Patrimoniul Cultural in Pericol

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Patrimoniul Cultural in Pericol.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Gabriela Glavan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Arta

Extras din document

Patrimoniul cultural - în pericol

Patrimoniul cultural, o resursă fragilă şi limitată, este ameninţat cu deteriorarea sau pierderea iremediabilă datorită nu doar scurgerii timpului şi schimbării societăţii, dar şi marilor schimbări economice şi sociale din ultimii ani, între care: schimbări în regimul de proprietate al terenurilor şi al clădirilor, deschiderea graniţelor şi creşterea traficului ilicit de bunuri culturale, instabilitatea legislativă şi diminuarea capacităţii de aplicare a legilor - abolirea unei legi şi înlocuirea ei prin legi incomplete, o nouă legislaţie de ocrotire a patrimoniului apărând abia după zece ani.

Patrimoniul Cultural Naţional reprezintă ansamblul resurselor moştenite, identificate ca atare, indiferent de regimul de proprietate asupra acestora, şi care reprezintă o mărturie şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor aflate în continuă evoluţie; patrimoniul cultural naţional cuprinde toate elementele rezultate din interacţiunea dintre factorii umani şi naturali, de-a lungul timpului. Unitatea acestui domeniu şi a subdomeniilor care îl alcătuiesc nu a fost întotdeauna evidentă. Ea a devenit perceptibilă, pe plan mondial, abia în ultimele patru decenii, constatându-se statistic faptul că măsurile luate în unul dintre subdomenii interacţiona cu celelalte. Astfel, este înţeles faptul că orice acţiune asupra uneia dintre componentele patrimoniului are influenţă asupra altor componente aflate în aceeaşi arie geografică, indiferent dacă acestea sunt sau nu părţi ale patrimoniului natural sau cultural, ale patrimoniului material sau imaterial, ale patrimoniului mobil sau imobil. Pe de altă parte, din raţiuni care ţin de o mai logică şi coerentă administrare a patrimoniului, au fost concepute reglementări de natură juridică şi norme având scop funcţional, care permit gestionarea bunurilor de patrimoniude acelaşi tip, prin aceleaşi metode, indiferent de aria geografică în care acestea se găsesc. Aşadar, avantajul unei asemenea concepţii privind patrimoniul este acela că el duce la evidenţierea unor politici care trebuie să facă parte dintr-o strategie naţională privind conservarea, administrarea şi punerea sa în valoare, atât la nivelul unităţilor regionale, cât şi la cel al categoriilor de bunuri. Pentru a asigura succesul unei atare strategii, aceste politici publice trebuie intercorelate, astfel încât să permită o dezvoltare armonioasă a teritoriului şi o punere în valoare echilibrată a resurselor culturale şi naturale ale ţării.

Monumente arheologice şi arhitecturale (patrimoniul imobil)

Societatea reevaluează constant valoarea monumentelor şi categorii noi de monumente se pot

afirma.

Patrimoniul cultural imobil constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural,

atât în ceea ce priveşte valoarea materială directă, cât şi în raport cu posibilităţile de inserţie a unor componente extra-culturale. Trebuie menţionat că patrimoniul cultural imobil este o sintagmă care desemnează ceea ce, în termeni generici, poartă numele de monumente istorice, categorie ce include nu doar monumentele, ci şi ansamblurile şi siturile istorice. Toate aceste delimitări şi definiţii sunt foarte clar stabilite prin intermediul unui corp de norme complet şi coerent formulat, care are în vedere întregul set de operaţiuni (cercetare, evidenţă, conservare, restaurare, punere în valoare) care alcătuiesc opera de protejare a patrimoniului cultural imobil. Mai mult decât atât, chiar legea cadru în domeniu stabileşte că protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local.

Potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, monumentele istorice sunt monumentele, ansamblurile şi siturile istorice (aşa cum fiecare dintre aceste

categorii este definită în lege) care sunt clasate în două grupe: grupa A (monumente istorice de valoare naţională şi universală) şi grupa B (monumente reprezentative pentru patrimoniul cultural local).

Monumentele pot fi împărţite în categorii tipologice, aşa cum sunt ele menţionate şi în Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional (Secţiunea a III-a – Zone Protejate), tipologie care nu respectă întocmai categoriile stabilite de Legea nr. 422/2001, dar reprezintă o abordare pragmatică a domeniului:

1. Monumente arhitecturale:

a) Cetăţi;

b) Ansambluri curţi domneşti;

c) Biserici fortificate – cetăţi;

d) Castele, conace, palate;

e) Cule;

f) Clădiri civile urbane;

g) Ansambluri urbane;

h) Biserici din lemn;

i) Muzee etnografice în aer liber;

j) Biserici rupestre;

k) Biserici şi ansambluri mănăstireşti;

l) Arhitectura industrială; amenajări căi de comunicaţie;

m) Monumente de arhitectură populară (locuinţe săteşti);

n) Ansambluri tradiţionale rurale.

2. Monumente arheologice:

a) Complexe paleolitice;

b) Aşezări neolitice şi eneolitice;

c) Aşezări şi necropole din epoca bronzului;

d) Fortificaţii şi aşezări din prima epocă a fierului (hallstattiene);

e) Fortificaţii dacice;

h) Oraşe antice;

i) Edificii;

j) Monumentele medievale identificate pe baza cercetărilor arheologice;

k) Rezervaţii arheologice cuprinzând situri cu niveluri de locuire pe perioade îndelungate – aşezări şi necropole.

Majoritatea monumentelor cu o valoare istorică, artistică sau arhitecturală se află în proprietatea publică şi sunt administrate de diferite entităţi publice (din partea administraţiei publice locale sau administraţiei bisericeşti). Totuşi stakeholderii care ar trebui să aibă o importanţă egală sunt comunitatea locală, biserica sau cultul implicat (în cazul monumentelor religioase), ONG-urile şi reprezentanţii sectorului privat. Conform unui studiu din 2005, situaţia monumentelor istorice se prezenta astfel: 26,900 monumente istorice, dintre care: 75% dintre monumente sunt în pericol, iar 35% dintre monumente sunt degradate.

Monumentele de excepţie de pe teritoriul României pot fi desemnate drept monumente culturale. Se recomandă folosirea acestui instrument legal în vederea asigurării unei protecţii minime monumentelor naţionale prezervând astfel patrimoniul pentru generaţiile prezente şi viitoare. Deşi în România există o tradiţie a monumentelor şi a muzeelor, trebuie făcută diferenţa între diferite perioade istorice şi motivele mai puţin obiective care au stat la baza considerării unui obiectiv drept valoric şi de interes naţional sau internaţional (de exemplu criteriile valorizării monumentelor în perioada regimului comunist).

Un număr de monumente ale patrimoniului cultural naţional al României sunt incluse în Lista UNESCO a Patrimoniului Mondial (Bisericile cu pictură murală din nordul Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea, Ansamblul bisericilor de lemn din Maramureş, Mănăstirea Hurezi, Situri săteşti cu biserici fortificate din Transilvania, Fortăreţe dacice din munţii Orăştiei, Centrul istoric Sighişoara).

Este important de menţionat faptul că se impune pregătirea unor planuri de management pentru fiecare dintre aceste monumente UNESCO şi alte monumente importante asigurând astfel o planificare pe termen lung, care să includă conservarea şi protecţia lor. Aceasta este o responsabilitate nu numai faţă de UNESCO dar şi faţă de comunitatea mondială.

Fisiere in arhiva (1):

  • Patrimoniul Cultural in Pericol.doc