Relația dintre Arhitectura Bisericilor Bizantine și Decorația lor Murală în Sec al VI-lea - Sec al XI-lea

Odată cu hotărârea împăratului roman Constantin cel Mare de a reconstrui vechea colonie grecească Byzantion, lucru îndeplinit în anul 330 d.Hr., şi de a face din ea capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopolul (vechiul Byzantion) a devenit un nou centru al creştinismului.

Imperiul Bizantin sau Imperiul Roman de Răsărit a fost partea de est a Imperiului roman care a supravieţuit şi s-a dezvoltat după căderea părţii de vest a imperiului şi care a durat din anul 395 d.Hr. până în anul 1453 d. Hr, când a fost cucerit de sultanul Mehmed al II-lea devenind Imperiului Otoman.

În cursul secolelor al IV-lea şi al V-lea elemente şi forme variate ale primelor construcţii creştine şi ale reprezentărilor iconografice, de facturi diverse, se unesc, se transformă şi dau naştere, în interiorul imperiului, unui nou mod unitar de construi, de a decora: stilul bizantin. Născut din amestecul formelor de cultură elenistică, orientală şi creştină, stilul bizantină a rămas până astăzi stilul oficial al locaşurilor de cult ortodoxe din lumea întreagă.

În linii mari locaşul de cult bizantin s-a dorit a fi o transpunere a lumii cereşti pe pământ, o lume în mijlocul căreia tronează atotputernicul Dumnezeu, o miniatură a universului. Tehnic, realizarea acestui efect s-a făcut după mai multe principii. Principiile care caracterizează, în acest caz, întreaga arta bizantină au fost: reducerea maselor, accentuarea înălţimii şi a spaţiului, principiul suprapunerilor sau a nivelurilor şi folosirea raţională a luminii. Aceste principii s-au aplicat atât arhitecturii cât şi iconografiei bizantine, care pe plan spiritual trebuiau să servească la direcţionarea către cer, către Creator, a gândurilor şi a sentimentelor credincioşilor. Era însă o lume care se desfăşura în faţa ochilor credincioşilor în special odată cu intrarea lor în lăcaşul de cult. În acest sens bizantinii au fost mult mai preocupaţi de decorarea interioarelor lăcaşelor de cult decât de exteriorul acestora, exterior care se prezenta lipsit de orice element nefolositor şi adesea având ca decor doar formele şi culorile cărămizilor şi a pietrelor din care era construit.

Evoluţia artei bizantine poate fi urmărită în cinci etape ale istoriei:

- începuturile artei bizantine (sec. al IV-lea – sec. al V-lea )

- “epoca de aur” a împăratului Iustinian (sec al VI-lea)

- perioada iconoclastă (730 d.Hr – 843 d.Hr.)

- “clasicismul” bizantin (867 d.Hr -1185 d.Hr)

- “renaşterea paleologă” (sec. al XII-lea – al XV-lea )

Stilul bizantin pur, ca expresie strălucită a artei creştine, este inaugurat în secolul al VI-lea de către împăratul Iustinian I, odată cu construirea bazilicii Sfânta Sofia din Constantinopol în anul 537 d.Hr. La baza acestui tip de construcţie stă principiul conform căruia Hristos se află în mijlocul universului. Astfel deasupra naosului bazilicii Sfânta Sofia a fost proiectată şi construită o cupolă ce reprezintă universul, în centrul căruia era reprezentată o cruce de dimensiuni însemnate. Se observă că, odată cu inaugurarea stilului arhitectural bizantin propriu-zis, acesta încadra deja în caracteristicile sale frânturi din principalele învăţături religioase ale creştinismului. Imaginile cu mozaicurile din biserica Adormire Maicii Domnului din Niceea, mozaicuri definitorii ale artei iconografice de secol VI, sunt cu adevărat concludente în acest sens.

Primele scene biblice se pare că au fost introduse în bazilicile bizantine în timpul împăratului Iustin al II-lea (565 - 578), însă informaţiile despre acest lucru sunt foarte puţine. Singura reprezentare a unui personaj ceresc din secolul al VI-lea - din Constantinopol - care se mai păstrează, se presupun a fi cea din Biserica Sfântul Nicolae din Fanar. Din izvoarele literare se ştie însă şi faptul că multe din reprezentărilor umane de secol VI din lăcaşurile de cult din acea vreme aveau un caracter votiv. Majoritate reprezentărilor bizantine picturale de influenţă constantinopolitană, de secol VI – VIII care s-au păstrat se află în Italia de astăzi, care a fost în cea vreme sub influenţa bizantină prin intermediul grecilor ca îşi formaseră colonii la Roma. Coloniştii şi-au ridicat bazilici pe lângă care s-au înfiinţat adevărate şcoli prin care s-a transmis influenţa artei bizantine. În Ravena - capitala bizantină a Italiei, arta bizantină cunoaşte o înflorire strălucită. Biserica “San Vitale” din Ravena este o biserică octogonală, cu plan central, acoperită de cupolă. Prin analogie cu bisericile bizantine, exteriorul acestei biserici e simplu, neornamentat, dar în interior sunt dispuse splendide mozaicuri.