Nulitatea căsătoriei

1. Aspecte generale privind nulitatea căsătoriei

Căsătoria este uniunea liber conșimțită dintre un bărbat și o femeie, realizată în condițiile prevăzute de lege, în scopul întemeierii unei familii și are un statut reglementat de norme legale imperative.

Nulitatea intervine ca o sancțiune a nerespectarii unora dintre cerințele prevăzute de lege prin încheierea căsătoriei. Cauzele care o determină constau în nerespectarea unor condiții impuse de lege anterior sau concomitent încheierii ei spre deosebire de cauzele care duc la divorț, ce sunt efecte de viitor.

În afară de cazurile de nulitate prevăzute de lege există și nulități virtuale admise de literatura de specialitate: căsătoria fictivă și căsătoria între două persoane de același sex.

Ca și în dreptul comun, nulitatea căsătoriei poate fi absolută și relativă, cu unele excepții. „Astfel în unele cazuri, în interesul menținerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată chiar dacă este vorba de nulitate absolută. De asemenea, în cazul căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulitatii căsătoriei este înlăturat în privința soțului de bună-credință”.

Ofițerului de stare civilă, care nu și-a îndeplinit atribuțiile în conformitate cu dispozițiile legale, cu ocazia încheierii căsătoriei, i se vor aplica sancțiuni de ordin administrativ, iar soților care au făcut declarații false la încheierea căsătoriei li se pot aplica sancțiuni de drept penal. Încălcarea condițiilor de fond, a impedimentelor și condițiilor de formă la căsătorie este sancționată de lege cu nulitatea actului care îl desființează.

Codul familiei se ocupă de nulitatea căsătoriei în Capitolul II al Titlului I “Nulitatea căsătoriei”, în art. 19-24, care cuprind dispoziții speciale, derogatorii de la dreptul comun ce se completează cu prevederile dreptului civil în materie de nulități, în masura în care acestea din urma nu sunt incompatibile cu cele ale dreptului familiei.

Nulitatea căsătoriei trebuie constatată sau pronunțată prin hotărâre judecătorească. Instanța competentă să judece acțiunile în nulitatea căsătoriei este judecătoria, ca instanță de drept comun. Atunci când judecătoria este investită cu soluționarea cauzei vizând constatarea vinovăției persoanei pentru săvârșirea infracțiunii de bigamie, ea se va pronunța și cu privire la nulitatea celei de-a doua căsătorii.

O prima clasificare a nulităților în materia căsătoriei vizează nulitatea expresă,care este cea prevazută expres de lege, și nulitatea virtuală, care nu a fost consacrată în vreun text de către legiuitor. O a doua clasificare a nulităților are în vedere nulitățile absolute și nulitățile relative, la fel ca în dreptul comun.

2. Nulitatea absolută a căsătoriei

În unele cazuri, în interesul menținerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, chiar dacă este vorba de nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulității ei este iînlăturat în privința soțului de bună credință.

În urmatoarele cazuri, nerespectarea dispozițiilor legale privind încheierea căsătoriei este sancționată cu nulitatea absolută:

a) Încheierea căsătoriei fără respectarea dispozițiilor legale cu privire la varsta matrimonială ( art. 19 și art. 4 C.fam)

Nulitatea absolută poate fi acoperită în urmatoarele situații prevăzute de art. 20 din Codul Familiei:

- Dacă soțul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie, a împlinit-o între timp, până la constatarea nulității;

- Dacă soția a dat naștere unui copil;

- Dacă soția a rămas însărcinată.

Căsătoria se mentine, potrivit legii, și în cazul în care copilul s-a născut mort sau femeia a înterupt cursul normal al sarcinii, întrucat și prin aceste împrejurări s-a dovedit că, în pofida neîndeplinirii vârstei cerute de lege, soția este aptă de a avea relații conjugale normale.

b) Căsătoria a fost încheiata de o persoană care este deja căsătorită

Principiul monogamiei este unul de bază în dreptul familiei, fiind apărat și pe calea sancționării cu nulitatea absolută a celei de a doua căsătorii.

„Nulitatea nu se acoperă prin încetarea cauzei ei, după încheierea căsătoriei, ceea ce înseamna că cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate chiar dacă prima căsătorie a fost desfacută prin divorț sau a încetat după data încheierii celei de-a doua, până la constatarea nulității ei”. În cazul declarării morții prin hotărâre judecătorească cea de-a doua căsătorie e valabilă dacă a fost încheiată în intervalul de timp de la data fixată prin hotărâre ca fiind aceea a morții și data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte.