Pictura in Transilvania Secolul al XVI-lea

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Pictura in Transilvania Secolul al XVI-lea.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Arte Plastice, Istoria Artelor, Istoria Romanilor, Istorie Universala

Extras din document

Monumentele istorice si de arta ale Transilvaniei, netăgăduite valori de ordin artistic, se infatiseaza ca marturii si documente privind istoria si cultura naţionala subliniind existenta inca din faza de început a evului de mijloc al unei civilizaţii romaneşti, scoţând in evidenta cu pregnanta continuitatea si unitatea de viata a ţinuturilor locuite de romani.

Odată cu sfârşitul veacului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea, se produc un şir de crize interne şi externe, care se reflectă prin aspecte specifice în evoluţia artistică a Transilvaniei. In acelaşi secol al XVI-lea, pictura destinată comunităţilor romano-catolice din Transilvania prezintă o configuraţie destul de complexă, sub semnul unor atracţii stilistice bipolare: gotice pe de o parte, renascentiste pe de alta. Formele retardatare ale goticului se mai manifestă în cadrul unor mici ansambluri de pictură murală, de asemenea în configuraţia unor altare poliptice, chiar dacă pretutindeni pot fi recunoscute şi ecouri ale Renaşterii, a cărei instalare pe teritoriul Transilvaniei beneficiase, încă din secolul precedent.

Interacţiunea intereselor economice, politice şi culturale dintre Transilvania, Moldova şi Ţara Românească se manifestă cu plenitudine în acest secol, culminând la sfârşitul lui cu prima unire a tuturor ţinuturilor locuite de români.

Activitatea ctitoricească de la începutul celui de-al XVI-lea veac se reduce la ridicarea unor modeste biserici de lemn, şi rareori de piatră de către satele româneşti iobăgite, cu multe dificultăţi şi sacrificii. în acest context, în care opresiunea sociala şi religioasa se asociau în mod organizat, sprijinul direct acordat de domnii din celelalte două ţări româneşti este deosebit de preţios.

In nordul Transilvaniei, pe valea Someşului, mănăstirea Vadului, ctitoria lui Ştefan cel Mare, reşedinţă episcopală, continua să joace un important rol ca centru cultural şi religios, cunoscând o înfloritoare dezvoltare în timpul domniei lui Petru Rareş, stăpânitor al cetăţii Ciceului şi Unguraşului cu vastele lor domenii. Documentar, primul dintre episcopii de la Vad. Ilarion este amintit în anul 1523, în context cu alţi trei preoţi. Matei, Şandru şi Petru, care împreună cu cnejii din valea Rodnei cer oraşului Bistriţa îngăduinţa de a construi o mănăstire între satele Hordou şi Telciu.

Arta provinciei de la răsăritul Carpaţilor, în vremea lui Petru Rareş, evoluează în mod firesc pe planuri superioare, adăugind atribute noi moştenirii artistice, reflectând imperativele majore ale epocii, în forme specifice, continuând şi dezvoltând întregul tezaur al originalei experienţe româneşti.

Inflorirea cultural-artistică a Moldovei din prima jumătate a celui de-al XVI-lea veac constituie un reper de cea mai mare însemnătate pentru evoluţia picturii româneşti transilvănene, ce avea tendinţe manifeste de apropiere şi unificare.

Interacţiunile de ordin cultural-artistic, ce se manifestaseră cu atâta vigoare încă în secolul al XV-lea, persistau şi în acest veac. Un exemplu edificator al înrâuririi şcolii de pictură din Moldova epocii rareşiene, o reprezintă fresca exterioară a bisericii evanghelice din Dîrlos, opera unui pictor format în centrele artistice de la răsăritul Carpaţilor.

Executate în prima jumătate a secolului al XVI-lea, înainte de 1544, imaginile picturilor murale de la biserica din Dîrlos, îmbracă faţadele corului şi ale absidei altarului, fresca fiind mai bine păstrată în partea superioară, acolo unde era mai bine apărată de intemperii.

Picturile de la Dîrlos reprezintă un moment deosebit de important şi semnificativ în istoria picturii medievale transilvănene. Stilistic şi iconografic ansamblul se încadrează fondului artistic postbizantin, fiind „frapante asemănările cu picturile exterioare moldoveneşti din vremea voievodului Petru Rareş". Artistul zugrav este probabil un român transilvănean, pelegrin prin Moldova, poate unul din colaboratorii ce au activat la realizarea ansamblurilor murale de la răsăritul Carpaţilor, unde a învăţat nu numai mânuirea unei tehnici de lucru superioare, dar a şi preluat o serie de elemente de natură stilistică şi iconografică, de cromatică şi compoziţie. Că era un pictor român o dovedeşte deosebirea stilistică a picturilor sale, comparativ cu decorul mural al bisericilor săseşti şi maghiare, care se menţinea în sfera de influenţă a goticului tardiv european. La toate acestea se adaugă împrejurările istorice favorabile în care a activat pictorul, în această perioadă raporturile dintre cele trei ţări române înregistrând o sensibilă transformare calitativă. Era vremea când Petru Rareş, domnul Moldovei, stăpânul unor întinse domenii din Transilvania, era ascultat la Braşov, Sighişoara, Mediaş ori Bistriţa, avea sub controlul său întreaga Secuime.

Pictura exterioară a bisericii evanghelice din Dîrlos nu a fost un exemplar solitar în peisajul artistic al Transilvaniei secolului al XVI-lea. La numai câţiva kilometri, biserica evanghelică din Curciu, mai păstrează pe faţadele corului şi ale absidei resturi de pictură murală, care deşi ilizibile din punct de vedere iconografic şi stilistic, putem presupune că au avut aceeaşi apartenenţă.

Din această perioadă cunoaştem mai mulţi meşteri ce vin din Moldova pentru a picta în Transilvania, iar alteori sunt aduse icoane de peste munţi pentru a împodobi ctitoriile transilvănene.

Tributare şcolilor de pictură a iconarilor moldoveni din prima jumătate a secolului al XVI-lea sunt şi două preţioase icoane din biserica de lemn a satului Urisiu de Jos, localitate aşezată la poalele Munţilor Gurghiului. într-o stare de conservare excepţională, icoanele de la Urisiu de Jos înfăţişează pe Maica Domnului cu pruncul de tipul Hodighitria şi Sfântul Nicolae, înconjurat de scene din viaţa sa.

Imaginea centrală şi scenele şi figurile de pe laterale sunt articulate şi subliniate de bogate elemente sculpturale aurite, pe care le întâlnim şi la icoana pereche, pictată de acelaşi meşter.

Acelaşi spirit minuţios, decorativ, se recunoaşte şi in icoana Sfântului Nicolae, accentuat de pictura plată, cu motive geometrizate ale polistavrionului şi ale Evangheliei pe care o ţine în mâna stângă.

Elementele ornamentale din repertoriul decorativ al Renaşterii, întâlnite în pictura icoanelor de la Urisiu de Jos, dar şi în pictura mănăstirilor moldoveneşti, încă la sfârşitul secolului al XV-lea şi în prima jumătate a secolului al XVI-lea, dovedesc o mai timpurie pătrundere a lor în arta românească. Preţioasele icoane de la Urisiu de Jos dezvăluie legăturile artistice dintre cele două ţări romaneşti, şcoala de pictură moldovenească aducându-şi un aport însemnat la împodobirea monumentelor Transilvaniei medievale.

Atracţia centrelor artistice ale Moldovei, faima pictorilor ce decoraseră faţadele mănăstirilor bucovinene, circulaţia meşterilor şi legăturile bisericeşti ori de altă natură ale românilor transilvăneni, au contribuit la conturarea unui curent în pictura din Transilvania, în care se resimte puternica influenţă a artei de la răsăritul Carpaţilor asupra meşterilor locali.

Fisiere in arhiva (1):

  • Pictura in Transilvania Secolul al XVI-lea.doc