Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Asigurări
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 76 în total
Cuvinte : 23421
Mărime: 401.24KB (arhivat)
Publicat de: Mioara Chirilă
Puncte necesare: 8
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Conf.dr. Cristina Ciumaş

Extras din proiect

CAP. I. GENERALI GROUP

1.1. ISTORIA GENERALI GRUP ÎN LUME

Pe 26 decembrie 1831, la Trieste, în nordul Italiei, ia fiinţă Compania Assicurazioni Generali Austro-Italiche. Fondatorii acestei companii au fost: Leone Pincherle – Ministrul Comerţului, Isacco Pesaro Maurogonato – Ministrul Poştelor şi Finanţelor şi Daniele Francesconi – Şeful Legiunii Treviso. Principalul obiect de activitate îl reprezenta asigurarea mărfurilor transportate pe cale navală.

În primii ani de la înfiinţare s-au deschis sucursale în metropolele vremii: Viena, Budapesta, Praga, precum şi la Bordeaux şi Marsilia. Expansiunea companiei a continuat, în deceniile următoare deschizându-se sucursale, atât în alte state europene – Franţa, Germania şi Elveţia cât şi peste ocean, în America şi în Asia.

În prezent, Generali este una dintre cele mai mari companii de asigurări din lume, situându-se între primii trei asigurători europeni. Grupul Generali include în prezent peste 630 de companii de pe toate continentele. 66.000 de angajaţi deservesc cele peste 54 de milioane de clienţi din întreaga lume, 40 de ţări din 5 continente. Pe plan european Generali este lider pe sectorul asigurărilor de viaţă, ramură care generează peste doua treimi din veniturile grupului.

În 2006, Generali Group, avea 630 companii din care: 315 companii consolidate, din care: 113 companii de asigurare şi 126 companii financiare şi imobiliare. Totalul primelor brute a fost de 64,5 mld. euro: primele brute provenite de la asigurările de viaţă au fost de 46,1 mld. euro, iar cele de la asigurările non-viaţă au fost de 18,4 mld. euro. Generali Group a avut un profit de 2,4 mld. euro şi a administrat active în valoare de 333 mld. euro.

În 2007, Generali Group, avea 630 companii din care: 344 companii consolidate, din care: 113 companii de asigurare şi 126 companii financiare şi imobiliare. Totalul primelor brute a fost de 66,2 mld. euro. Profitul a fost de 2,9 mld. euro.

Principalele pieţe pe care îşi desfăşoară activitatea sunt: Italia, Germania, Franţa, Austria, Elveţia, Spania, Ungaria, Serbia, Ucraina, Israel, Mexic, Argentina.

În 2008, Generali Group, îşi propune:

a) o creştere a primelor peste nivelul pieţei,

b) 10% creştere anuală în sectorul asigurărilor de viaţă,

c) rata combinată de 95,5%,

d) creşterea cu 50% a primelor consolidate.

Planul de strategie se bazează pe 3 principii:

a) creştere şi inovaţie,

b) model standard de organizare atât la nivel de ţară, cât şi în structurile cheie ale Grupului din întreaga lume,

c) majorarea / optimizarea capitalului

1.2. GENERALI ASIGURĂRI ÎN ROMÂNIA

Istoria Grupului Generali în România începe în anul 1835, odată cu înfiinţarea primei sucursale, în cel mai mare oraş comercial românesc al epocii, Brăila, şi având, în principal, ca obiect de activitate, asigurarea mărfurilor transportate.

La data de 19 martie 1897, tot la Brăila, beneficiind şi de capital românesc, prin participarea Băncii Marmorosch Blank&Co., se înfiinţează Societatea Românã de Asigurări Generale. Aceasta a reuşit, chiar de la început, în principal datorită puternicelor sale legături internaţionale, ca poliţele de transport emise să fie agreate pentru prima dată de băncile şi instituţiile din străinătate, având acelaşi regim cu marile societăţi de asigurare din Occident.

Preview document

Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 1
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 2
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 3
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 4
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 5
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 6
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 7
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 8
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 9
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 10
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 11
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 12
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 13
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 14
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 15
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 16
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 17
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 18
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 19
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 20
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 21
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 22
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 23
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 24
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 25
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 26
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 27
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 28
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 29
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 30
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 31
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 32
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 33
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 34
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 35
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 36
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 37
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 38
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 39
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 40
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 41
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 42
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 43
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 44
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 45
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 46
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 47
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 48
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 49
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 50
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 51
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 52
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 53
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 54
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 55
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 56
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 57
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 58
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 59
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 60
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 61
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 62
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 63
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 64
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 65
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 66
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 67
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 68
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 69
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 70
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 71
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 72
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 73
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 74
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 75
Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali - Pagina 76

Conținut arhivă zip

  • Asigurarea de Tip Unit-Liked la Generali.doc

Te-ar putea interesa și

Asigurările de Viață

Introducere Referatul meu îşi propune să studieze asigurările de viaţă. După cum bine ştim, capacitatea de a realiza un venit poate fi considerată...

Ai nevoie de altceva?