Infantilismul Visului

Ideile latente nu sunt decât ideile constiente ale vietii noastre din starea de veghe, idei pe care noi le cunoastem . Noul mod de expresie prezinta numeroase trasaturi neinteligibile. A fost aratat ca acesta dateaza din epoci de mult depasite ale dezvoltarii noastre intelectuale, tinând de limbajul figurat, de raporturile simbolice, poate de conditiile existente înainte de dezvoltarea limbajului nostru abstract. De aceea a fost calificat drept arhaic sau regresiv modul de expresie al procesului de elaborare onirica.

Se impune ca experienta, remarcabila amnezie a copilariei. Din aceasta perspectiva, Freud se refera la faptul ca primii cinci, sase sau opt ani din viata nu lasa, ca evenimentele traite ulterior, urme în memorie. Se întâlnesc multi indivizi care cred ca se pot lauda cu o continuitate mnemonica ce se întinde pe toata durata vietii lor, de la primele sale începuturi, dar cazul contrar, acela al lacunelor în memorie, este mult mai frecvent. La vîrsta de doi ani copilul stie deja sa vorbeasca bine; curînd dupa aceea el dovedeste ca stie sa se orienteze în situatii psihice complicate si îsi manifesta ideile si sentimentele prin cuvinte si fapte pe care i le reamintim mai târziu, dar pe care el însusi le-a uitat. Cu toate acestea, memoria copilului fiind mai putin încarcata în primii ani decât în anii care urmeaza, spre exemplu la opt ani, ea ar trebui sa fie mai eficace si mai supla, desi mai apta sa retina faptele si impresiile. Pe de alta parte, nu se poate considera functia memoriei ca pe o functie psihica elevata si dificila: Se gaseste, dimpotriva, o buna memorie chiar la persoane al caror nivel intelectual este foarte scazut.

Acestei partitularitati i se suprapune o a doua, anume faptul ca vidul mnemonic care se întinde asupra primilor ani ai copilariei nu este absolut: rasar unele amintiri bine conservate, amintiri care corespund cel mai adesea unor impresii plastice si carora, de altfel, nimic nu le justifica conservarea. Amintirile care se raporteaza la evenimente ulterioare sufera în memorie o selectie: ceea ce este important se pastreaza, restul este îndepartat. Nu la fel se petrec lucrurile cu amintirile conservate din cea mai frageda copilarie. Ele nu corespund în mod necesar unor evenimente importante din aceasta perioada a vietii: nici macar unor evenimente care ar fi putut sa para importante din punctul de vedere al copilului. Aceste amintiri sunt adesea atît de banale si de insignifiante încât apare întrebarea de ce aceste detalii au scapat uitarii. Impresiile reconstituite nu au fost în realitate niciodata uitate: ele au ramas doar inaccesibile, latente, refulate în zona inconstientului. Se întâmpla însa ca ele sa izbucneasca spontan din inconstient, aceasta producându-se adesea cu prilejul viselor. Se pare deci ca viata onirica stie sa gaseasca calea de acces la aceste trairi infantile latente.

Dorintele de suprimare a unor persoane pot fi puse în legatura cel mai adesea cu egoismul nemarginit al autorului visului. Se poate arata ca aceasta dorinta este cel mai frecvent creatoare de vise. Ori de cîte ori cineva ne bareaza drumul în viata (si cine nu stie cît de frecvent apare acest caz în conditiile atît de complicate ale vietii noastre actuale), visul se arata gata sa-l suprime, fie acesta tata, mama, un frate sau o sora, un sot sau o soata etc. În primii ani ai sai, voalati mai târziu de amnezie, copilul este acela care face adesea dovada de cel mai înalt grad de acest egoism si care mereu va prezenta în acest sens semne sau mai degraba ramasite accentuate. Copilul se iubeste în primul rînd pe sine însusi; el nu învata decât mai târziu sa-i iubeasca pe ceilalti, sa sacrifice altora o parte din eul sau. Chiar persoanele pe care copilul pare a le iubi de la început, el nu le iubeste mai întâi decât pentru ca are nevoie de ele, pentru ca nu se poate lipsi de ele, deci din motive egoiste. Abia mai târziu dragostea se detaseaza la copil de egoism. De fapt egoismul este acela care îl învata sa iubeasca.