Goticul târziu din Transilvania

I. INTRODUCERE

Stilul gotic este al doilea stil international si a aparut in secolul XII, fiind contemporan cu stilul romanic.

Termenul "gotic" a aparut in Renastere, a fost atribuit artei in perioada afirmarii oraselor si a fost aplicat de scriitori italieni din Quatrocento (sec. XV – Filareti si Manetti) si Cinquecento ( sec XVI- Vasari) pentru a defini „barbaria”. Acesta este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de da o altă dimensiune verticală clădirilor.

Goticul flamboaiant, adică goticul tarziu, a fost faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenţei detaliilor, în parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.

Aria de raspandire a artei si arhitecturii gotice nu contribuie regiuni geografice bine definite, iar caracterele formale, tehnice sau iconografice nu sunt constatate in teritoriile respective.

II. APARITIE

In anii 1211-1225 cavalerii teutoni se instaleaza in Tara Barsei si, incalcand intelegerea convenita cu regele Andrei al II-lea al Ungariei, au construit intr-un interval de numai 14 ani mai multe cetati de piatra:

- Feldioara – centrul Ordinului

- Crucea Mandei

- Codlea

- Crizbav

- Rucar.

Este posibil ca primele asezari defensive realizate de comunitatile de locuire din Transilvania fie tipic rurale, fie tinzand catre o organizare urbana au fost inaltate inca in primele decenii ale sec. XII - cu precadere in ambianta colonizarii saxone.

Astefel, arta gotica patrunde in spatiul transilvanean la mai bine de un secol dupa aparitia ei in Franta si a fost adusa, intr-o Transilvanie ravasita de invazia tatara din 1241, de calugarii ordinului cistercian, aparut in Burgundia, ai carui membri aveau in program si ridicarea de edificii religioase.

Populatia din Transilvania a incercat sa-si salveze existenta prin amenajarea unor fortificatii (simple cetati de refugiu, amplasate la inaltimi, construite din valuri de pamant si palisade) la Rasnov, Saschiz, Slimnic.

Atacurile otomane dese conduc la raspandirea si perfectionarea acestui tip de fortificatii.

1421 – turcii strabat sudul Transilvaniei si devasteaza mai multe asezari rurale (Cetatea Sprengiu - Bartolomeu).

1432 – 1436 – 1438 – 1442 – 1444 turcii revin – autoritatea centrala nu le asigura apararea asa ca satele preiau functia de autoaparare.

1493 – are loc marea invazie turca care afecteaza toate satele sasesti din Transilvania, iar pericolul turcesc ameninta intreaga Europa.

1526 – Ungaria devine pasalac (dupa batalia de la Mohacs) , iar Transilvania principat independent.

Decanul din Sibiu il informa pe papa ca „Sasii amenintati de turci isi cauta scaparea fortificand curtile bisericilor”. Astfel apar fortificatii la Agnita (cetate saseasca 1466) , Atel (1471-1500) , Harman, Prejmer (1493).

Pentru eficienta, pentru posibilitatea de a-si gasi refugiu in timp util, apar amenajari defensive organizate in jurul bisericilor:

- Sanpetru – Tara Barsei

- Malincrav - pe Tarnave.

O cercetare tipologica si o cartare sistematica a principalelor tipuri de biserici fortificate nu a fost inca realizata, dar analizand cele aproape 200 biserici fortificate existente in Transilvania, devine posibila delimitarea a 4 zone cu caractere specifice:

A. Zona bazinului superior al Oltului si Depresiunea Ciuc

B. Zona Sibiului

C. Tara Barsei

D. Zona Tarnavelor