Arheologia Greciei

,,Arheologia Greciei”

Începuturile arheologiei în Grecia.

În lumea greacă, interesul pentru evenimentele şi monumentele din trecut apare încă de la Homer, primul arheolog. Homer face treabă de arheolog când descrie obiceiurile de viaţă zilnică sau juridice din antichitatea greacă. În cele două poeme, Iliada şi Odiseea, răsună nu numai ecolul îndepărtat al lumii miceniene, dar putem întâlni chiar descrierea unor tipuri de construcţii şi obiecte sub forma de sculpturi şi armuri (megaronul , ”coiful lui Ulise”, ”cupa lui Nestor “ ), care au fost descoperite, ulterior, şi în săpăturile arheologice de la Pylos şi Tirint. Un alt autor Thucidide, mai tânăr decăt Herodot cu o generaţie, consacră primele capitole din a sa ,,Istorie a Războaielor peloponeziace” unei schiţe istorice a evenimentelor care au precedat aceste războaie; aici se găsesc consideraţii care ţin de arheologie şi în special de metoda comparativă: atunci când atenienii au purificat insula Delos, în cursul războiului lor contra Spartei, au fost scoase şi duse din insulă toate mormintele. Importante informaţii istorice dar şi descrierea unor monumente de arta şi arhitectură şi primele culegeri de inscripţii, întâlnim şi în operele autorilor de “periegheze” (impresii de călătorie). De pildă Dicearhos din Mesina, discipol al lui Aristotel, a scris un număr mare de cărţi din care s-au păstrat numai căteva fragmente. Cel mai lung fragment pe care îl avem de la el este relativ la o operă asupra Vieţii din Helada; una din primele ,,periegheze” unde autorul, în cursul unei călătorii, descrie geografia regiunilor traversate, precum şi obiceiurile locuitorilor şi unele monumente ale oraşelor, cele din Attica şi mai ales cele din Boeţia. Cel mai celebru dintre aceşti călători rămâne, totuşi Pausianus (a doua jumătate a sec. II e.n.) care a parcurs Grecia şi a realizat o operă în zece cărţi ,,Călătorie în Elada” unde a povestit tot ceea ce a văzut şi auzit, acest tratat care s-a păstrat în întregime, este fără îndoială cel mai preţios ghid al Greciei antice. Această lucrare, în care autorul a descris cele văzute cu minuţiozitate, a servit ca un preţios ghid pentru arheologi cu ocazia săpăturilor efectuate la Delphi, Micene, Olympia, şi Orchomenos. Civilizaţia greacă a devenit un domeniu de cercetare şi pentru romani, care au manifestat un viu interes pentru colecţiile de opere de artă greacă. Romanii, admiratori ai civilizaţiei elene, au înfiinţat numeroase colecţii care au fost îmbogăţite cu obiecte de artă greacă, procurate inclusiv pe cale jafului. Se ştie, de pildă, că după prădarea Atenei de către Sulla, în 86 î. H., au pornit spre Italia numeroase vase, încărcate cu statui şi alte obiecte valoroase. Paralel cu gustul colecţionării operelor vechi, romanii au dezvăluit o înclinaţie oarecare şi pentru calatoriile turistice. Grecia a rămas locul privilegiat pentru popasurile lor. Cel mai ilustru dintre călătorii şi amatorii de antichităţi este împăratul Hadrian. Cea mai mare parte din domnia sa a fost consacrată călătoriilor de-a lungul şi de-a latul imperiului său. Nostalgia sa pentru Grecia este atât de profundă încât a pus să se construiască la Tibru, o vilă unde se uneau graţiile Atenei cu fastul Alexandriei; aici se aflau o academie şi un liceu, o biblotecă, un stadion şi un teatru grecesc. În epoca medievală timpurie legăturile cu tradiţiile antice sunt, în bună măsura întrerupte. Acest lucru se datorează atât atitudinii bisericii creştine faţă de mostenirea Antichităţii, cât şi unor factori externi. Semnificaţia multor monumente este dată uitării, ruinele lor devenind adevărate cariere de piatră pentru noile construcţii. Începând cu secolul al XV lea, sub papii umanişti, se iau primele măsuri pentru protecţia monumentelor. În urma descoperirii unor valoroase opere de artă se recurge şi la efectuarea primelor săpături, având, de la început ca principal scop, îmbogăţirea colecţiilor de antichităţi. În timpul intregului secol al XVII lea, numărul călătorilor s-a înmulţit, iar aceştia sunt cel mai adesea anticari. În ceea ce priveşte Grecia, călătoriile sunt mult mai puţin numeroase decât cele din Orient. În 1670 Charles Francois Olivier, a fost trimis de Ludovic XIV ca ambasador pe lângă sublima Poartă, la Constantinopol. În cursul acestei călătorii a început să cumpere antichităţi. Acesta a fost de multe ori la Atena unde a admirat antichităţile şi mai ales frumosul templu al Minervei, adică sculpturile care împodobeau Partheonul.

Cercetările arheologice în lumea greacă.

Cercetările arheologice în lumea greacă au continuat şi în secolul XIX prin Jean Baptiste d’ Anse de Villoison care a realizat o operă în 15 volume ,,Călătorie istorică prin Grecia”. A fost însărcinat cu o misiune arheologică în Grecia, unde, timp de trei ani, a cules numeroase inscripţii. În timpul revoluţiei s-a întors la Orleans, unde s-a apucat de redactarea ,,călătoriei sale’’ în care el a cuprins uriaşa documentaţie pe care o culesese. În timpul primilor ani ai sec. XIX mai mulţi călători au parcurs Grecia. Primul este mineralogul englez E.D. Clarke care a vizitat Grecia. Este primul călător care a semnalat mormântul cu cupola al lui Orhomenos, pe care l-a identificat cu tezaurul lui Minyas, amintit de Pausianus. În timp ce călători savanţi, făceau prin scrierile lor, să fie cunoscute în Europa occidentală ruinele Greciei şi arhitectura elenică, alţi călători făceau cunoscută sculptura greacă. Răpirea sculpturilor de pe frontoanele Parthenonului de către lordul Elgin şi transportarea lor la British Museum, în 1802-1803, este un fapt cunoscut. Din 1811 datează primele săpături în Grecia. A fost constituită o societate de săpături, care sub conducerea unui arhitect englez, Charles Robert Cockerell, a explorat templul zeiţei Afaia, din Egina. În timp ce sculpturile Parthenonului descoperiseră arta greacă clasică, reprezentată acolo prin Fidias şi şcoala sa, la Egina au fost descoperite arta arhaică de sfârşit şi premisele sculpturii clasice. În 1829, în plin război de independenţă, când flota turcească a fost distrusă de către marina aliată anglo-franceză, guvernul francez a trimis în Moreea, o expediţie sub ordinul Generalului Maison, însoţită de o seamă de arheologi conduşi de Abel Blouet, care au explorat monumentele antice. Rezultatele acestor cercetări au fost publicate în trei volume, sub titlul ,,Expediţia ştiinţifică din Moreea, ordonată de guvernul francez. Arhitectură, sculptură, inscripţii, măsurate, desenate, culese şi publicate de A. Blouet, A. Ravoise, A. Poirot, E. Trezel, şi F. De Gournay”. Au fost studiate numeroase staţiuni şi s-au făcut încercări de restaurare a templelor lui Zeus din Olimpia şi Atena Afaia de la Egina. Pentru prima oară s-au stabilit principiile policromiei templelor, bazându-se pe urmele de pictură identificate pe fragmentele de arhitectură de la templul din Egina.