Strategii Creative in Publicitate - Stencilmania

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Strategii Creative in Publicitate - Stencilmania.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Marcel Tolcea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Arta

Extras din document

Istoria stencilului

Primul exemplu de stencil se găseşte în desenele din peşterile paleolitice, datând de peste 30 0000 de ani. Primele astfel de matriţe au fost făcute din frunze. Nativii din insulele Fiji foloseau frunze de bambus sau de banan pentru a-şi le confecţiona. Făceau găuri în frunze şi forţau culori vegetale prin deschizături pe materiale. Eschimoşii de pe insulele Baffin foloseau piele de focă uscată, dar din păcate nu a rămas niciun astfel de stencil făcut din materiale perisabile.

În lumea antică, stencilurile erau folosite în decorarea mormintelor egiptene. Artistul schiţa conturul unei figurine sau a unei hieroglife pe perete, după care un sculptor inciza conturul în relief. După aceasta, se adăuga un strat subţire de stucco pentru a se putea vopsi. Egiptenii foloseau culori primare foarte deschise, în principal roşu, albastru şi galben.

În Grecia Antica, stencilurile erau folosite pentru a contura mozaicurile. În Roma Veche, literele, pictate pe pancarde, care direcţionau oamenii către Jocurile Olimpice, erau de aseamenea făcute din stenciluri. Multe astfel de matriţe au fost folosite în pictarea muralelor atat de iubite de greci şi romani.

Matriţele cele mai durabile sunt cele care decorau fibrele din China şi Japonia. Apoi, pe perioada celor şase dinastii ale Chinei, s-a găsit o nouă întrebuinţare pentru acestea, şi anume producerea în masă a imaginilor reprezentându-l pe Buddha.

Stencilurile Katagami au fost folosite de către japonezi de peste o mie de ani pentru a face modele pe textile, printr-o tehnică ce se numeşte Katazome. Acest procedeu delicat de a face vopseaua să reziste implica aplicarea unei paste din orez prin stencil peste mătase. Acest procedeu se repeta până când tot materialul se acopera cu acelaşi tipar. Mătasea apoi se vopsea, în mod repetat, deobicei cu un pigment indigo, iar apoi se îndepărta pasta, lăsând modelul dedesubt.

În procesul tradiţional japonez de creere a stencilulrilor, se curăţau mai multe foiţe de scoarţă în suc de persimon. Erau apoi puse împreuna şi tăiate cu o lamă extrem de ascuţită şi curbată. În acest fel, artistul putea tăia mai multe stenciluri în acelasi timp şi ştia că modelul va fi exact la fel. Odată cu invenţia hârtiei, artizanii au putut tăia între 50 şi 60 de folii deodata. Hârtia a fost inventată în China iar chinezii au început să taie şabloane din hârtie pentru broderii. Aceste şabloane erau folosite pentu a plasa modelul pe material şi porţelan şi deasemenea pentru vopsire.

O dificultate a şabloanelor timpurii era acea parte izolată a unui design, cum ar fi mijlocul literei O, care pica în momentul în care inelul exterior era tăiat. Soluţia pe care au găsit-o japonezii a fost destul de ingenioasă. Legau insulele de corpul principal cu păr uman, apoi mai târziu au folosit mătasea, astfel încât se forma un pod, dar unul atât de finuţ, încât era invizibil la turnarea formei.

Din Asia, arta tăierii şabloanelor s-a răspandit pe căile comerciale înspre Estul Mijlociu, ajungând în Turcia prin secolul al VIII-lea. În timpul cruciadelor această artă s-a răspândit în toată Europa. Opt secole mai târziu, se folosea la picturi religioase şi manuscrise.

Odată cu apariţia tiparului, cărţi de şabloane pline cu designuri diferite de stenciluri circulau pe tot continentul. Tâmplarii descoperiseră că se pot folosi de acestea la fabricarea furnirelor. Apoi s-au folosit pentru mobilă sau broderii.

În acele timpuri, stencilurile erau folosite şi pentru a face cărtile de joc iar de aici s-a ajuns la creerea tapetului cu segmente de stencil, mult mai ieftin decât cel folosit în mod normal pentru acoperirea pereţilor.

Primii inhabitanţi ai Americii de Nord, care nu îşi permiteau să importe tapet sau mobilă decorată foloseau stenciluri pentru a-şi îmbunătăţi aspectul pereţilor. În jurul anilor 1760 au început să apară şi primii artişti, care foloseau pensule, pigmenţi şi aceste tipare numite stencil. Lucrările rămase din această perioadă au fost atribuite doar către 15 artişti. Unul dintre cei mai cunoscuţi a fost Moses Eaton Jr.

La începutul secolului XX, când tapetul a devenit foarte accesibil ca preţ, stencilurile ca artă decorativă dispăruseră fiind ţinute în viaţă doar de către Mişcările Arts & Crafts şi Bloomsbury Set.

În Statele Unite, filmele tocmai ce deveneau la modă iar oamenii vroiau să le vadă în culoare. Coloratul manual al cadrelor a fost o practică folosită în începuturile cinematografiei. Filmele rulate de către Edison La Koster & Bial’s Music Hall au fost colorate în această manieră. În 1906, odată cu introducerea procesului mecanic Pathé, stencilurile au fost din nou folosite la scară largă. O altă perioadă de vârf a fost cea Art Deco, în anii 1920 şi 30. Deoarece formele ornamentale erau aşa de răspândite în cărţi şi publicitate, stencilurile erau considerate ca ceva foarte chic. Până şi revista Harper’s Bazaar a folosit un stencil drept logo, în anul 1936.

Fisiere in arhiva (1):

  • Strategii Creative in Publicitate - Stencilmania.doc