Cuprins
- Capitolul I. Organizații și instituții 2
- 1.1. Noțiuni introductive 2
- 1.2. Structura organizațiilor 3
- 1.3. Tipologia organizațiilor 4
- 1.4. Organizațiile viitorului 5
- Capitolul II. Reprezentare vs. imagine 8
- 2.1. Conceptul de reprezentare 8
- 2.2. Imaginea publică 9
- 2.3. Privat/public în spațiul social 9
- 2.4. Imagine proiectată vs. Imagine percepută 10
- 2.5. Pași în construirea imaginii publice 11
- Capitolul III. Imagine instituțională 12
- 3.1. Imaginea instituțională 12
- 3.2. Procesul de “vânzare” a imaginilor publice 12
- 3.3. Imaginea de marcă vs. Imaginea instituțională 13
- 3.4. Publicitatea instituțională 13
- Capitolul IV. Analiza de imagine 15
- 4.1. Tipologia analizelor de imagine 15
- Capitolul V. Coerența imaginii 18
- Bibliografie 20
Extras din proiect
Capitolul I
Organizaţii si instituţii
1.1 Noţiuni introductive
Unul din termenii invecinati cu termenul de „organizatie” este acela de „institutie”. In limbajul curent, termenul de „institutie” este folosit cu un sens imprecis, uneori ca sinonim pentru „organizatie”, iar alteori pentru a desemna anumite organizatii, de regula de stat si non-productive. Aceasta relativitate a sensului impune clarificarea celor doi termeni.
Dupa cum s-a vazut, organizatiile sunt grupuri de oameni care desfasoara activitati specializate pentru atingerea unor scopuri comune.
Termenul de „institutie” are doua sensuri, unul cu grad mai mare de abstractie si unul aflat pe acelasi nivel de generalitate cu cel de „organizatie” (din aceasta dualitate de sensuri decurge, de fapt, confuzia in folosirea curenta ).
Primul sens este acela de institutie sociala, care se refera la acele structuri relativ stabile de statusuri si roluri avand menirea de a conduce la satisfacerea anumitor nevoi ale oamenilor in societate sau la indeplinirea anumitor functii sociale ,cum ar fi: pluralismul democratic, familia nucleara, casatoria, etc. In aceasta privinta, notiunea se defineste mai intai la nivel normativ (ansamblu de reguli care definesc structura de baza a ordinii sociale), apoi la nivel expresiv (atitudini, comportamente, relatii sociale prin care se materializeaza aceste reguli).
Al doilea sens, si cel mai des utilizat, este acela de institutie publica, ce vizeaza acele organizatii non-productive care, pe baza resurselor asigurate de stat, urmaresc atingerea unor scopuri educationale sau administrative pentru un anumit segment de populatie (de exemplu: o scoala pentru populatia de varsta scolara, o primarie pentru locuitorii unui oras, etc.).
Se poate observa ca atat conceptul de „institutie” ca si cel de „organizatie” se refera la mecanismele prin care se articuleaza viata sociala: ambele se refera la interactiunea umana, arata caile pentru atingerea obiectivelor, cuprind etaloane pentru masurarea performantei. Dar exista si diferente , intrucat:
(a) institutiile constituie baza generativa o organizatiilor, oferind oportunitati de initiere si functionare pentru acestea; asadar, institutiile constituie fundalul normativ al interactiunilor umane, in timp ce organizatia este mai degraba un actor colectiv care promoveaza actiuni in contextul existent;
(b) prin functionarea lor, organizatiile pot deveni agenti ai schimbarii institutionale: o regula ce s-a dovedit nefunctionala in experienta poate fi schimbata; c) organizatiile reproduc institutiile (la nivelul lor se interiorizeaza modelele rutiniere de comportament si relationare, prin negocierea intersubiectiva a actorilor sociali) dar le pot si schimba, cum s-a vazut, ca rezultat al testarii la nivelul practic.
1.2. Structura organizatiilor
Dupa gradul lor de structurare, formele de organizare se impart in doua mari tipuri: informale si formale.
Planul informal al unei organizatii se alcatuieste din relatiile spontane, nedefinite sau slab definite dintre membrii acesteia. Normele, regulile informale sunt acceptate spontan si tocmai prin aceasta, nefiind impuse, acceptarea este intensa, gradul de adeziune fiind ridicat.
Planul formal al organizatiei vizeaza structura oficiala a acesteia, clar definita prin descrierea normelor de construire si de comportament, a rolurilor si relatiilor dintre membrii organizatiei (de putere, autoritate si responsabilitate), prin indicarea liderilor, a ierarhiei, prin precizarea conditiilor de acces, de evolutie si de iesire din organizatie (organizatiile care se apropie cel mai mult de tipul formal sunt cele birocratice).
Planul informal este subsumat si poate fi utilizat pentru consolidarea si evolutia pozitiva a planului formal, deoarece:
- faciliteaza realizarea scopului organizational prin adeziunea sporita a membrilor organizatiei;
- determina un climat organizational sanatos, cooperant;
- ofera liderilor organizatiei elemente de control, de feed-back asupra starii reale a organizatiei.
Formalizarea indica gradul conform caruia o organizatie este preponderent formala sau informala. Un nivel ridicat de formalizare este dat prin reglementarea intensa, prin norme, prin regulamente, a comportamentului organizational.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Imaginea Institutionala.docx