Jurnalistică

Europa se trezeşte parcă din leturgie, zguduită de seismele care ameninţă demolarea imperiilor.

"Bastiliile" cad una după alta şi cercurile de fier care încorsetau conştiinţele europene se desfac brusc, în ritmul nou al vieţii, în care puterea străzii impune violent deviza: "Liberté, Egalité, Fraternité!" cuvinte sub a căror forţă magică cad dogmele de veacuri, "bastilii de conştiinţă" ale gândirii Europei de până atunci.

Era în "anno domini" 1789

Proclamarea "Drepturilor omului şi ale cetăţeanului" ca drepturi inalienabile ale fiinţei prin proiectul de Constituţie franceză elaborat în 1792, constituie geneza unei noi umanităţi.

Dilemele generate de schimbarea fundamentală au devenit subiectul unor dezbateri, al căror drapel de luptă era purtat de gânditorii veacului.

Cât de liberă putea să fie totuşi, fiinţa în raporturile sale cu Dumnezeu?

Anterior, Jean Jaques Rousseau a fundamentat teoretic dreptul natural, dreptul la revoltă, dreptul la educaţie. Voltaire justifică în secolul mecanicist iluminat de zorii unei reforme mondiale.

Cu priviri critice, filosofii denunţă defectele lumii în care trăiesc, cu scopul de a

o recorecta.

Balanţa pe care Minerva ţine în cumpănă înclină prea mult talerul încărcat de neadevăr. Injustiţia cântărită cu aceeaşi balanţă atârnă greu în cumpăna istoriei şi asta pentru că Minerva cumpăneşte dreptatea legată la ochi.

Raţionalismul impune o reevaluare a omului de către sine prin a-şi preciza locul său în lume şi în Univers.

Identitatea europeană devine o problemă de prim ordin în plan social. Identitatea recuperată se resfrânge la nivel individual, sub forma "conştiinţei de sine".

Uneori, în interiorul ei, fiinţa se strânge ghem, căutând un punct de sprijin în Univers.

Tradiţia este ancora solidă care-i menţine pe cei ce se tem legaţi de trecutul istoric, în timp ce, temerari şi curajoşi, alţi "buni europeni aruncă veacuri de istorie peste bord, pornind pe mările viitorului.

Conservatorii reevaluează tezaurul umanităţii, ridicând moaşele sfinţilor ca stindard al temerilor lor de schimbări radicale.

Nobili de robă îşi cumpără bani "cash" blazoane învechite şi calcă strâmb în elegantele saloane, făcând să freamete de indignare tot rămurişul stufos al arborilor genealogici ai aristocraţilor al căror sânge preţios, nealterat, se scurge, albastru sub pielea sidefată de paloare.

"Progresul este imaginea Diavolului" remarcă cei temători.

"Le crépuscule des dieux a commencé pour nous", enunţă însă profetic, la 100 de ani de la descoperirea libertăţii de sine, în 1879, programul unei ligi antisemite.

"Evreul, în opoziţie cu societatea tradiţională, devine simbolul modernităţii", afirmă Dirk von Arkel, evreul fiind diavolul în acest context al spaimelor de nou.

Treptat, identitatea europeană se defineşte ca identitate etnică probată în contextul tradiţiilor în care biserica catolică defineşte bunul european credincios.

"Civilta cuttolica", un jurnal editat sub egida Pontificatului roman îşi

adjudecă dreptul de decizie: europeanul este creştin, în acest context evreii fiind denunţaţi ca păgânii străini de Europa.

"Istoria e un coşmar din care n-ai să te trezeşti niciodată!", exclamă Stephen Declalus, unul dintre eroii romanului "Ulise".