Castelul Peleș

Argument

“Măreţia acestei construcţii face în ţara întreagă o impresie excelentă şi toată lumea se bucură fiindcă vede o garanţie a stabilităţii regimului. Chiar de acum îl numesc “Castelul regesc” ceea-ce poate că va fi într-o zi. Dea Domnul ca înainte de toate să devină leagănul dinastiei noastre, căci fără aceasta, viitorul ţărei nu este asigurat.”

Regele Carol I

În Europa reşedinţelor monarhice, castelul Peleş din Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, are un profil bine determinat.

Creaţie a gustului regelui Carol I al României (1866 – 1914), dar şi a ştiinţei arhiecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, precum şi a măiestriei unor decoratori prestigioşi din Hamburg, Mainz şi Viena, castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istorist din România, având caracter de unicat. Totodată, el este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea.

Între funcţiunile cu care regele Carol I şi-a investit reşedinţa particulară, menţionăm: funcţia de reprezentare, loc de decizii politice şi lăcaş de cultură, rol conferit de regina Elisabeta.

Funcţia de reprezentare implica, în primul rând, punerea în operă a unui program arhitectural monumental, vizitele efectuate de şefi de stat, evenimentele de stat şi de familie ce au avut loc la castelul Peleş până în anul 1947.

Schimbarea statutului politic al României în Europa şi totodată relaţiile de rudenie ale regelui şi reginei României cu numeroase familii regale şi princiare, aveau să determine o serie de vizite de stat ale unor capete încoronate. Înalţii oaspeţi erau primiţi oficial la castelul Peleş şi nu la Palatul regal de pe calea Victoriei din capitală.

În anul 1896 are loc cea mai importantă vizită a unui şef de stat, Împăratul Franz Joseph.

Vizitele regale şi princiare de la Peleş au stat la baza luării unor importante decizii de politică externă, precum semnarea tratatului de alianţa dintre Imperiul Austro-Ungar şi România. Iniţiat cu ocazia vizitelor regelui Carol la Viena şi Berlin, în 1883, tratatul a fost reînnoit de câteva ori, cu certitudine în 1892 şi 1896, la castelul Peleş.

Reşedinţa de la Sinaia era în mod firesc şi cadrul de desfăşurare al unor evenimente politice interne, extrem de importante. Cel mai semnificativ dintre acestea a fost Consiliul de Coroană din august 1914, în care s-a decis neutralitatea ţării în Primul război mondial, neutralitate respectată până în anul 1916. Toate acestea demonstrează faptul că oraşul Sinaia devenea, în perioada mai – noiembrie, o adevărată capitală a ţării, aspect mai puţin pus în valoare până acum.

Un aspect important al reşedinţei regale de la Sinaia îl constituia viaţa artistică patronată de regina Elisabeta

Temperament romantic, uneori cu o fantezie debordantă, ea a încurajat poeţi, pictori, muzicieni, de la personalităţi marcante, la artişti obscuri; cunoştea însă adevăratele valori ale artei şi este de notorietate aprecierea pe care o avea faţă de George Enescu, protejatul său şi oaspetele obişnuit al castelului. Un alt oaspete ilustru era poetul Vasile Alecsandri.

Nu ştim câte reşedinţe regale din secolul al XIX-lea au determinat naşterea unor oraşe. Cert este însă că istoria edificării castelului Peleş se leagă strâns de dezvoltarea micii aşezări de la poalele Bucegilor, localitate care, din 1874, la dorinţa lui Carol I, capătă numele de Sinaia, iar din 1880 este declarată aşezare urbană.