Asigurarea Bunurilor sau Valorilor pentru Cazurile de Furt prin Efracție și Acte de Tâlhărie

Capitolul 1. Asigurari de bunuri-noţiuni şi caracteristici

1.1. Noţiune

Asigurarea constă în crearea unui fond de către persoanele fizice şi juridice ameninţate de riscuri din care se acoperă daunele şi alte cerinţe financiare imprevizibile. Acesta este şi sensul dat de Legea nr. 32/2000 noţiunii de asigurare : "operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate";

Din punct de vedere juridic, asigurarea este un contract aleatoriu în care una din părţi - asiguratul - se obligă să plătească celeilalte părţi - asiguratorul - o sumă de bani pentru ca în ipoteza producerii evenimentului asigurat, acesta din urmă să plătească asiguratului indemnizaţia stabilită prin contract. În unele situaţii, asigurarea apare ca un contract obligatoriu, încheiat în temeiul legii.

Într-un sens mai larg, economic, legea defineşte activitatea de asigurare ca fiind "în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată".

Analizând definiţiile de mai sus, trasaturile asigurării sunt:

- acoperă riscuri prin crearea comunităţii de risc;

- acoperă riscuri datorate unor evenimente independente de voinţa asiguratului, dar evaluabile;

- protejează persoane egal ameninţate de acelaşi tip de risc.

1.2. Particularităţi ale asigurărilor de bunuri

În cazul asigurării de bunuri, societatea de asigurări se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării, o despăgubire. Astfel, contractul de asigurare de bunuri este un contract de despăgubire, având deci la bază principiul despăgubirii – un principiu fundamental al asigurării. Dovada încheierii contractului de asigurare rezultă din:

- emiterea şi transmiterea unui document de asigurare (poliţă);

- emiterea şi transmiterea unei cereri de plată a primei de asigurare;

- înscrisul prin care se manifestă voinţa asigurătorului de a încheia contractul.

Asigurătorul este persoana juridică care se obligă să plătească asiguratului o anumită sumă de bani la producerea evenimentului prevăzut ca risc asigurat în contractul de asigurare.

Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce are un interes patrimonial faţă de bunul asigurat şi care, prin intermediul contractului de asigurare, cedează riscul asigurătorului.

Interesul asigurabil este o cerinţă de bază pentru existenţa oricărui contract de asigurare. În cazul asigurării de bunuri, prin interes asigurabil se înţelege valoarea pecuniară a bunului expusă pierderii sau valoarea patrimonială ce poate fi pierdută pentru asigurat sau beneficiar, ca urmare a producerii evenimentului asigurat.

Obiectul asigurării îl reprezintă bunurile menţionate în contractul de asigurare, fie prin determinarea lor individuală, fie prin indicarea unui grup de bunuri. Astfel pot fi asigurate:

- bunurile care aparţin persoanelor fizice sau juridice;

- bunurile primite în folosinţă sau aflate spre păstrare, reparare, vânzare sau expuse în muzee şi expoziţii;

- bunurile sau activele ce fac obiectul unor contracte de cesionare, închiriere sau locaţie de gestiune, leasing.

Perioada asigurată este perioada pentru care asigurătorul este obligat să acopere daunele în baza poliţei. Asigurările de bunuri se încheie pe o perioadă de 1 an, dar la cererea asiguratului se pot încheia şi pe perioade mai scurte.