Traficul de Influenta

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Traficul de Influenta.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 91 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Alte Domenii

Cuprins

Capitolul I. Noţiuni introductive
Secţiunea 1. Noţiunea de corupţie în dreptul penal român şi pe plan internaţional.
Scurt istoric al infracţiunilor de corupţie. 4
Secţiunea 2. Evoluţia şi cadrul reglementărilor în dreptul penal român. 9
Secţiunea 3. Elemente de drept comparat. 16
Secţiunea 4. Aspecte criminologice ale infracţiunilor de corupţie. 22
Capitolul II. Traficul de influenţă. Analiza juridico-penală a infracţiunii
Secţiunea 1. Condiţii preexistente cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă
1.1. Conţinutul legal al infracţiunii. 28
1.2. Obiectul juridic al infracţiunii. 30
1.3. Subiecţii infracţiunii. 31
Secţiunea 2. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă
2.1. Latura obiectivă. 34
2.2. Latura subiectivă. 47
Secţiunea 3. Formele infracţiunii
3.1. Actele pregătitoare. 49
3.2. Tentativa. 49
3.3. Forma consumată a infracţiunii. 50
Secţiunea 4. Modalităţi. 56
Secţiunea 5. Sistemul sancţionator. 56
Capitolul III. Delimitări în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă
Secţiunea 1. Luarea de mită. 66
Secţiunea 2. Înşelăciunea. 68
Secţiunea 3. Infracţiunile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 78/2000 privind
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 73
Secţiunea 4. Activitatea de lobby. 76
Capitolul IV. Concluzii . 80
Anexe. 82
Bibliografie. 87

Extras din document

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

„Nimic nu este mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei.”

Mihai Eminescu

Corupţia face parte din cotidian, fiind o problemă care ocupă primele pagini ale ziarelor. Actele de corupţie nu se întâmplă pur şi simplu, căci în spatele lor se ascund o serie de factori favorizanţi, de condiţii strâns legate între ele. În „Anna Karenina“, Tolstoi spunea: „Familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.“ În acelaşi mod există o mare varietate a formelor corupţiei, fiecare fiind determinată de un anumit context socio-economic şi cultural.

Corupţia este înrădăcinată în stadiul de dezvoltare a ţării şi are o determinare complexă. De pe urma acesteia beneficiază interese puternice, în timp ce potenţialii competitori sunt dezavantajaţi, iar responsabilitatea este redusă, corupţia fiind astfel o stare pe termen lung. Asimilată unui veritabil cancer al societăţii, corupţia nu se reduce doar la acele practici considerate oarecum normale în ţara noastră (a da sau a lua dreptul, şpaga, ploconul, bacşişul), ci include în sfera sa acte ce pot conduce la colapsul sistemului, dacă nu este eradicată.

Problema corupţiei în România post-comunistă a constituit unul dintre factorii ce a îngreunat progresul de dezvoltare economică şi politică, un element ce a sabotat din interior drumul si aspiraţiile către o intrare în normalitate după revoluţia din 1989. Pe cale de consecinţă, cunoaşterea acestui fenomen şi a cauzelor care-l favorizează apare ca o necesitate în lupta anticorupţie, luptă ce trebuie să devină una dintre preocupările centrale ale României în vederea creşterii nivelului de integritate şi de încredere faţă de instituţiile statului şi a încadrării societăţii româneşti în rândul comunităţii europene.

1. Noţiunea de corupţie în dreptul penal român şi pe plan internaţional.

Scurt istoric al infracţiunilor de corupţie

Corupţia, ca fenomen social, a atras atenţia asupra studiului ei încă din antichitate. Conform Dicţionarului limbii române cuvântul “corupţie” derivă din latinescul “coruptio-onis” şi înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie1. Conceptul de corupţie este definit de mai multe organisme internaţionale care derulează programe în acest sens (Banca Mondială, Uniunea Europeană), în ultimul raport al Transparency International fiind relevate următoarele: «Corupţia, în sens larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredinţate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup» .

Convenţia ONU împotriva corupţiei nu defineşte în mod expres acest concept, considerându-l în continuă evoluţie datorită naturii sale ce comportă multiple abordări. Convenţia adoptă în acest sens o manieră descriptivă, ce acoperă forme variate de corupţie existente în prezent, oferind însă şi cadrul necesar pentru alte forme potenţiale. Astfel, Convenţia obligă statele membre să prevadă în legistaţia internă texte care să incrimineze corupţia, traficul de influenţă, abuzul de funcţie, îmbogăţirea ilicită (inclusiv din sectorul privat), spălarea produsului infracţiunii, tăinuirea, obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei. De asemenea, aceasta mai impune includerea persoanelor juridice în sfera făptuitorilor de acte de corupţie, precum şi incriminarea faptelor de participaţie şi pregătire ori tentativa unor asemenea infracţiuni.

Definirea corupţiei este reflectată în legislaţia românească prin definirea anumitor infracţiuni distincte care se încadrează în termenul generic de corupţie, precum: darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite. Ambiguitatea cu care este folosit termenul de corupţie îngreunează stabilirea unei dezbateri publice reale, în locul căreia se pot identifica de cele mai multe ori un şir de lamentări neclare. În anul 2005, Guvernul României a adoptat Strategia naţională anticorupţie, în cadrul căreia corupţia apare ca fiind devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice şi care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil si egal. Este considerat act de corupţie şi substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei părţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu contribuţia lor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Traficul de Influenta.doc

Bibliografie

I. Tratate, cursuri, monografii:
1. Mirela Gorunescu, I. Pascu – Drept Penal, Partea Specială, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;
2. Tudorel Toader – Drept penal român. Partea specială, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008;
3. Alexandru Boroi – Drept penal. Partea Specială, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2008;
4. Dorin Ciuncan – Prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009;
5. Liviu Mihăileanu, Aurelian Horja – Reglementarea activităţii de lobby. În anticamera influenţei, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009;
6. Costică Voicu, Al. Boroi, I. Molnar, M. Gorunescu, S. Corlăţeanu – Dreptul penal al afacerilor, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008;
7. Costică Voicu, F. Coman, Ştefania-Georgeta Ungureanu – Drept Penal Internaţional, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2007;
8. Elena Cherciu – Corupţia - caracteristici şi particularităţi în România, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
9. Petre Buneci, Ioana-Teodora Butoi, Tudorel Butoi – Elemente socio-juridice de control social pe terenul devianţei speciale, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002;
10. Theodor Mrejeru, D. P. Andreiu Florescu, D. Safta, M. Safta – Infracţiunile de corupţie. Aspecte teoretice şi practice, Bucureşti, Editura All Beck 2000;
11. Gheorghe Nistoreanu şi C. Păun – Criminologie, Editura Nova, Bucureşti, 2000;
12. V. Dobrinoiu – Corupţia în dreptul roman, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1995;
13. Culegere de practică judiciară penală pe anul 1991, Casa de editură şi presă „Şansa”, 1992;
14. I. Suceavă, M. Viorel, Gh. Constantin – Omul şi drepturile sale, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti 1991;
15. V. Dobrinoiu – Traficarea funcţiei şi a influenţei în dreptul penal, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983
16. P. Strihan în lucrarea colectivă – Istoria dreptului românesc, Editura Academiei, Bucureşti 1980;
17. Aneta Grigorovici - „Infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976;
18. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stămoiu, V. Roşca – Explicaţii teoretice ale Codului penal român, vol IV, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1971;
19. V. Dongoroz şi autorii – Noul cod penal şi codul penal anterior, prezentare comparativă, Editura Politică, Bucureşti 1969;
20. Constantin G. Rătescu şi colectivul – Codul penal Carol al II-lea adnotat, Vol. II, Partea specială, Editura Librăriei Socec & Co. S. A., Bucureşti, 1937.
II. Acte normative:
1. Codul penal;
2. Ordonanţa de urgenţă nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, modificată prin Legea nr. 54/2006;
3. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea si sancţionarea corupţiei;
4. Legea nr. 27/2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999;
5. Legea nr. 263/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii;
6. Hotărârea Guvernului nr. 1065/2001 prin care s-a aprobat Programul naţional de prevenire a corupţiei şi Planul naţional de acţiune împotriva corupţiei;
7. Legea nr. 562/2002 pentru ratificarea Convenţiei ONU împotriva criminalităţii organizate transnaţionale;
8. Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
9. Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie;
10. Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici - republicată la data de 29.05.2007;
11. Legea 83/1992 privind procedura de urgenţă, de urmărire şi judecare pentru unele infracţiuni de corupţie.

Alte informatii

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE DREPT