Blogat în sistem - o perspectivă antropologică

BLOGAT ÎN SISTEM. O PERSPECTIVĂ ANTROPOLOGICĂ

1. Introducere

Începând cu secolul al XX-lea, societatea a început să cunoască noi dimensiuni în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologică, schimbările politice şi sociale, apariţia unor noi mijloace de comunicare de mare impact, precum televiziunea, cinematografia, relaţiile publice. Marea schimbare a polului atenţiei al ultimelor două decenii o constituie internetul şi formele sale de transmitere a informaţiei, denumite sub numele generic new media. Datorită acestor schimbări pe plan mondial, oamenii de ştiinţă au căutat să-şi valideze munca lor prin noile forme de comunicare, adaptând domeniile pe care aceştia le reprezentau la noile canale media. Astfel, domenii din sfera umanistă, precum antropologia, de exemplu, au căutat să se folosească de aceste mijloace media pentru a putea comunica publicului descoperirile şi eforturile întreprinse de aceştia.

Aşa cum autorii Solis şi Breakenridge menţionau, una din caracteristicile importante ale new media ajută la prezentarea culturilor mai puţin cunoscute publicului larg, ca părţi ale propriei culturi, prin apropierea pe care internetul o creează faţă de realităţile din jurul nostru. De asemenea, o altă caracteristică este faptul că în folosirea new media, informaţia ajunge la un singur destinatar, utilizator al internetului, şi nu la o audienţă cu un anumit număr de oameni, cum este cazul mass-mediei obişnuite.

Pornind de la această idee, putem observa evoluţia domeniului antropologiei, care se adresa iniţial unui anumit tip de public la începutul secolului trecut, reuşind în zilele noastre să se adreseze individului comun prin acest nou tip de media. Astfel, după cum consideră H. James Birx , introducerea camerei de fotografiat şi a celei de filmat la începutul anilor ’30, a adus o nouă viziune asupra modului în care este percepută antropologia, cât şi la nivelul metodelor de cercetare antropologică.

Toate aceste schimbări în şi despre antropologie pun în evidenţă necesitatea aprobării, a căutarii validităţii de către public a aspectelor cercetate şi evidenţiate de antropologi. Conform acestor schimbări de receptare a antropologiei, putem considera blogurile ca instrument al new media, o altă etapă în evoluţia antropologiei moderne, deoarece individul are acum acces gratuit la cercetările, lucrările, documentarele realizate de antropologi, atât cu scopul unei autoeducaţii, cât şi cu scopul de a transmite informaţia mai departe.

2. Antropologia vizuală

Antropologia vizuală reprezintă una dintre schimbările care s-au produs în antropologie. Aceasta este încă privită ca o disciplină misterioasă, admirată şi foarte vag definită. În condiţiile în care piaţa ştiinţifică şi culturală românească produce şi consumă frecvent antropologie vizuală, uneori fără să o conştientizeze (documentare, reportaje fotografice, eseuri de imagine), trebuie să recunoaştem că cele care nu sunt pur şi simplu eşecuri, sunt produsul exclusiv al talentului sau chiar al sclipirii de geniu ale realizatorilor, în absenţa unei reflecţii teoretice din perspectiva disciplinei. Antropologia viuală constituie, de fapt, un sistem alternativ de documentare, interpretare şi comunicare a realităţii umane. Presupune mijloace şi echipamente tehnice vizuale (camera de foto, video şi film) şi un discurs preponderent vizual.

Antropologia vizuală prezintă avantaje, posibilităţi sporite de înregistrare, spre deosebire de caiet şi creion, şi are avantajul unei comunicări mai directe cu publicul, spre deosebire de carte. Apoi, impactul vizual puternic are putere de convingere. Are şi dezavantaje - poli-semantismul imaginii, care conduce la ambiguitate de receptare sau chiar la posibilitatea de manipulare, deci serioase probleme de deontologie. Antropologia vizuală are şi limite, care ţin de sfera percepţiei vizuale (nu poţi înregistra şi analiza decât ceea ce poate fi văzut şi auzit), aşa cum are şi calităţi specifice, care ţin de pregnanţa imaginii şi de gradul ei înalt de inteligibilitate (aparent).

În ceea ce priveşte obiectivitatea şi adevărul lucrului văzut, ceea ce văd, există, antropologia vizuală oferă, de fapt, o viziune asupra realităţii, o metaforă. Privirea antropologului este subiectivă, iar mijloacele tehnice de înregistrare şi prelucrare devin atât de perfecţionate, încât, uneori, reprezentarea vizuală a unui fenomen social, de exemplu, se apropie mai mult de realitatea virtuală.

În folosirea fotografiei şi a filmului (vizualului şi audio-vizualului) ca mijloc de cercetare antropologică, importantă este privirea. Privirea celui care documentează un grup social, privirea individului devenit obiect al cercetării, privirea celui pus în faţa produsului cercetării, sunt cele trei perspective conjugate care trebuie luate în considerare în cadrul oricărei cercetări de antropologie vizuală. Toate aceste priviri sunt impuse sau influenţate de zona geografică, de momentul desfăşurării cercetării şi de mentalităţile predominante care se confruntă cu această ocazie, chiar de curentele artistice sau de moda timpului. Înregistrarea în imagini trebuie să ţină cont de regulile locale ale „universului fotografiabil”, trebuie să respecte indicaţiile şi interdicţiile specifice comunităţii cercetate – ce este accesibil privirii, ce „nu e bine” să fie înregistrat (exemplu India, fotografia populară), cu riscul, uneori, a deplasării ţintei de pe subiectul propus iniţial (este permis să înregistrezi toate detaliile unei naşteri, înmormântări).