Viermii de mătase

Capitolul I CONSIDERAȚII GENERALE

I..1 Scurt istoric al sericiculturii

Creșterea viermilor de mătase este o îndeletnicire de tradiție a țăranului român. Primele

preocupări legate de cultivarea duzilor și creșterea viermilor de mătase au apărut în țara noastră în secolul XIV, mai întâi în Transilvania (anul 1348) și apoi în Banat. În Moldova și Muntenia,

sericicultura a fost introdusă de către turci, în secolul XVIII. De la Turci ne-a rămas cuvântul borangic(rezultat din cuvântul turcesc „buriincuk"), denumire veche pentru mătasea naturală, care, de fapt, reprezintă fir nerăsucit, rezultat prin tragere de pe gogoșile viermilor de mătase. Practic, sericicultura a început să se răspândească mai mult în ținuturile românești în secolele XVII și XVIII, deși există păreri că plantațiile de dud și creșterea viermilor de mătase au constituit preocupări mult mai vechi.

I.2 Dezvoltarea sericiculturii în țara noastră

În Transilvania și Banat sericicultura a pătruns din Apus și în special din Italia, unde această îndeletnicire era deja bine cunoscută și dezvoltată. Dezvoltarea sericiculturii în Banat era favorizată de climatul potrivit creșterii duzilor în această parte a țărilor românești și în mod suplimentar de „legile" date de împărăteasa Maria Tereza (1740-1780), în perioada anilor 1764-1765, prin a căror aplicare multe șosele au fost plantate cu duzi, pe ambele părți.

Este de menționat și preocuparea destul de veche, de înființare de pepiniere și plantații de dud și de importare de ouă de viermi de mătase, din țări cu sericicultură dezvoltată, ca Franța, Italia sau chiar Japonia. Astfel de pepiniere s-au organizat la Pantelimon, iar mai târziu, în anul 1864, s-au înființat alte pepiniere de duzi, la Iași, Brăila, Giurgiu și în Bărăgan, pentru fiecare acordându-se suprafețe însemnate de teren. Acestea distribuiau gratuit puieți de dud și ouă de viermi de mătase,importate.

La începutul secolului XX s-au organizat primele stațiuni mici destinate obținerii și selecționării ouălor de viermi de mătase. După primul război mondial, care a perturbat și în România în mare măsură organizarea și dezvoltarea sericiculturii, s-a reluat această activitate prin înființarea de noi regiuni sericicole, ca cele din Orșova și Lugoj. Măsuri organizatorice și de dezvoltare a sericiculturii în România s-au luat și după cel de-al II-lea război mondial, prin organizarea de stațiuni și centre sericicole în diferite centre ale țării, dintre care s-a dezvoltat și s-a impus cu autoritate științifică „Stațiunea centrală de producție și cercetări pentru sericicultură", din București (Băneasa) denumită acum „Societatea Comercială de Sericicultură SERICAROM S.A.". Această stațiune s-a impus prin producția gogoșilor de mătase, a ouălor de viermi de mătase, a puieților de dud, precum și prin cercetări științifice în domeniul ameliorării bazei genetice a viermilor de mătase, a tehnologiei creșterii acestora, dezvoltarea bazei furajere a sectorului și mecanizarea lucrărilor în sericicultură.

Ca rezultat al organizării și dezvoltării sericiculturii în țara noastră, producția de gogoși de mătase a fost de 500 tone gogoși în anul 1944, de 1.330 tone în 1963, de 409 tone în 1980, de 1.028 tone în 1986, peste 1.894 tone în 1989, scăzând la 250 tone în 1990 și aproximativ 42 tone în annul 1993. Declinul accentuat al acestui sector înregistrându-se până în momentul actual, când în țară sunt foarte puțini crescători de viermi de mătase iar SC SERICAROM SA, Filiala Cercetare, încearcă să conserve patrimoniul genetic de rase de viermi de mătase și soiuri de dud.

La nivelul anului 2005, producția mondiala de gogoși de mătase a fost de aproximativ 496.000 t, corespunzând la aprox. 62.000 t de fire de mătase brută. În 2006, cei mai mari cinci producători au fost China, India, Brazilia, Thailanda și Uzbekistan.

Anul 2009 a fost decretat de FAO - Anul internațional al fibrelor naturale (AIFN). FAO a identificat mai mult de 20 de țări producătoare de mătase. În timp ce cele mai multe sunt în Asia, sericicultura s-a dezvoltat, de asemenea, în Brazilia, Bulgaria, Egipt și Madagascar. În Europa producătorii importanți și cu tradiție sunt: Italia, Franța și Spania. China este cel mai mare producător de mătase naturală din lume, aproximativ 1 milion de oameni lucrează în aceasta industrie. În India, sericicultura asigura venituri pentru de 700.000 de gospodării, cele mai multe ferme mici, iar în Thailanda pentru 20.000 de familii. Deși mătasea reprezintă aprox. 1% din producția totală de fibre naturale, valoarea ridicată și cantitatea de muncă necesară producerii ei, fac din ea o industrie importanta, mai ales în țările unde mâna de lucru este ieftină.

Pe lângă produsul principal al sericiculturii, firul natural de mătase, a cărui valoare este

binecunoscută, produsele secundare (crisalide, excreta, resturi de frunză de dud, gogoși nefilabile) sunt la fel de importante și de căutate pe piața. Ele pot fi utilizate pentru producerea de: medicamente, biostimulatori alimentari, ulei de crisalidă folosit în cosmetică, adaosuri furajere proteice, fir chirurgical, fir de borangic utilizat în electronică, tipuri noi de furaje utilizate în creșterea sturionilor și a crapului etc.