Resurse agroturistice și legislație în Orașul Nehoiu

CAPITOLUL 1. IDENTIFICAREA RESURSELOR AGROTURISTICE DIN LOCALITATEA NEHOIU

1.1 Prezentarea localităţii

Nehoiu este un oraş montan din județul Buzău, Muntenia, România. Etimologic, denumirea localităţii vine din limbă latină – Montes Nevium (Munţii de Nea Neoi, mai târziu Nehoiu). Locuitorii mai în vârstă susţin că denumirea vine din limbă germană, prin contopirea a două cuvinte „neune heine” (fân proaspăt).

Nehoiu este compus dintr o zonă urbană şi 9 sate aparţinătoare: Vineţişu, Basca Rozilei, Lunca Priporului, Stănila, Chirleşti, Curmătura, Mlăjet, Nehoiaşu, Păltineni.

Oraşul Nehoiu este constituit dintr-o combinaţie de case şi blocuri, acestea din urmă aflându-se doar în zonă centrală. În rest, sunt vaste cartiere de case, înşiruindu-se de-a lungul vreunei văi său “cocoţate” pe versanţii formaţiunilor muntoase ce înconjoară zonă.

Accesul la oraş se poate face pe drumul naţional 10 sau pe calea ferată (care se opreşte la Nehoiaşu).

Istoric

La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în timpul retragerii forţelor germane, au avut loc lupte pe teritoriul oraşului, urmele tranşeelor fiind vizibile şi în ziua de azi. Inundaţiile din anii 1970 lovesc oraşul, distrugând case, calea ferată şi poduri. Perioada post-comunista aduce, ca pentru majoritatea zonelor industrializate din România, o scădere dramatică a ocupării forţei de muncă. Principalele fabrici din oraş, în care este activă majoritatea forţei de muncă din satele aparţinătoare, dau faliment sau îşi diminuează brusc nivelul activităţii. Ca o consecinţă directă, o bună parte a populaţiei tinere a emigrat în ţări din vestul Europei, că Spania sau Italia.

Această localitate reprezintă o unitate administrativ-teritorială, compusă dintr-o structură dualistă, având în componenţă atât o zonă urbană, cât şi o zonă rurală. Oraşul Nehoiu s-a format printr-o decizie dată înainte de 1989, concretizată într-un decret prezidenţial şi a luat naştere prin transformarea structurii administrative pre-existente – comuna Nehoiu – motivat de o dezvoltare economică şi în special industrială foarte accelerată, precum şi de înfiinţarea acelor structuri descentralizate ale ministerelor şi serviciilor publice de stat, chiar dacă unele elemente nu pot fi nici astăzi caracteristice zonelor urbane. La rândul său, comună Nehoiu a luat fiinţă în anul 1926, iar la reformă administrativă din 1952, cele patru comune existenţe în acel moment, respectiv Mlăjet, Păltineni, Nehoiu şi Nehoiaşu au fost unificate, fiind constituită o singură unitate administrativă sub denumirea comuna Nehoiu, care avea să devină în anul 1989 actualul oraş Nehoiu.

Aşezare geografică

Localitatea Nehoiu se află în judeţul Buzău, mai exact în depresiunea Nehoiu, pe cursul râului Buzău, la o altitudine de 450-500 metri. Astfel, Nehoiu este o localitate care face trecerea de la zonă montană la zonă subcarpatică, având în partea de nord masivul Ivaneţu, iar în sud depresiunea Pătârlagele.

Populaţie 11.631 locuitori.

Clima

Climatic, teritoriul Nehoiului poate fi împărţit în două sectoare:

1. Un sector al marilor înălţimi de peste 1.000 m, cu temperaturi mai scăzute şi, în mare parte, dominat de păduri cu păşuni de tip subalpin, bogate într-un diversificat covor floristic.

2. Al doilea sector este cel de vale al râului Buzău şi afluenţilor săi, cu temperaturi mai ridicate care, uneori, ajung la +28 sau +30 grade Celsius. Precipitaţiile sunt bogate, ceea ce face ca localitatea Nehoiu să fie străbătută de o reţea deasă de ape curgătoare, izvoare şi pâraie, care se varsă în râul Buzău.

1.2 Resursele agroturistice naturale ale localităţii

În localitatea Nehoiu sunt Munţii Buzăului - aflaţi în cea mai mare parte pe teritoriul judeţului cu acelaşi nume - sunt constituiţi din cinci masive:

Penteleu

Podul Calului

Siriu

Monteoru

Ivăneţu

Munţii Buzăului alcătuiesc un ansamblu de culmi şi masive cu altitudine medie de 1000 - 1200 m; numai într-un singur punct depăşesc 1700 m (vf. Penteleu) şi alte câteva 1600 m.

Peste 55% din suprafaţă se află între 800 şi 1200 m; culmile cele mai înalte (între 1200 şi 1600 m) reprezintă circa 14%; depresiunile, culoarele de vale şi culmile joase periferice sunt situate la înălţimi ce variază de la 600 la 800 de metri şi depăşesc 30%.

Masivele Siriu şi Penteleu înglobează mai mult de 85% din culmile desfăşurate la peste 1200 m.