Mecanismul Descleierii Enzimatice

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Mecanismul Descleierii Enzimatice.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof.Univ.Dr.AUGUSTIN MURESAN

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Alte Domenii

Extras din document

Desceierea are drept scop îndepărtarea agentului folosit la înleierea firelor de

urzeală.pelicula de pe fibra încleiată influențează negativ umezirea si capacitatea de adsorbție a substratului textil, făcând practic apropierea imposibilă vopsirea și imprimarea uniformă a materialelor textile. O codiție importantă in descleiere: o represintă corctitudinea ei, de ea depinde și

celelalte operații de finisare.

Nu există o metodă de descleiere universală, există însă, două procedee de descleiere fundamental diferite:

- descleiere enzimatică sau chimică, când se folosesc reţete clasice de incleiere, pe bază de amidon şi grăsimi;

- spălare corespunzătoare când s-au folosit substanţe de încleiere solubile în apă.

Descleierea enzimatică - este descleiere cu ajutorul enzimelor. Enzimele sunt compuşi de natură proteică cu acţiune catalitică specifică asupra transformărilor chimice. Enzimele sunt în primul rând catalizatori minerali , în această calitate ele accelerează desfăşurarea reacţiilor chimice termodinamice posibil pe calea reducerii energiei de activare, determinând astfel atingerea mult mai rapidă a stării de echilibru. Ele se găsesc neschimbate din punct de vedere chimică, la sfârşitul procesului fiind capabile să reia ciclu transformărilor catalitice.

Enzimele se caracterizează prin:

- specificitatea acţiunilor catalitice;

- selectivitatea faţă de un anumit substrat;

- determină - anumită transformare chimică a substratului.

Mecanismul descleierii enzimatice

Descompunerea amidonului se produce după următoruol raţionament: enzimele (E) (amilazele) se ataşează de amidonul aflat pe firul celulozic (S) şi reacţionează cu acesta. Se formează astfel complecşi de tipul (ES). Aceşti complecşi ES sunt instabile şi se vor descompune eliberând astfel enzima notată cu E şi un produs P. Reacţiile ce stau la baza descleierii enzimatice sunt:

E+S↔ES

ES→E+P

La sfârşitul procesului de descleiere enzimatică, enzimele (E) se găsesc în aceeaşi cantitate ca şi la începutul descleierii.

Factori ce influenţează viteza de reacţie a enzimelor

- temperatura;

- pH-ul;

- prezenţa stabilizatorilor;

- prezenţa activatorilor:

- prezenţa agenţilor de udare;

- prezenţa inhibitorilor.

1)Influența temperaturii

Prin expunerea la temperaturi mai mari de 60° C cele mai multe enzime se denaturează şi inactivează. Pentru majoritatea enzimelor, temperatura optimă de lucru se situează între 37° C şi 53° C.

2)Influenţa pH-ului

Datorită faptului că sunt proteine, enzimele prezintă proprietăţi de amfolit pentru multe dintre ele fiind bine stabilit punctul izoelectric.

Valoarea optimă a pH-ului se extinde de la 4,5 la 7,5 în funcţie de provenienţa amilazei. Valoarea pH-ului optim nu este - constantă pentru - enzimă dată, fiind mult mai influenţată de gradul de puritate al preparatului enzimatic şi al substartului, precum şi de alţi factori inclusiv natura chimică a tamponului utilizat.

3)Influenţa stabilizatorilor

Trebuie precizată noţiunea de stabilitate la temperatură a enzimelor prin stabilitate la temperatură se înţelege faptul că enzima respectivă suportă un timp mai îndelungat temperatura prescrisă, în soluţie cu concentraţii obişnuite, fără a prinde mult din activitate stabilitatea la cald a enzimelor poate fi îmbunătăţită prin adaosul unor substanţe eficace numite stabilizatori. Produsele comerciale nu sunt enzime pure, ele sunt amestecate cu săruri neutre, stabilizatori activatori. Dintre stabilizatori fac parte în primul rând, sărurile de calciu, care există în apa cu duritate de cel puţin 10° Ge. Un alt factor stabilizator al enzimelor este însuşi amidonul. Fiecare reacţie a enzimelor este supusă acţiunii legii maselor, adică concentraţiei produsului format intermediar din substat- enzimă şi viteza de reacţie devin cu atât mai mare cu cât ambele componente de reacţie sunt mai concentrate.

4)lnfluenţa activatorilor

Sunt consideraţi activatori substanţele care accelerează reacţiile enzimatice şi pot avea caracter cationic sau anionic (Ca2+, Mg2+, Cu2+, Na+, P042+) ca şi compuşi organici (cistine). Activitatea acestor substanţe este dependentă de natura enzimelor.

5)Influenţa agenţilor de udare

Soluţiile de descleiere cu enzime prezintă - capacitate redusă de udare, limitate în plus şi de capacitatea de acţiune redusă a enzimelor la temperatură. Pelicula propriu- zisă de încleiere mai poate conţine şi ceruri, care şi ele diminuează capacitatea de udare. Practic se recomandă folosirea unor agenţi de udare de tipul produselor de condensare ale acizilor graşi.

6) Influenţa inhibitorilor

Unele tenside, utile în calitate de agenţi de udare, pot acţiona însă ca inhibitori ai enzimelor. Acţiunea de inhibare nu este dependentă numai de acţiunea şi natura tensidului, ci şi de natura preparatului enzimatic.

Procesul de descleiere enzimatică cuprinde 3 etape:

- imbibarea ţesăturii;

- depozitarea în vederea realizării acţiunii amilazei asupra peliculei de amidon;

- solvirea şi îndepărtarea produşilor descompuşi.

Factori ce influenţează reuşita operaţiei de descleiere sunt:

- structura ţesăturii;

- umezirea şi încărcarea materialului prin spălare de descleiere;

- compoziţia soluţiei de descleiere;

- durata de depozitare şi de îndepărtare prin spălare a produşi lor rezultaţi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Mecanismul Descleierii Enzimatice.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GH. ASACHI” IAŞI FACULTATEA DE TEXTILE-PIELĂRIE ŞI MANAGEMENT INDUSTRIAL