Unitate de învățământ

I. INTRODUCERE

Într-o societate în continuă dezvoltare, școala, indiferent de nivelul la care se află, trebuie să se adapteze și să evolueze o dată cu aceasta. Unitatea de bază a structurii de învățământ este clasa, ca spațiu de formare în care se pun bazele cunoașterii.

Principala relație în acest sistem este relația dintre elev și profesor și ea trebuie tratată cu atenție și studiat modul în care poate fi îmbunătățită. Pe lângă acest aspect, o altă relație la fel de importantă este cea dintre elev și spațiu, iar cea de-a doua o afectează direct pe prima. Aceasta își pune amprenta asupra procesului de asimilare a informațiilor și afectează atitudinea viitoare a elevului față de acest proces.

Libertatea de exprimare și lipsa de constrângeri a metodelor de învățare poate să ajute la îmbunătățirea atenției acordate de elev unui curs, dar și a imaginației acestuia, în timp ce îl încurajează să rezolve mai eficient sarcinile care îi sunt atribuite. Pe lângă dezvoltarea cunoștințelor, în cadrul acestor spații, elevul își mai dezvoltă și relațiile interpersonale. În această perioadă , el își definește tipul de relații pe care le va avea în viitor. În ansamblu, unitatea de învățământ are o influență majoră asupra modului în care generațiile formate vor interacționa pe parcursul unei dezvoltări viitoare, a relațiilor interumane și ale acestora cu mediul în care se vor manifesta.1

Studiul spațiilor nu reprezintă doar evaluarea progreselor tehnologice, ci și a progreselor pe partea pedagogică. Modul în care este privit acest proces influențează mai mulți factori ce definesc spațiul, cum ar fi: limitele unei săli de clasă, elementele cu care intra în contact elevul, factorii care influențează atmosfera (lumina, temperatura camerei, calitatea aerului). Toți acești factori , ce definesc un spațiu, sunt interdependenți și contribuie la toate activitățile ce se desfășoară în acesta. Realizarea acestor elemente necesită o documentare prealabilă, pentru a avea o vedere de ansamblu corectă și completă a programului arhitectural, dar și a tuturor variabilelor ce necesită rezolvare. În alegerea unei direcții ,este necesară luarea în considerare a preferințelor elevilor, întrucât aceștia sunt cei ce își vor petrece timpul în aceste spații.

Deși e mai confortabil să se păstreze standardele vechi de spații, acestea trebuie analizate și regândite în funcție de noile cerințe, atât ale elevilor, cât și ale profesorilor care cer o schimbare în modul de învățare. Punerea în acord a cerințelor ambelor părți participante la procesul educațional necesită o mai mare implicare a arhitecților , proiectanților de clădiri cu destinație didactică(și nu numai); aceștia sunt cei care dau formă spațiilor educaționale, ”cea de-a doua casă a elevului”, unde rolul lor de a îmbina armonia formelor , culorilor și conceptelor trebuie să contribuie la asimilarea cunoașterii.

II. PERSPECTIVĂ ISTORICĂ

1. REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ 1700 - 1850

Anglia a fost prima țară care a simțit efectele industrializării și a încercat să găsească modalități de a educa clasele muncitoare. O dată cu aceasta a apărut și educația obligatorie pentru copiii între 6 și 11 ani, făcând astfel necesară dezvoltarea unor instituții care să se ocupe de această parte. Acum încep și arhitecții să își ofere opinia avizată în privința spațiilor ce trebuie să deservească elevii și interpretări asupra teoriilor dezvoltate.2

Teorii pedagogice

În această perioadă se remarca doi teoreticieni: Robert Owen din Țara Galilor și Friedrich Froebel din Germania.

Robert Owen a venit cu idei ce au scos în evidență atât mentalitatea unui om preocupat DE industrie, cât și idei sociale și filosofice. Acestea au inclus multe dintre ideile despre joc și despre practicile adecvate dezvoltării, iar cele privind evitarea abuzului, pedepsirea copiilor și tratarea lor într-un mod amabil și cu respect au fost revoluționare.3

Froebel era preocupat de dezvoltarea spirituală și intelectuală a copilului. El a încercat să organizeze un sistem de educație care să dezvăluie sinele rațional și să controleze iraționalul. Ideea sa inovatoarea fost că educația ar trebui să-l dezvolte pe individ în funcție de tendințele fiecăruia, nu conform unui standard arbitrar. El a considerat că acestea se manifestă la începutul vieții, astfel cunoștințele mamei despre cum trebuie abordat reprezintă un factor important în dezvoltarea copilului.4

Răspunsuri arhitecturale

Școlile construite au fost în mare parte standardizate, niște spații utilitare care au fost concepute pentru a găzdui cât mai mulți studenți posibil, maximizând spațiul de clasă(Fig. 2). Deși ar fi putut fi clădiri destul de elegante, ele erau aglomerate și impersonale. Tot acum se acordă o atenție mare amplasării funcționale, iar problemele de iluminare și ventilație sunt tratate corespunzător, astfel încât rezultatul să fie unul cât mai optim pentru construcția școlilor și implicit, a sălilor de clasă(Fig. 3). Problema ventilației este tratată prin tehnici noi, astfel încât școlile și sălile de clasă să poată beneficia de acest aspect într-un mod cât mai economic și util.5

Datorită lipsei iluminării electrice, lumina naturală rămâne un subiect important în clădirile școlare pentru arhitecți. Astfel amplasarea clădirilor se face ținând cont în mod strict de iluminarea naturală pentru o mai bună utilizare a condițiilor naturale preexistente. În rețeta proiectării clădirilor școlare intră în acest fel standarde prescriptive precum poziția ferestrelor și rapoartele plin-gol. Datorită standardizării proiectelor, această rețetă devine una ușor de urmat, odată cu folosirea acestor indicații într-un număr mare de unități școlare.6