Obiceiuri de Nunta din Maramuresul Istoric

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Obiceiuri de Nunta din Maramuresul Istoric.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 16 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Aneta Micle

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Antropologie

Extras din document

Tradițiile păstrate până în ziua de azi dau farmec nunților tradiționale românești, imbinarea vechilor obiceiuri cu povești de dragoste sinceră incheindu-se prin căsătorie. În zilele noastre vechile tradiții de nuntă se regăsesc in principal la sate Nunta este unul dintre cele mai interesante și importante tradiții de familie, in toate culturile din lume. Aceasta presupune diferite tradiții pentru diferite popoare, care pot fi de natură religioasă, economică, legislativă și folclorică. Ritualurile populare românești sunt efectuate in scopul de a aduce fericire, prosperitate, integrare socială și fecunditate cuplului de tineri căsătoriți. Aceste ritualuri variază de la o regiune la alta, dar unul dintre elementele comune sunt costumele populare pe care mireasa și mirele trebuie să le poarte și care sunt pline de insemnătate.

I. Acte prenupţiale

Nunta este cel mai important moment din viaţa omului, devenind „o manifestare a satului întreg, care interesează deosebite categorii sociale de oameni, categorii de neam, de stare materiala, de sex” şi „se realizează printr-o seamă de deprinderi sociale, de tradiţii.” Căsătoria, prin întregul proces al ceremonialului tradiţional, reprezintă „o schimbare a statutului relaţiilor sociale ale individului, trecerea de la un sistem de relaţii de familie şi de grup, cu implicaţii în comportamentul protagoniştilor, care suportă, ei înşişi, schimbări fundamentale.” Este o „etapă existențială încărcată cu multe semnificaţii”, suita de obiceiuri fiind menită „să asigure trecerea celor doi tineri de la starea de fată şi flăcău la categoria oamenilor maturi, a celor însuraţi.”

Nunta este o adevarată sărbatoare, ea implică întreaga comunitate, aproape tot satul ia parte la acest eveniment, pentru că este important atât pentru miri , cât şi pentru obştea sătească. „Căsătoria înseamnă trecerea de la societatea copilăriei sau adolescenţei la societatea adultă, de la un anumit clan la altul, de la o familie la alta; adesea de la un sat la altul.”Această trecere a tinerilor de la o stare la alta este marcată de anumite niveluri, care sunt numite de unii specialişti „rituri de trecere”. Ceremonialul nunţii poate fi şi el schiţat dupa aceste rituri. Astfel vom avea: riturile pre-liminare, care cuprind logodna si peţitul; riturile liminare, care cuprind nunta propriu-zisă; riturile post-liminare, care fac încadrarea noii familii în viaţa satului, reprezintă începutul unui nou drum pentru cei căsătoriţi.

Aşa cum ştim, există trei momente esenţiale cu privire la nuntă – peţitul, logodna şi căsătoria -, dar mai sunt o serie de lucruri premergătoare, semnificative din punct de vedere etnologic: portul tinerilor, întâlnirile acestora, anumite practici pe care fetele sau feciorii le fac pentru a se căsători.Portul este foarte important în tradiţia populară, căci marchează trecerea de la o vârstă la alta, trecerea de la copilărie la adolescenţă, în cazul nostru, sau de la adolescenţă la maturitate, după cum vom vedea în momentul în care cununa miresei va fi înlocuită cu o năframă, iar clopul înstruţat al mirelui cu unul vechi şi găurit.

Aşadar, fetele („cocoanele”) şi băieţii („coconii”) mai mici sunt îmbrăcați foarte simplu. Dar fetele de măritat se îmbracă cu zadii de lână, cu „vârste” negre și roşii, ori cu „sumne” roşii, verzi sau albastre „de păr”(caşmir) sau de „travilă”(mătase). Se încalţă cu „opinci de oargă”, cu „obdele de pănură”, iar pe cap poartă „pânzături de păr” roşii şi verzi, înflorate, legate „înapoi”(la ceafă) sau umblă descoperite, „în capul gol”, cu o floare la ureche. Feciorii se încalță tot cu „opinci de oargă” şi „obdiele de pănură”, se îmbracă iarna cu „cioaripi de lână albă” şi cu „lecric postăzit”(tivit cu catifea neagră), pe cap cu „cujmă” neagră. Vara poartă, peste „cămeşa” de pânză, „teptari”(cojoc) înflorit, cusut cu „carmăjie”(piele prelucrată, folosită pentru impodobit), cu „gatii” de pânză, cusute jos în „roituri”(broderie), cu puţin trecând peste genunchi, iar pe cap poartă clop de paie cu „cipcă”(panglică) colorată.

Această îmbrăcăminte, descrisă mai sus, putea fi purtată numai de fetele de măritat şi de feciorii de însurat. Bineînţles că există o vârstă la care tinerii erau consideraţi ca fiind pregătiţi pentru căsătorie. Simion Florea Marian consideră vârsta potrivită căsătoriei: pentru fete 15-20 de ani, iar pentru baieţi 18-30 de ani. În satul Budeşti fetele de măritat aveau între 15-20 de ani, iar feciorii de însurat între 17-25 de ani. Fetele trecute de această vârstă erau considerate fete bătrâne şi, deşi sătenii le compătimeau, acestora li se strigau versuri pline de ironie. Deşi feciorii erau consideraţi feciori de toamnă abia dupa 30-35 de ani, nici ei nu scăpau de acelaşi tratament care li se aplica fetelor bătrâne. Astfel, la jocul duminical, la jocurile de la sărbători sau la nunţi, fetelor bătrâne şi feciorilor bătrâni li se striga:

„Măritaţi-vă, bătrâne,

Şi daţi drumu’ la copile

C-aţi purtat un car de flori

Şi tri rânduri de feciori.”

Sau

„Însura-m-aş, nu mai poci,

Tăte fetele-s cu conci,

Şi-aş lua pă nu ştiu care

Că niciuna coadă n-are.”

Sau

„Fecioru care să ţine

Ia fata care rămâne,

Iar fata care alege

Până la urmă culege.”

Fisiere in arhiva (1):

  • Obiceiuri de Nunta din Maramuresul Istoric.docx