Rolul actorilor instituționali în combaterea terorismului

INTRODUCERE

Fenomenul terorist constituie una dintre principalele ameninţări la adresa societăţii umane şi a stării de siguranţă naţională a statelor lumii, continuând să reprezinte un pericol social deosebit de grav, atât pentru structura şi coeziunea socială, cât şi pentru securitatea indivizilor şi a statelor.

Până în prezent nu există o definiţie unanim acceptată a terorismului, în pofida numeroşilor specialişti din cele mai diferite domenii (jurişti, politologi, psihologi, sociologi etc.) care s-au aplecat asupra studierii acestui fenomen deosebit de complex. Principalul motiv al acestei stări de fapt îl constituie conţinutul extrem de vast al conceptului, care include o mare varietate de forme de manifestare având însă drept trăsătură comună scopul final urmărit: provocarea unor sentimente acute de teamă, spaimă, nesiguranţă.

În contextul globalizării, terorismul reprezintă o ameninţare care urmăreşte desconsiderarea principiilor fundamentale ale legii, ordinii şi drepturilor omului. Din aceste motive, combaterea terorismului nu cade doar în sarcina instituţiilor statelor care acţionează în direcţia prevenirii şi combaterii atentatelor teroriste, ci reprezintă o responsabilitate a întregii societăţi civile.

Ca mod de acţiune, terorismul reprezintă apanajul atât al unor grupări politice de extremă dreaptă sau stângă, naţionaliste, religioase şi etnice, cât şi al unor actori statali. În plus, dezvoltarea tehnologică înregistrată în industria armamentului a condus la importante mutaţii în istoria terorismului, oferind teroriştilor o mobilitate şi o forţă de distrugere sporită. Analiştii militari consideră că cea mai mare ameninţare din partea grupărilor teroriste constă în abilitatea acestora de a obţine şi folosi arme de distrugere în masă în comiterea atentatelor teroriste fiind strâns corelată cu creşterea numărului de victime .

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au demonstrat lumii întregi că teroriştii sunt mult mai bine organizaţi şi mai capabili să acţioneze la nivel global decât se considera. Concepţiile despre capabilităţile şi motivaţiile teroriştilor de victimizare a civililor nevinovaţi s-au schimbat radical. Nu există nici o îndoială că, dacă ar apărea oportunitatea, grupările teroriste transnaţionale, gen “Al Qaeda”, nu ar ezita să folosească viruşii ca pe o armă împotriva civililor, să împrăştie agenţi chimici sau să trimită terorişti sinucigaşi, înarmaţi cu bombe radiologice, pentru a produce durere şi moarte în rândul populaţiei civile nevinovate .

Astfel, putem caracteriza terorismul ca fiind un mijloc de a insufla fiecărui individ sentimentul că următorul atac terorist îl poate viza direct, grupările teroriste încercând să submineze sentimentul de siguranţă al vieţii cotidiene, cu misiunea de a distruge buna funcţionare a instituţiilor statului-ţintă. Scopul acestei strategii este determinarea opiniei publice de a face presiuni asupra factorilor de decizie, astfel încât aceştia să satisfacă solicitările grupării teroriste, populaţia civilă devenind o unealtă în mâinile teroriştilor în realizarea scopurilor ideologice. Terorismul este un război psihologic, o exprimare a influenţei sociale care foloseşte propria imaginaţie a victimei împotriva sa. Ţinta lui este să izoleze individul de grup, să fragmenteze o societate într-o masă de indivizi înspăimântaţi, care se ascund şi nu pot să-şi continue viaţa socială .

Terenul pe care se dezvoltă, în principal, terorismul este constituit din statele cu o guvernare slabă, cu tensiuni etnice, culturale sau religioase, subdezvoltate economic sau cu graniţe permeabile. În astfel de state, grupările teroriste interne provoacă guvernul, aflat într-o poziţie defensivă, iar reţelele transnaţionale îşi caută refugiu. Totodată, mutaţiile survenite în fenomenul terorist, de activizare a terorismului transnaţional, favorizat de tehnologia informaţională, arată că acest fenomen periculos nu are graniţe .

În urma studierii literaturii de specialitate, în scopul documentării în vederea elaborării acestui eseu, am constatat că majoritatea studiilor cu privire la fenomenul terorist au un caracter istorico-descriptiv, fără a analiza rolul actorilor instituţionali în combaterea terorismului cât şi a strategiilor antiteroriste adoptate de către aceştia în scopul protejării populaţiei. Dat fiind acest lucru, prezenta lucrare se axează asupra analizei importanţei actorilor instituţionali privind combaterea terorismului.