Analiza vânzărilor pe piața asigurărilor din România

INTRODUCERE

Pe parcursul timpului oamenii au căutat să dezvăluie și să folosească diverse mijloace de protecție împotriva riscurilor generatoare de pagube potențiale la care erau arătate activitățile lor de producție și de comercializare, precum și persoanele care executau asemenea activitați.

În zilele noastre s-au ivit și alte pericole foarte variate, din cauza perfecționării continue a tehnicii și tehnologiilor, creării de aglomerări urbane, creșterii numărului de mijloace de transport etc. În aceste condiții, rolul principal îi revine agentulului de asigurare în a face față concurenței și a vinde prospectului o poliță.

Importanța strategiei de vânzare este crucială succesului unui business, pentru că aceasta va ajuta gestionarea obiectivelor creșterii de vânzari pe termen lung și va contribui la creșterea business-ului în întregime. Aceasta va ajuta la identificarea și clarificarea eforturilor de vânzare și a acțiunilor de urmat pentru a atinge obiectivele.

O strategie de vânzare va ajuta în același timp la monitorizarea progresului companiei.Este o parte foarte importantă a planului de afaceri a companiei , pentru că nu va ajuta doar la înțelegerea mai bună a nevoilor clienților ci și la crearea unei comunicări mai eficiente și a unei relații bazate pe crezare.

„Aparitia asigurarilor este legata de necesitatea ca oamenii sa se ajute reciproc in cazul daunelor in permanenta crestere, iar a reasigurarilor pentru sprijinirea intre ei a celor care administreaza fondurile si activitatile de asigurare. Altfel spus este vorba de preluarea daunelor si a procesului de dezdaunare pe cat mai multe umere.

Asigurarea exprima in principal o protectie financiara pentru pierderile suferite de oameni saLi companii datorate unor diverse riscuri. Acordul de vointa este primul principiu debaza care permite realizareaunui contract intre asigurat si asigurator, prin care asiguratul beneftciaza de protectie pentru riscurile pe care si le-a asumat asiguratorul. Asiguratorul printr-un contract de asigurare se obliga sa plateasca contravaloarea daunelor in cazul producerii unuia din riscurile asumate. Un alt principiu pe care il are asigurarea este principiul mutualitatii prin care fiecare asigurat contribuie cu o suma de bani, numita prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care asiguratorul acopera daunele sulerite de asigurati.

În cele ce urmează, voi încerca să prezint principalele strategii de vânzare aplicate de către asigurători, inclusiv cu exemplificări pe piața românească, precum și reușita acestora.”

CAPITOLUL 1. ABORDĂRI TEORETICE ALE ASIGURĂRILOR

1.1. Conceptul de asigurare

„Comunitatea de risc și mutualitatea au constituit premise esențiale pentru înțelegerea faptului că în fața unor pericole doar “unirea face putere”, la fel ca și pentru a le face față este utilă constituirea unui fond comun al cărui utilizare să aibă loc pe baza principiului “toți pentru unul și unul pentru toți”.

Asigurarea este una dintre cele mai vechi descoperire a omenirii. Conceptul ei se pierde în adâncimea

secolelor.

Primele forme de asigurare după părerea savanților, se găsesc cu două milenii înaintea erei

noastre în legile lui Hammurabi, care a anticipat încheierea unor alianțe între participanți la caravana comercială asupra la aceea ca să suporte relationând unul din ei în drum de pe urma atacurilor tâlhărești, jafurilor, furturilor etc.

Ce se cunoaște despre asigurare? Întrebarea aceasta a atras atenția multor cercetători. Divulgarea problemelor asigurării îi sunt consacrate lucrările multor economiști și juriști din diferite țări.

Aproape fiecare savant, care s-a îngrijit de problemele asigurării avea tendința să formuleze noțiunea proprie de asigurare.

Pentru conversarea teoriilor și noțiunilor contemporane a asigurării, în anul 1960, la Luxemburg a fost întrunit primul congres al Uniunii Internaționale a legislației cu referire la asigurarea (AIDA).

Paretea dificilă se rezumă în destăinurea esenței acestei categorii economice, ce este la prima vedere simplă și clară, într-o astfel de noțiune, care pe de o parte nu va fi prea limitată și va avea în compozitiev toate tipurile de asigurare, iar pe de altă parte să nu fie prea amplă, ca să nu cuprindă în sfera sa elemente străine.”

„Examinarea noțiunilor de asigurare existente trebuie de început cu cea formulată de V. K. Raiher, deoarece ea a fost prima, iar apoi într-o oarecare măsură a fost pusă la baza celorlalte noțiuni, care au apărut mai târziu.