Figura umană - element fundamental în compoziția designului grafic

Introducere

„Omul este măsura tuturor lucrurilor”

Protagoras

Abordarea figurii umane în artă se trage din timpuri preistorice, când omul locuia în peşteri (primele desene pe pereţi care sunt descoperite în Grotte de Lascaux, Franţa). Omul apare ca subiect principal: luptător, învingător în scenele reprezentate. Analizând perioadele din istoria artelor, observăm că reprezentarea chipului uman este un lait-motiv în arta vizuală, cum ar fi canonizarea figurii umane la egipteni şi idealizarea figurii la grecii antici.

În perioada medievală se pune accent nu pe frumuseţea corpului, dar pe chipul plin de nobleţe sufletească.

În Renaştere se întorc idealurile Greciei Antice când omul era centrul universului. Marii maieştri ai Renaşterii: Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rubens, Raffaello se concentrează în studierea corpului uman. Compoziţii complicate şi măreţe alcătuite din figuri uimesc prin prelucrarea amănunţită a formelor şi detalizarea lor.

Treptat, aproape de secolele perioadei moderne vedem că nu incetează interesul faţă de figura umană. Reprezentanţii curentului Impresionist, ieşind la plane-aer pictează oameni în diferite ipostaze: odihnindu-se, dansând, călărind, facând sport, etc.

În prezent, figura umană continuă să fie reprezentată realist, stilizat, sau în operele artiştilor apare figura umană abstractizată. Dar stilizarea sau abstractizarea nu înseamnă vualare a formelor din cauza necunoştinţei subiectului. Dimpotrivă, stilizarea figurii umane cere cunoştinţe profunde a corpului uman, cunoaşterea perfectă a subiectului. De la artist se cere să cunoască bine construcţia scheletului (baza corpului uman), structura musculară care formează relieful corpului. Posedând aceste cunoştinţe, artistul în cunoştinţă de cauză stilizează figura umană.

Capitolul 1 Figura umană, structura proporțională a acesteia

Pentru a crea ceea ce nu a existat, trebuia o măsură, care nu era nevoie să fie căutată prea departe, pentru că măsura este însuşi corpul uman, era natural ca să măsoare totul cu sine. După Protagoras „Omul este măsura tuturor lucrurilor”.

Relaţiile proporţionale pătrund prin toate manifestările vieţii, chiar şi creşterea oricărei plante se supune unei logici foarte strict proporţionate. E logic ca, din start, intuitiv, omul să creeze orice obiect, mergând anume pe baza proporţiilor care le-a obţinut, măsurând propriul corp.

Tot corpul nostru reprezintă într-un fel sau altul o riglă de măsurare. Cu mult timp înainte de crearea geometriei, oamenii au învăţat să măsoare distanţa în tălpi, paşi, absolut strict corespunzând înălţimii corpului. Urmărirea proporţiilor şi a sensurilor lor e într-atât de principială, încât peste ele aproape că nu se poate trece, atât în artă şi arhitectură cât şi în multe alte activităţi. Iată de ce o atenţie deosebită se acordă studierii unui obiect foarte important ca proporţionarea. Anume omul e acest etalon sau este modulul proporţionării în lumea antică.

Cel mai important obiect într-un desen cu perspectivă este figura omului. Introducerea acestuia în designul grafic dă posibilitate a reda balanţa între mărimile mediului înconjurător şi de a învăţa obiectul de studiu.

Desenând figura, se analizează natura (figura) şi se încearcă să se găsească logica construcţiei corpului uman, pentru că toate părţile corpului uman sunt într-o corelaţie reciprocă în întregime.

Toate corpurile şi părţile lor pot fi asemănate sau măsurate (le comparăm între ele după un anumit principiu). În practică şi în activitatea de lucru pentru un designer abilitatea de a valorifica legătura dintre părţile unor obiecte e foarte importantă şi permite din toate punctele de vedere să soluţioneze orice problemă referitoare la design. Un şir de savanţi, oameni de artă au dedicat foarte multe cărţi specializate şi studii anume relaţiei reciproce dintre proporţionarea corpului şi arhitectură. Proporţiile figurii umane au un rol important în determinarea proporţiilor la crearea anumitor obiecte. Corpul uman ne poate servi ca obiect pentru dezvoltarea simţului proporţiei. Îndeosebi capul uman îl impune pe cel care desenează să respecte foarte serios proporţiile şi legăturile exacte, fiindcă greşelile esenţiale în nerespecterarea proporţiilor se pot observa cu ochiul liber. Una dintre cele mai comode şi cunoscute unităţi de măsură a corpului uman este mărimea capului, astfel toate celelalte părţi, mai mari sau mai mici, ale omului se măsoară în acest fel. Diferitele relaţii dintre părţile corpului ne relatează anumite date caracteristice ale figurii şi, în general, pot reda trăsături individuale de vîrstă, gen, rasă şi altele. Calculele matematice care au stat la baza construcţiei lăcaşelor de cult au avut legătura cu corpul uman. La construcţia edificiilor se foloseau, ca repere de măsurare, elementele corpului uman: degete, palmă, tălpi, coate etc.