Asigurarea creditelor de export

1. Introducere

În literatura de specialitate, noţiunea de asigurare este destul de bine precizată, dar o definiţie a asigurării unanim acceptată nu s-a dat încă. Definiţia dată asigurării de Profesorii Universitari Iulian Văcarel şi Florian Bercea de la A.S.E. - Bucureşti este "asigurarea acţionează în strânsă legătură cu existenţa unor ricuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei” .

În dicţionarul de asigurări se menţionează că: „asigurarea este un sistem de relaţii economico-sociale, un proces obiectiv necesar dezvoltării economice şi sociale izvorât din acţiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se satisfac şi alte cerinţe economico- financiare, probabile, imprevizibile”

Conform legii nr. 32/10 aprilie 2000 asigurarea „este operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate”.

Asigurarea îmbracă o forma juridică datorită contractului de asigurarea (forma vizibilă a relaţiei de asigurare ) şi a legislaţiei în vigoare care o reglementează. În prezent, cadrul legislativ al asigurărilor este format în România din:

• legea nr. 32 din 10 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;

• legea nr. 136 din 12 noiembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Creditul de export - noţiuni despre asigurarea creditelor de export

Creditul mobilizează resursele băneşti disponibile la un moment dat în economie, redistribuindu-le apoi prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri şi sectoare ale economiei, sporind prin aceasta productivitatea capitalului. Creditul constituie totodată principala sursa de completare a necesităţilor de mijloace băneşti pentru desfăşurarea economiei iar acesta are influenţă asupra vitezei de rotaţie a banilor, multiplicării monedei scripurale şi asupra nivelului inflaţiei. Privit prin prisma macroeconomiei, creditul constituie o metoda de finanţare a deficitului bugetar al statului.

Creditul de export, ca formă a creditului, posedă aceleaşi calităţi şi îndeplineşte aceleaşi funcţii, prezintă particularitatea că contribuie la stimularea legăturilor economice cu alte state, la dezvoltarea comerţului exterior. Ca şi orice altă formă a creditului, creditul de export este expus unui şir întreg de riscuri, atât pentru exportator cât şi pentru bancă, împotriva cărora este necesară încheierea unei asigurări.

O companie care doreşte să-şi dezvolte activitatea de comerţ, în general şi de comerţ exterior în special , protejându-şi în acelşi timp activele sale, are, de regulă, la dispoziţia sa mai multe tehnici, între care asigurarea este una dintre cele mai importante.

În majoritatea statelor lumii, asigurarea de credite este o activitate în care intervenţia statului este aproape obligatorie, fie că se realizează total sau parţial. Acest lucru este necesar având în vedere sumele mari şi riscurile complexe ce apar.

Asigurarea creditelor de export are menirea să ofere protecţie agenţilor economici împotriva riscurilor specifice exportului. Indiferent de formele organizatorice, prin activitatea pe care o desfăşoară, prin formele de asigurare pe care le încheie, prin facilităţile pe care le acordă, organismele specializate urmăresc promovarea exportului ţărilor lor, creşterea ponderii exporturilor ţărilor lor în exportul mondial, pătrunderea produselor ţărilor lor pe noi pieţe, furnizarea sprijinului de care au nevoie agenţii economici pentru creşterea competitivităţii şi siguranţei exportului pe pieţele externe.

În general, asigurarea creditelor de export presupune:

• Beneficiarul poliţei poate fi exportatorul sau banca sa (credit furnizor);

• Exportatorul să fie rezident legal al ţării respective;

• Să exporte mărfuri provenind din ţara respectivă;

• Beneficiarul poliţei poate fi şi o bancă sau o instituţie finanţatoare din ţara respectivă, dar care a acordat un credit unui cumpărător străin (sau băncii sale) pentru a cumpăra mărfuri din acea ţară (credit cumpărător);

• Obiectul asigurării, de regulă, îl formează mărfuri şi servicii autohtone;

• Acordarea creditului de bancă este condiţionată de poliţa de asigurare.

Asigurarea creditelor de export prezintă o serie de beneficii. Astfel, un prim avantaj al poliţei de asigurare a creditelor de export îl reprezintă reducerea costurilor realizate prin asigurare şi anume costuri de colectare reduse prin implicarea asiguratorului, gestionarea creanţelor externe de către asigurator, gasirea unor modalităţi de finanţare mai avantajoase pentru societăţile asigurate. Un alt beneficiu îl reprezintă posibilitatea creşterii cifrei de afaceri datorită faptului că exportatorul nu mai este supus riscului reducerii sau opririi activităţii, rezultat din neîncasarea contravalorii mărfurilor livrate. Acest avantaj se coreleaza cu folosirea unor modalităţi de plată competitive, realizarea unor exporturi de produse noi sau cu parteneri comerciali noi, acordarea de bonificaţii la rata dobânzii la credite.

De asemenea, prin încheierea unei astfel de poliţe de asigurare se reduce raspunderea managementului companiei asigurate privind alegerea partenerilor şi încheierea tranzacţiilor comerciale, întrucat cel puţin “o parte” din eşecul tranzacţiei poate fi acordat prin poliţa de asigurare. Totodată există o protecţie împotriva unor pierderi majore în cazul unei daune, se menţine un nivel optim al lichidităţilor şi al profitabilităţii şi este facilitată planificarea finaciara.

Asigurarea creditelor de export este o practică curentă în ţările dezvoltate, unde există organisme special constituite, cu caracter public (de ex. în Marea Britanie– Export Credit Guarantee Department – ECGD, în Franţa – Companie Francaise d’Assurance pour le Commerce Exterieur – COFACE, în Germania – HERMES, în SUA – EXIMbank, în Japonia – JEXIMbank). Majoritatea instituţiilor de asigurare practică o serie de principii în asigurarea de credite după modelul COFACE.

Atunci când creditele de export propuse spre asigurare sunt foarte mari şi compania de asigurare nu poate acorda maximă protecţie, riscurile se repartizează între mai multe companii. Este utilizată reasigurarea facultativă si reasigurarea obligatorie.

Reasigurarea facultativă presupune analiza de către reasigurator a fiecărui risc care necesită plasamente facultative şi posibilitatea de a accepta parţial sau integral, respectiv de a respinge riscul.

Reasigurarea obligatorie poate îmbraca urmatoarele forme: proporţională şi neproporţională. Reasigurarea proporţională presupune ca asigurătorul să cedeze şi reasigurătorul să accepte un procent din toate asigurările ce intră în sfera unui contract, în mod obligatoriu. La reasigurările obligatorii neproporţionale, reasigurătorul este de accord să plătească daunele care depăşesc o anumită limită prestabilită, pentru un anumit portofoliu de riscuri protejate. Prin aceste contracte se cedează o parte din sumele asigurate.

Agenţii economici români sunt implicaţi direct sau indirect în problema obţinerii unei poliţe de asigurare, în principal, în următoarele situaţii:

1) În calitate de exportatori, când vând o marfă pe credit şi optează pentru această formă de asigurare (varianta simplă a creditului furnizor);

2) În calitate de exportatori , când vând marfă pe credit, dar doresc în contul mărfii vândute pe credit în valută, să obţină un credit pentru finanţarea sau prefinanţarea exportului respectiv;

3) În calitatea de importatori (debitori), când un partener străin vinde pe credit o marfă. Exportatorul străin la rândul lui se refinanţează, respectiv ia credit de la o bancă din ţara sa;

4) Importul sub forma creditului cumpărător, când o bancă din ţara exportatorului acordă un credit direct importatorului din altă ţară, iar acest credit incubă întodeauna o poliţă de asigurare;