Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate din zona comunei Tiganasi, judetul Iasi

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate din zona comunei Tiganasi, judetul Iasi.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 57 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof. univ. dr. Vasile Vîntu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Alte Domenii

Cuprins

INTRODUCERE
CAPITOLUL I – Cadrul natural
CAPITOLUL II –Măsuri de îmbunătățire a pajiștilor
2.1. Măsuri de suprafață
2.2. Măsuri radicale
CAPITOLUL III – Înființarea de pajiști temporare în locul pajiștilor permanente degradate
CAPITOLUL IV – Folosirea pajiștilor prin pășunat
4.1. Sisteme de pășunat
4.2. Tehnica pășunatului
4.3. Măsuri pentru organizarea pășunatului rațional
CAPITOLUL V – Conveierul verde
CAPITOLUL VI – Aplicații practice
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

INTRODUCERE

Într-o agricultură modernă, durabilă, creșterea animalelor ocupăun loc important, deoarece aceasta asigură o mare parte din hrana omenirii, însă dezvoltarea acestui domeniu al agriculturii este dependent de asigurarea necesarului de furaje. De-a lungul timpului pajiștea a constituit prima și cea mai importantă sursă de hranăa animalelor domestice la care s-au adăugat ulterior plantele furajere cultivate.

Se numesc pajiști, suprafețele de teren acoperite cu vegetație ierboasăpermanentă, alcătuită din specii de plante aparținând mai multor familii botanice, gramineele și leguminoasele perene ocupând, de regulă,un procent mai însemnat din total.

Congresul Internaţional al Pajiştilor, defineşte termenul de pajişte ca fiind teren agricol exploatabil, utilizat pentru cultură, mai mulţi ani sau permanent, cu graminee perene dominante în vegetaţie.

La baza clasificării pajiștilor stau mai multe criterii: origine, durată de existență, mod de folosință. După origine deosebim: pajiști naturale și pajiști artificiale sau semănate.

Pajiștile naturale au luat naștere mai mult sau mai puțin spontan, sub acțiunea factorilor externi (condiții pedoclimatice, relief, regimul de apă și nutriție, intervenția omului) și interni determinați de însușirile biologice ale speciilor, de plantele ce alcătuiesc covorul vegetal al pajiștei.În funcție de modul cum au luat ființă, pajiștile naturale pot fi: primare și secundare.Pajiștile naturale primare au luat naștere în regiunile unde factorii ecologici nu au permis instalarea pădurilor.Reprezentanții tipici ai acestui tip de pajiște sunt stepa rusească, preeria cu ierburi înalte, marile câmpii americane cu ierburi scunde, pampa argentiniană.Suprafețe însemnate de pajiști naturale s-au format în locul pădurilor defrișate sau arse, în goana omului pentru mărirea suprafețelor agricole sau prin exploatarea necruțătoare a pădurilor, acestea reprezentând pajiștile naturale secundare și ocupă cea mai mare suprafață de pe glob.

Pajiștile permanente sunt alcătuite dintr-un număr relativ mare de specii,suprafața solului fiind acoperită permanent de vegetație ierboasă. Numărul de specii este variabil, în funcție de condițiile ecologice și modul de exploatare,fiind mai mare în regiuni umede și pe fânețe și mai mic în regiunile secetoase și pe pășuni.Pajiștile permanente au un rol însemnat în conservarea solului, în stăvilirea și combaterea procesului de eroziune. Pajiștile mai valoroasedin punct de vedere nutritiv se întâlnesc în regiunea de munte, iar cele mai productive se găsesc în lunci, văi și depresiuni și sunt folosite ca fânețe și mixt.În lunci, văi și depresiuni se înregistrează frecvent excesul temporar sau permanent de apă care a favorizează instalarea vegetației ierboase hidrofile.

Pajiștea reprezintă unul din principalele ecosisteme ale Terrei, astfel că, prezintă atât importanță economica cât și ecologică. Astfel, pajiştile reprezintă: sursă importantă de nutreţuri suculente şi fibroase pentru animalele domestice (în România, se apreciază că pajiştile permanente asigură cca. 40% din masa verde şi 25% din fânul necesar alimentaţiei animalelor);habitat şi sursă de hrană pentru animalele sălbatice, în acest fel, alături de păduri, pajiştile devin principalele ecosisteme ce asigură supravieţuirea speciilor respective;mijloc de prevenire şi combatere a eroziunii solului, ierburile de pe pajişti având însuşirea de a reţine cantităţi mari de apă şi de a spori infiltrarea acesteia în sol, mergând până la oprirea totală a eroziunii;mijloc de îmbunătăţire a structurii şi fertilităţii solului; sursă de elemente minerale, stoc de germoplasmă, locuri de recreere. De asemenea, pajiștile contribuie la conservarea unor ecosisteme naturale în scop ştiinţific, conservarea speciilor în pericol, păstrarea unor frumuseţi naturale.În solul unei pajiști se găsesc bacterii, ciuperci, alge, precum și milioane de râme care contribuie la formarea humusului și la mineralizarea substanțelor organice, creând astfel condiții favorabile pentru numeroase specii de plante.

În funcție de altitudine întâlnim pajiști: de stepă, subalpine și alpine.

Pajiștile de stepă sunt răspândite în zone de câmpie sau podișuri joase, ele sunt în general lipsite de păduri și sunt alcătuite din specii iubitoare de căldură și rezistente la secetă, ofera condiții favorabile de viață, mai ales insectelor și vertebratelor mici. Plantele erbacee întâlnite pe câmpiile de stepăsunt adaptate la condițiile de secetă prin rădăcini adânci, limbul frunzelor redus, și deseori acoperit cu ceară sau perișori protectori.Datorită desțelenirii terenurilor ocupate cu pajiști și transformării lor în terenuri agricole, suprafețele ocupate cu pajiști tipice de stepă s-au redus.

Pajiștile alpine și subalpine se găsesc la o altitudine de peste 1800m. Ele se caracterizează printr-un biotop specific, cu temperaturi scăzute,vânturi puternice și viețuitoare adaptate la aceste condiții de viață.Plantele sunt pitice, multe dintre ele târâtoare sau cu frunze dispuse în rozetă la suprafata solului.Frunzele sunt acoperite cu ceară sau cu perișori protectori.Unele plante au frunzele suculente. Suprafețe marisunt acoperite cu tufărișuri înalte sau joase, speciile care se instalează fiind micro-mezoterme, acidofile și mezofile.

Creșterea demografică a dus la creșterea necesarului de hrană, iar pășunile și fânețele nu mai satisfac necesarul de furaje al fermelor zootehnice. Astfel s-a impus necesitatea înființării de culturi furajere (porumb siloz, borceag, orz, ovăz, leguminoase anuale și perene, etc) care să suplineascăcalitativ și cantitativ furajele furnizate de pajiști.

Fisiere in arhiva (1):

  • Organizarea ameliorativa a unei pajisti permanente degradate din zona comunei Tiganasi, judetul Iasi.docx

Bibliografie

1. Dumitrescu N.,2007 – Ameliorarea pajiștilor erodate din Moldova, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași
2. Județele patriei – Iași – Monografie, 1980, Editura Sport – Turism, București
3. Samuil C.,2004 – Tehnologii de cultură a pajiștilor și a plantelor furajere, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași
4. Vîntu V., 2002 – Posibilități de îmbunătățire a pajiștilor degradate din depresiunea Jijia-Bahlui, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași
5. Vîntu V., Moisuc Al., Motcă Gh., Rotar I., 2004, Cultura pajiștilor și a plantelor furajere, Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Iași
6. www.revista-ferma.ro
7. www.revagro.ro

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI FACULTATEA: AGRICULTURĂ SPECIALIZAREA: Montanologie