Gestionarea și Neutralizarea Deșeurilor Orășenești

Argument

Deșeurile reprezintă una din problemele cele mai acute legate de protecția mediului. În fiecare an se generează mari cantități de deșeuri atât din producție cât și de la populație, deșeurile orășenești nepericuloase și periculoase ( deșeurile menajere și asimlabile din comerț, industrie și instituții ), la care se adaugă alte câteva fluxuri speciale de deșeuri: deşeurile de ambalaje, deşeurile din construcţii şi demolări, nămoluri de la epurarea apelor uzate, vehicule scoase din uz şi deşeuri de echipamente electrice şi electronice care au un mod de gestionare specific.

Gestionarea deșeurilor cuprinde toate activitățile de colectare, transport, tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor.

Conform Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor, principiile care stau la baza activităților de gestionare a deșeurilor sunt:

- principiul protecției resurselor primare, bazat pe conceptul de dezvoltare durabilă, care stabilește necesitate de a minimiza și eficientiza utilizare resurselor primare, prin utilizarea materiilor prime secndare;

- principiul utilizării celor mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive, conform căruia activitățile de gestionare a deșeurilor trebuie să țină cont de stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerințele pentru protecția mediului și fezabilitatea din punct de vedere economic;

- principiul prevenirii, care stabilește ierarhizarea activităților de gestionare a deșeurilor în următoarea ordine: minimizarea cantităților de deșeuri generate, tratarea în scopul recuperării, tratarea și eliminarea în condiții de siguranță pentru mediu;

- principiul poluatorul plătește, corelat cu principiul responsabilității producătorului și cel al responsabilității utilizatorului, care stabilește obligativitatea suportării costurilor de gestionare a deșeurilor de către generatorul lor;

- principiul substituției, care stabilește necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase cu altele nepericuloase în vederea reducerii cantităților de deșeuri periculoase generate;

- principiul proximității, corelat cu principiul autonomiei, confoem căruia deșeurile trebuie tratate și eliminate cât mai aproape de locul generării lor iar exportul de deșeuri periculoase este posibil doar în acele țări care dețin tehnologii adecvate de eliminare;

- principiul subsidiarității, care stabilește acordarea de competențe astfel încât deciziile în domeniul deșeurilor să fie luate la cel mai mic nivel administrativ față de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional și național;

- principiul integrării, care stabilește că activitățile de gestionare a deșeurilor fac parte integrantă din activitățile social-economice care le generează.

1.Problematica deșeurilor

1.1.Tipuri de deșeuri

Prin deşeuri se înţeleg resturile tehnologice, produsele şi materialele cu termene de garanţie depăşite, produsele uzate fizic care nu mai au valoare de întrebuinţare, precum şi resturile menajere.

Deșeurile sunt materiale considerate fără valoare sau fără utilitate. Acestea ar trebui eliminate deoarece pun în pericol sănătatea umană. Contactul omului cu deșeurile poate surveni fie în mod direct, prin acumularea haldelor de gunoi în apropierea zonelor de locuit, fie indirect, prin scuregrile în sol, apă subterană sau apă de suprafață și emisie în atmosferă.

Clasificarea deșeurilor

Din punct de vedere al naturii și locurilor de producere, deșeurile se clasifică astfel:

- deșeuri din industria minieră – reprezentate de fragmente de roci și minereuri sărace. Acestea sunt depuse de regulă la gura minei în zone neamenajate expuse periodic eroziunii și spălării de către apele de suprafață;

- deșeuri din industria energetică și metalurgică – pot fi zguri, nămoluri, prafuri și cenuși. Zgura și cenușa de la termocentrale reprezintă o mare cantitate de deșeuri, în special în țara noastră, unde industria energetică utilizează cu precădere cărbune inferior. Deșeurile provenite de la termocentrale și din metalurgia neferoasă au un conținut ridicat în metale grele și o anumită cantitae de sulfați care pot polua grav mediul înconjurător;

- deșeuri industriale – provin în general din industria prelucrătoare (textilă, a lemnului, alimentară) și în special din prelucrarea metalelor;

- deșeuri din construcții – reprezintă materialele provenite din demolarea construcțiilor și din resturile de materiale rămase de la șantierele de construcții civile și industriale;

- deșeuri stradale – sunt reprezentate de hârtie, plastic, resturi ceramice și sticle, moloz, resturi alimentare, resturi vegetale, metale și praf , acumulate în zonele tradale din activități cotidiene;

- deșeuri menajere – sunt reziduurile solide colectate de la locuințele popoulației și sunt reprezentate prin: hârtie, plastic, material textil, ceramică, metal, sticlă, ambalaje, diverse substanțe chimice, baterii, anvelope, uleiuri și nu în ultimul rând resturi alimentare;

- deșeuri agricole – sunt constituite din resturi vegetale, precum cocenii și paiele. Din zootehnie rezultă mari cantități de gunoi de grajd și dejecții animaliere;

- deșeuri periculoase – provin în cea mai mare parte din industria chimică, metalurgică, a rafinării, ateliere auto și stații de benzină. Aceste substanțe nu se folosesc direct de către om, însă cele mai multe sunt utilizate la fabricarea multor produse finite necesare omului. Dintre acestea amintim: vopsele, solvenți, insecticide, pesticide, acizi, compuși metalici etc.

- deșeuri radioactive – sunt rezultate din activități industriale, medicale și de cercetare. Cele mai mari cantități provin din activitatea de producere a energiei electrice.

Deșeurile, în mare lor majoritate, pot deveni periculoase în condiții precare de depozitare sau de transport. Astfel ele pot deveni explozive, oxidante, inflamabile, iritante, toxice, cencerigene, corozive, infecțioase, mutagene, radioactive și pot emite gaze toxice în contact cu apa, aerul sau un acid.