Traficul de Influență

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

„Nimic nu este mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei.”

Mihai Eminescu

Corupţia face parte din cotidian, fiind o problemă care ocupă primele pagini ale ziarelor. Actele de corupţie nu se întâmplă pur şi simplu, căci în spatele lor se ascund o serie de factori favorizanţi, de condiţii strâns legate între ele. În „Anna Karenina“, Tolstoi spunea: „Familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.“ În acelaşi mod există o mare varietate a formelor corupţiei, fiecare fiind determinată de un anumit context socio-economic şi cultural.

Corupţia este înrădăcinată în stadiul de dezvoltare a ţării şi are o determinare complexă. De pe urma acesteia beneficiază interese puternice, în timp ce potenţialii competitori sunt dezavantajaţi, iar responsabilitatea este redusă, corupţia fiind astfel o stare pe termen lung. Asimilată unui veritabil cancer al societăţii, corupţia nu se reduce doar la acele practici considerate oarecum normale în ţara noastră (a da sau a lua dreptul, şpaga, ploconul, bacşişul), ci include în sfera sa acte ce pot conduce la colapsul sistemului, dacă nu este eradicată.

Problema corupţiei în România post-comunistă a constituit unul dintre factorii ce a îngreunat progresul de dezvoltare economică şi politică, un element ce a sabotat din interior drumul si aspiraţiile către o intrare în normalitate după revoluţia din 1989. Pe cale de consecinţă, cunoaşterea acestui fenomen şi a cauzelor care-l favorizează apare ca o necesitate în lupta anticorupţie, luptă ce trebuie să devină una dintre preocupările centrale ale României în vederea creşterii nivelului de integritate şi de încredere faţă de instituţiile statului şi a încadrării societăţii româneşti în rândul comunităţii europene.

1. Noţiunea de corupţie în dreptul penal român şi pe plan internaţional.

Scurt istoric al infracţiunilor de corupţie

Corupţia, ca fenomen social, a atras atenţia asupra studiului ei încă din antichitate. Conform Dicţionarului limbii române cuvântul “corupţie” derivă din latinescul “coruptio-onis” şi înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie1. Conceptul de corupţie este definit de mai multe organisme internaţionale care derulează programe în acest sens (Banca Mondială, Uniunea Europeană), în ultimul raport al Transparency International fiind relevate următoarele: «Corupţia, în sens larg, reprezintă folosirea abuzivă a puterii încredinţate, fie în sectorul public, fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup» .

Convenţia ONU împotriva corupţiei nu defineşte în mod expres acest concept, considerându-l în continuă evoluţie datorită naturii sale ce comportă multiple abordări. Convenţia adoptă în acest sens o manieră descriptivă, ce acoperă forme variate de corupţie existente în prezent, oferind însă şi cadrul necesar pentru alte forme potenţiale. Astfel, Convenţia obligă statele membre să prevadă în legistaţia internă texte care să incrimineze corupţia, traficul de influenţă, abuzul de funcţie, îmbogăţirea ilicită (inclusiv din sectorul privat), spălarea produsului infracţiunii, tăinuirea, obstrucţionarea bunei funcţionări a justiţiei. De asemenea, aceasta mai impune includerea persoanelor juridice în sfera făptuitorilor de acte de corupţie, precum şi incriminarea faptelor de participaţie şi pregătire ori tentativa unor asemenea infracţiuni.

Definirea corupţiei este reflectată în legislaţia românească prin definirea anumitor infracţiuni distincte care se încadrează în termenul generic de corupţie, precum: darea şi luarea de mită, traficul de influenţă, primirea de foloase necuvenite. Ambiguitatea cu care este folosit termenul de corupţie îngreunează stabilirea unei dezbateri publice reale, în locul căreia se pot identifica de cele mai multe ori un şir de lamentări neclare. În anul 2005, Guvernul României a adoptat Strategia naţională anticorupţie, în cadrul căreia corupţia apare ca fiind devierea sistematică de la principiile de imparţialitate şi echitate care trebuie să stea la baza funcţionării administraţiei publice şi care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil si egal. Este considerat act de corupţie şi substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei părţi disproporţionate a bunurilor publice în raport cu contribuţia lor.