fibre de sticlă cu filament continuu.

Un mare impact asupra mediului îl au emisiile în aer şi consumul de energie din cadrul procesului de producere a sticlei. Fabricarea sticlei necesită o temperatură înaltă, o activitate intensivă electrică, rezultând din emisiile în urma combustiei produşilor şi o temperatură înaltă la oxidarea azotului atmosferic: dioxid de sulf, dioxid de carbon şi oxizi de azot. Emisiile conţin de asemenea praf, care rezultă în urma volatilizării şi condensării ulterioare a şarjelor de materii volatile. În 1997 s-a estimat că emisiile provenite din industria sticlei constau din: 9000 tone praf, 103.500 tone NOx , 91.500 tone SOx şi 22 milioane tone CO2 (incluzând generarea electrică).Acestea au ajuns la 0,7% din totalul emisiilor EU. Cantitatea totală de energie consumată în industria sticlei a fost de aproximativ 265 PJ. Emisiile în apă sunt relativ joase şi există câteva probleme minore care sunt specifice industriei sticlei. Deşeurile solide sunt de asemenea în cantităţi foarte mici şi au fost implementate multe iniţiative pentru a reduce generarea de deşeuri, pentru reciclarea şi depozitarea deşeurilor. În general, materiile brute pentru fabricarea sticlei sunt uşor disponibile, relativ inofensive, materiale naturale sau artificiale. Nu există probleme majore legate de mediu din punctul de vedere al provenienţei materialelor brute şi al deşeurilor.

Producţia totală a industriei sticlei din cadrul EU în 1996 a fost estimată la 29 milioane tone (excluzând fibrele ceramice şi fritele), în tabelul 1.1 fiind redat un insucces al acestui sector. O creştere a producţiei sticlei şi a producţiei din alte trei sectoare mari este reprezentată în figura 1.1 între anii 1986-1996.