Limbajul Secret al Apei

Abstract: Masaru Emoto este un cercetător japonez ce a reuşit, prin tehnici de fotografiere rapidă, să pozeze structura apei în timpul îngheţării şi să evidenţieze astfel consecinţa directă a gândurilor pozitive şi negative asupra formării cristalelor de gheaţă.

Descoperirile domnului Emoto au şocat, cu siguranţă, mulţi oameni, dar probabil şi mai mulţi au fost puşi pe gânduri. După cum o recunoaşte şi dânsul a căutat mult timp un liant care să demonstreze că toate lucrurile de pe acest Pământ sunt interconectate şi a găsit un prieten de nădejde într-o substanţă care se pare că nici măcar nu a fost aici de la început (conform teoriei profesorului Louis Frank de la universitatea din Iowa - [1]). Emoto a demonstrat ştiinţific că apa are capacitatea de a stoca şi reflecta gândurile, cuvintele, rugăciunile, muzica şi sentimentele, studiile fiind făcut pe cristalele de gheaţă. Acest lucru a permis tuturor să vadă că apa într-adevăr poartă informaţie cu ea.

Metoda practică este prezentată succint în cartea dânsului ([2],p.23,24):

„Să vă explic cum procedez pentru a fotografia cristalele.

Pun cincizeci de feluri de apă în 50 de vase Petri diferite. Pun apoi vasele într-un frigider la îngheţat, pentru 3 ore, la -20°C. Rezultatul este că tensiunea suprafeţei formează în vasele Petri picături de gheaţă transversale de aproximativ 1 milimetru. Cristalul apare când îndrepţi o lumină deasupra picăturii de gheaţă”

Desigur, rezultatul nu este niciodată acela de 50 de cristale asemănătoare; uneori nici nu se formează cristale”

„Cristalele se arată numai pentru 20 sau 30 de secunde, în timp ce temperatura creşte, iar gheaţa începe să se topească”

„Ce anume îi conferă apei capacitatea de a reflecta ce se află în sufletele oamenilor?”

La această întrebare se răspunde în cartea „Mesaje ascunse din apă” [2]. Emoto porneşte de la ideea că „toate lucrurile se află în vibraţie şi fiecare vibrează la propria frecvenţă” (inclusiv organismul uman), ipoteză acceptat şi de fizica cuantică: „Să ne închipuim că v-aţi putea reduce trupul la o mărime microscopică şi că aţi porni într-o explorare pentru a descoperii secretele acestui univers numit fiinţă umană. Aţi vedea în scurt timp că orice lucru nu este alcătuit din altceva decât din atomi, fiecare atom fiind un nucleu cu electroni ce se învârt în jurul lui. Numărul şi forma acestor electroni şi a orbitelor lor îi conferă fiecărei substanţe un set specific de frecvenţe vibraţionale. Aţi descoperi că, indiferent de substanţă, nimic nu este masă solidă”. De fapt lucrurile care ni se par nouă solide sunt în realitate mai mult de 99% ‘goale’. Chiar dacă noi vedem această pagină ca fiind nemişcată, la nivel atomic este o forfotă de nedescris. Este clar că simţurile noastre perceptive sunt limitate: „Ochii noştri pot vedea obiecte, însă nu pot vedea vibraţii”.

De asemenea frecvenţa însemnă sunet. Aşadar fiecare obiect ce vibrează emite şi un sunet, imperceptibil pentru urechile noastre dacă nu se află în gama 15-20.000 Hz.

Fiecare frecvenţă emisă are receptorul ei bine stabilit. De exemplu ochii pot capta intervalul limitat între aproximativ (5•1014÷1015)Hz sau în lungimi de undă (300÷700) nanometrii.

Ei bine apa este un „maestru receptor” cum o denumeşte plastic Emoto: ea poate percepe, înmagazina şi reda, într-o formă ce poate fi percepută de ochiul uman, orice frecvenţă (vibraţie), fie că acesta este emisă de o melodie, poză, cuvânt, sentiment sau gând.

După cum am menţionat există mai multe metode prin care apa a fost informată:

- prin cuvinte scrise pe bileţele ce erau lipide, pe sticla cu apă, cu scrisul către interior

- prin expunerea apei la muzică

- prin aşezarea unei fotografii în apropierea apei

- prin expunerea apei la cuvinte rostite

Iată în continuare o parte din concluziile domnului Emoto în urma cercetărilor sale începute încă din anul 1993:

1. Apa cristalizează diferit în funcţie de informaţia pe care o primeşte.

S-a observat în mod repetat că apa răspundea cuvintelor pozitive formând cristale hexagonale superbe, spre deosebire de formele nearmonioase rezultate în urma expunerii la cuvinte negative. Spre exemplu mai jos se poate observa simetria cristalului pentru cuvântul fericire şi dezechilibrul nefericirii:

Este interesant însă, că totuşi cuvântul nefericire are la bază o structură de cristal hexagonal. De ce nu este complet dezordonat? Dacă analizăm corespondenţa în limba Engleză happy/unhappy se poate vedea că unhappy (nefericit) are rădăcina din cuvântul happy, care este însă negat (observaţie valabilă şi pentru limba Română). La nivel energetic se întâmplă acelaşi lucru: nefericirea este lipsa fericirii, dar totuşi cele 2 energii sunt legate, exact ca lumina şi întunericul care sunt complementare. Noi nu am ştii cum este să fim fericiţi, dacă nu am fi fost cel puţin o dată nefericiţi. Aşa suntem construiţi în această lumea duală: pe comparaţie şi relativitate.

Rezultate similare s-au obţinut şi pentru alte perechi de cuvinte: bun/rău, pace/război, frumos/urât.

Cu alte cuvinte informaţia pe care noi o transmitem apei îi schimbă calitatea. Gândiţi-vă ce ar fi mai sănătos pentru noi: să bem un pahar cu apă de la robinet în timp ce suntem fericiţi sau apă de izvor în timp ce suntem supăraţi. Răspunsul îl bănuieşte toată lumea: apă de izvor în timp ce suntem fericiţi. Lăsând gluma la o parte, puteţi verifica cum apa provenită de la aceeaşi sursă, băută în zile diferite va avea gusturi diferite în funcţie de starea de spirit pe care o aveţi.