Asigurarea Maritima

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Asigurarea Maritima.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 16 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Asigurari

Cuprins

1. Apariţia şi evoluţia asigurărilor maritime
2. Scopul asigurărilor din transportul maritim de mărfuri
3. Interesul asigurărilor maritime
4. Riscurile în asigurarea maritimă
5. Avariile navei şi ale mărfii
6. Prima de asigurare
7. Asigurarea mărfurilor în transporturile maritime (Cargo)
8. Asigurarea navelor maritime şi fluviale (casco)
9. Asigurarea de protecţie şi indemnizaţie (Clubul P&I)
10. Bibliografie

Extras din document

ASIGURĂRILE MARITIME

1. Apariţia şi evoluţia asigurărilor maritime

Asigurările maritime au o origine foarte veche. Ele au apărut în

orânduirea sclavagistă, strâns legat de dezvoltarea comerţului şi a transporturilor de mărfuri. Mult timp ele au existat sub forma unor uzanţe şi obiceiuri, determinate de condiţiile social-economice în care se realiza schimbul de mărfuri.

Primele forme de asigurări au fost împrumuturile maritime, cunoscute sub numele de „bottomry” şi „respondenţia”.

Împrumuturile „bottomry” se practicau de proprietarii de nave, iar „respondetia” de către proprietarii de mărfuri.

Comercianţii fenicieni, greci şi romani având nevoie de bani pentru transportul mărfurilor, împrumutau sumele necesare, dând în garanţie creditorului sau creditorilor întreaga cantitate de marfă ce urma a fi transportată, sau o parte din aceasta. Dacă mărfurile ajungeau la destinaţie, pe lângă suma dată cu împrumut creditorul percepea şi o dobândă în plus, care de regulă era foarte mare. Practic, această dobândă avea aceeaşi esenţă ca şi primele de asigurare de mai târziu. Deosebirea constă în faptul că în prezent primele de asigurare se plătesc anticipat, când în trecut, dobânzile se plăteau după efectuarea transportului.

Se practica de asemenea sistemul după care, pierderile rezultate din salvarea unei nave aflate în primejdie se reapartizau proporţional între toţi participanţii la expediţia maritimă respectivă. În caz de primejdie pentru navă, comandantul putea dispune sacrificarea unei părţi din încărcătură prin aruncarea sa peste bord, în scopul salvării navei şi a restului încărcăturii. Valoarea mărfurilor astefl sacrificate se suporta proporţional de toţi cei care participau la acea expediţie.

Aceste principii au fost înscrise pentru prima dată în legislaţia maritimă a insulei Rhodos (916 î.e.n.) cunoscute sub denumirea de „Lex Rhodia de Jactu” şi preluate şi aplicate în cazurile de avrie comună de către comercianţii din evul mediu.

Apariţia în orânduirea feudală a unor centre comerciale puternice în sudul Europei (oraşele state Genova şi Veneţia) şi Nordul Europei (oraşele Ligii Hanseatice) au determinat o dezvoltare a comerţului şi ca urmare şi a sistemului asigurărilor.

Primele încercări de codificare a procedurilor folosite în asigurările maritime au fost făcute în secolul XII de către lombarzi. Cele mai vechi documente însă în care se folosesc cuvintele „asigurări maritime” datează din 1310, când în oraşul francez Bruges se pune bazele primei „Camere a Asigurărilor” la care comercianţii „puteau să-şi asigure mărfurile expuse riscurilor mării ... plătind o anumită primă.”

Către secolul XV, în asigurările naritime erau deja stabilite unele reguli care guvernau raporturile dintre asiguraţi şi asigurători.

Trecerea de la feudalism la capitalism a constituit un teren deosebit de fertil pentru dezvoltarea asigurărilor. Dezvoltarea forţelor de producţie, şi ca urmare adâncirea diviziunii sociale a muncii şi lărgirea considerabilă a pieţii capitaliste, precum şi formarea pieţelor naţionale au făcut posibilă şi necesară apariţia societăţilor moderne de asigurare.

Primele societăţi de asigurare au apărut în Anglia, în secolul al XVII-lea. Dintre acestea menţionăm: „Lloyd's of London”, „Royal Exchange Insurance” şi „London Assurance”.

Lloyd's of London, una din cele mai influente asociaţii de asigurători din lume, a fost fondată de Eduard Lloyd, proprietarul unei cafenele din Londra, devenită locul de întâlnire al celor interesaţi în comerţil pe mare. În acea vreme, comercianţii obişnuiau să redacteze nişte înscrisuri (poliţe) pentru mărfurile ce le transportau pe baza cărora bancherii numiţi subscriitori preluau în asigurare câte o parte din valoarea bunurilor înscrise în poliţă până la acoperirea ei integrală. În aceste împrejurări au apărut şi brokeri de asigurări, care intermediau asigurarea mărfurilor între proprietarii acestora şi diferiţi asigurători, care consimţeau să subscrie pentru asigurarea mărfurilor propuse spre a fi asigurate riscurilor mării.

Oferind posibilităţi vaste pentru obţinerea de profituri în epoca marilor afaceri comerciale, au apărut societăţi de asigurare, treptat în toate ţările capitalsite din Europa. În America ele apar mult mai târziu. Primul document care atestă participarea asigurărilor în America datează din 1721, când printr-un anunţ în ziar se făcea reclama fondării unui oficiu public de asigurare a navelor şi mărfurilor. Prima societate de asigurare a fost organizată abia în 1729, sub numele de „Compania de Asigurări a Americii de Nord”.

Apariţia societăţilor de asigurare, în primul rând în Anglia, este explicată de faptul că deţinând un vast imperiu colonial şi cea mai puternică flotă din lume, Anglia a fost mai interesată decât alte naţiuni în comerţul internaţional. La sfârşitul secolului XVI-lea şi începutul secolului XVII-lea, principalele pârghii ale acumulării primitive a capitalului erau deja concentrate în mâna exploatatorilor englezi. Cărăuşia cu propriile-i nave comerciale, afacerile bancare şi de bursă şi asigurările reprezentau pentru Anglia un surplus substanţial de venituri. De aceea, pentru multă vreme piaţa asigurărilor a fost dominată de societăţile engleze şi în primul rând de „Lloyd's of London”.

Caracterul comercial şi speculativ al asigurărilor se accentuează şi mai mult în epoca modernă, când asigurările devin monopolul exclusiv al marilor societăţi, organizate sub formă de carteluri şi concerne.

2. Scopul asigurărilor din transportul maritim de mărfuri

Progresul realizat de ştiinţa şi tehnica mondială şi necesitatea conservării integrităţii cantitative şi calitative a mărfurilor de comerţ exterior în timpul transportului, au făcut posibilă şi necesară îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de transport în traficul internaţional. Astfel s-au construit mijloace de transport dotate cu instalaţii perfecţionate de manevre, semnalizare şi comunicare de la distanţă. Au fost înfiinţate staţii meteorologice. S-au instalat faruri. Porturile vechi au fost înzestrate treptat cu mijloace mecanizate de manipulare a mărfurilor. S-au amenajat porturi de refugiu pentru navele aflate în pericol. Pe tărâmul cunoaşterii naturii omul a obţinut succese uimitoare.

Dezvoltarea forţelor de producţie a creat condiţii noi pentru combaterea forţelor destructive ale naturii şi reducerea tot mai mult a accidentelor şi tulburărilor în procesul de trasnport. Ca urmare şi siguranţa transporturilor devenit mai mare.

Cu toate acestea mai sunt încă fenomene ale naturii şi riscuri specifice transportului de mărfuri care nu pot fi prevăzute şi evitate. Scopul asigurăriii este tocmai de a proteja în cazul nostru pe exportatorii şi importatorii de mărfuri contra pierderilor financiare datorate vătămărilor fizice sau pierderilor ce se pot produce din cauza diferitelor riscuri în timpul în care mărfurile se află în tranzit de la un loc la altul.

Înainte de a fi existat sistemul asigurărilor, pierderile sau daunele cauzate mărfurilor de diferite riscuri în cursul transportului erau suportate în întregime de către comercianţi. A existat o vreme când, proprietarii mărfurilor însoţeau transportul lor până la destinatie.

În prezent însă sunt puţini aceia care-şi permit să preia asupra lor riscurile la transportul mărfurilor. Diversificarea fără precedent a schimburilor comerciale, creşterea ponderii mărfurilor cu valoare mare şi a capacităţilor de transport îm general şi în tariful maritim în special, au făcut ca asigurarea mărfurilor să devină o practică comună a tuturor celor care cumpără şi vând mărfuri pe piaţa mondială.

Din motivele arătate, necesitatea asigurării mărfurilor ce fac obiectul unei tranzacţii comerciale cu element de extraneitate a devenit atât de mare încât pune în joc interese dintre cele mai diferite şi în primul rând ale vânzătorilor şi cumpărătorilor, precum şi ale societăţilor şi brokerilor de asigurare şi băncilor din ţara contractanţilor.

Asigurarea mărfurilor la transport este o obligaţie contractuală în sarcina vânzătorului sau a cumpărătorului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurarea Maritima.doc