Anatomia Femeii

I. MOTIVATIE

DacÎ nu se poate vorbi despre un istoric al nasterii din motive lesne de înteles, se poate vorbi în schimb de o evolutie a cunoasterii acestui proces si al celor legate de el. Astfel, încÎ din 1550 î. H. egiptenii cunosteau unele probleme legate de ginecologie, obstetricÎ, avort, sarcini, menstruatie, boli particulare ale femeii si metode de tratament. De asemenea, aveau unele metode de determinare a sarcinii si a sexului fÎtului.

În Grecia anticÎ, femeile din Atena erau asistate la nastere de o moasÎ. Medicii si moasele din acea vreme practicau palparea abdominalÎ, examenul vaginal cu specul vaginal, notau schimbÎrile cervixului si dilatatia. Avortul era cu desÎvârsire interzis, fatÎ de situatia din India, unde se considera cÎ nou-nÎscutul nu are spirit chiar câtva timp dupÎ nastere, din care cauzÎ, copilul era extras cu manevre foarte crude.

DupÎ cÎderea Imperiului Roman stiintele medicale - ca majoritatea stiintelor - intrÎ într-un declin care va tine cincisprezece secole. OdatÎ cu Renasterea, începe o nouÎ preocupare în toate domeniile. Artisti ca Michelangelo si Leonardo da Vinci prin disectiile care le fac, vor ilustra multe aspecte ale corpului uman.

CercetÎrile lui Andreas Vesalius (1514-1564) vor aduce schimbÎri radicale în dezvoltarea obstetricii. Ambroise Paire (1517-1590) scrie douÎ cÎrti de obstetricÎ. P. Chamberlen (1560-1631) inventeazÎ forcepsul obstetrical. W. Harvey (1578-1657) descoperÎ sistemul circulator si face cercetÎri în domeniul embriologiei. H.van Deventer (1652-1724) identificÎ mai multe tipuri de pelvis. Crede (1818-1865) introduce profilaxia oftalmologiei gonococice la nou-nÎscuti.

Si, cu toate cÎ astÎzi s-a ajuns la fertilizare in vitro, chirurgie intrauterinÎ a fÎtului, ecografie, monitorizare electronicÎ a fÎtului si altele, nasterea - desi aparent atât de fireascÎ - rÎmâne unul dintre marile miracole ale naturii.

II. NOTIUNI DE ANATOMIE Sl FIZIOLOGIE A ORGANELOR GENITALE FEMININE

Aparatul genital se compune din organe genitale externe, organe genitale interne si organe genitale anexe. Sistemul reproducÎtor la femei, prezentând modificÎri structurale ciclice care coincid cu fazele ciclului menstrual, la rândul sau dependent hormonal.

A. ORGANELE GENITALE EXTERNE

VULVA

ReprezintÎ ansamblul formatiunilor genitale externe ale femeii: muntele pubian, labiile mari si mici, vestibulul, organele erectile si glandele vulvare. Este situatÎ la capÎtul extern al vaginei, imediat în afara himenului.

Este delimitatÎ:

- lateral, de labiile mari

- inferior, de comisura posterioarÎ

- superior, de muntele lui Venus

Forma: în pozitie ginecologicÎ ea este ovoidalÎ, cu axul mare longitudinal si prezintÎ o fantÎ medianÎ - fanta vulvarÎ - care desparte cele douÎ labii mari. îndepÎrtând labiile mari se evidentiazÎ labiile mici care se unesc anterior formând frenul clitorisului si posterior furculita vulvarÎ. între formatiunile labiale apare un spatiu în care se deschide vaginul - canalul vulvar - cu o profunzime de 5-6 cm, o deschidere de 7 cm si care are ca extremitate superioarÎ santul labio- himenal.

Vascularizatia

Ramuri din partea rusinoasÎ internÎ. Venele sunt tributare venei iliace interne. Limfa ajunge la ganglionii inghinali.

Inervatia

Este asiguratÎ de ramuri din nervul rusinos intern.

MUNTELE PUBIAN

Este o formatiune triunghiularÎ cu vârful inferior situat înaintea simfizei pubiene si limitatÎ lateral de pliurile inghinale. Este format în principal din tesut celulo - grÎsos acoperit de piele si are o grosime de 3,5 cm, continuându-se cu grÎsimea abdominalÎ si labiile mari.

Vascularizatia

Muntele pubian este vascularizat de arterele rusinoase externe superioare si inferioare, artera funicularÎ si artera obturatorie.