Asigurarea De Răspundere Civilă Auto

1. CONCEPTUL DE ASIGURARE RCA

Asigurările de răspundere civilă reprezintă o componentă de mare importanţă şi actualitate a activităţii de asigurare. Prin asigurările de răspundere civilă se acoperă prejudiciul produs de asigurat - persoana fizică sau persoana juridică - unor terţe persoane. În toate cazurile este vorba de prejudiciile ce pot fi produse în anumite împrejurări şi pentru care o persoana fizică sau juridică răspunde potrivit legii.

Existenţa acestui tip de asigurare permite pe de o parte ca persoana păgubită să primească despăgubirea cuvenită, iar pe de alta, ca patrimoniul asiguratului să rămână neatins, deoarece în schimbul primelor de asigurare plătite, el nu mai poate fi plătit, pe cale judiciară pentru prejudiciul produs. Este necesar de subliniat că prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai pagubele produse de asigurat unor terţe persoane în anumite condiţii, care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ.

Asigurarea de răspundere civilă auto, cunoscută sub numele de RCA, reprezintă în momentul de faţă una din puţinele tipuri de asigurare a căror încheiere este obligatorie în România.

Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este o asigurare prin care terţii prejudiciaţi în urma unui accident auto, produs din vina conducătorului auto asigurat, primesc despăgubiri pentru daunele materiale şi/sau vătămarile corporale suferite.

În asigurările de răspundere civilă spre deosebire de celelalte asigurări (de bunuri şi persoane), pe lânga asigurător si asigurat, dacâ se produce riscul acoperit prin asigurare, mai intervine şi o a treia persoană - terţul păgubit.

Asigurările de răspundere civilă auto compensează, de regulă, numai prejudiciile care sunt consecinţa unor accidente. Cuprinderea în asigurarea de răspundere civilă auto a prejudiciului, reclamă ca acesta să aibă un conţinut, să fie cert, actual şi personal, adică repararea prejudiciului să fie solicitată numai de către persoana păgubită şi, de asemenea, să fie direct.

În asigurările de răspundere civilă auto, culpa asiguratului reprezintă o condiţie de bază care trebuie îndeplinită pentru a se acorda despăgubirea de către societatea de asigurări. Între prejudiciul cauzat terţelor persoane şi culpa asiguratului trebuie să existe întotdeauna un raport nemijlocit de cauzalitate. Astfel, prin aceste asigurări, se compensează prejudiciul creat, ceea ce înseamnă că volumul despăgubirii se stabileşte pe baza valorii pagubei şi nu în funcţie de gravitatea culpei. Compensarea pagubei se face în natură prin restituirea bunului distrus sau prin restabilirea situaţiei care a existat anterior, ori prin plata de despăgubiri băneşti atât pentru valoarea bunului distrus, cât şi pentru serviciul de care a fost lipsită terţa persoană prin imposibilitatea funcţionării sau folosirii persoanelor şi bunurilor prejudiciate.

2. DOMENIUL DE APLICARE

Art. 48 din Legea 136/1995 (aşa cum a fost modificat prin Legea 172/2004) prevede cǎ persoanele fizice sau juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculǎrii în România, precum şi tramvaie au obligaţia sǎ se asigure pentru cazurile de rǎspundere civilǎ ca urmare a pagubelor peoduse prin accidente de autovehicule în limitele teritoriale de acoperire şi sǎ menţinǎ valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare.

Legea nr. 172/2004 a adus o serie de modificǎri Legii nr. 136/1995:

- obligaţiile referitoare la aceste asigurǎri nu se referǎ numai la autovehicule, ci şi la tramvaie;

- este reglementatǎ nu numai obligaţia de asigura aceste autovehicule şi tramvaie, ci şi obligaţia de a menţine valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare. Aceastǎ precizare legalǎ este importantǎ deoarece ea se referǎ la plata primelor şi la îndeplinirea celorlalte obligaţii ale asiguratului necesare menţinerii în vigoare a poliţei de asigurare, odatǎ încheiate;

- obligaţia de încheiere şi de menţinere a valabilitǎţii acestei asigurǎri revine persoanelor fizice şi juridice care au în proprietate autovehicule supuse înmatriculǎrii. Reglementarea anterioarǎ se referea la persoanele care deţin autovehicule (termenul conducea la ideea detenţiei precare);

- introducerea obligativitǎţii ca, la înscrierea în circulaţie, la efectuarea de modificǎri în certificatul de înmatriculare sau în cartea de identitate a unui autovehicul şi la efectuarea verificǎrilor tehnice periodice, sǎ fie prezentatǎ dovada existenţei unei asigurǎri de rǎspundere civilǎ pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule;

- cerinţa de prezentare în faţa organelor poliţiei de frontierǎ de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României a documentelor de asigurare obligatorie şi, dupǎ caz, de platǎ a primei de asigurare la intrarea şi ieşirea din ţarǎ revine proprietarului, împuternicitului acestuia sau conducǎtorului autovehiculului. În reglementare anterioarǎ, aceastǎ obligaţie revenea deţinǎtorului autovehiculului;