Asigurarea mașinilor, utilajelor și instalațiilor pentru riscul de avarii accidentale

CAP 1. ASIGURAREA

1.1 CONCEPTUL DE ASIGURARE

În literatura de specialitate, noţiunea de asigurare este destul de bine precizată, dar o definiţie a asigurării unanim acceptată nu s-a dat încă. Voi prezenta, în continuare, câteva opinii ale cadrelor didactice din România legate de acest subiect.

Astfel, s-au emis mai multe păreri. Definiţia dată asigurării de Profesorii Universitari Iulian Văcărel şi Florin Bercea de la A.S.E. – Bucureşti este: “asigurarea acţionează în strânsă legătură cu existenţa unor riscuri comune a căror producere poate provoca pagube importante economiei naţionale şi populaţiei.

Existenţa riscurilor comune determină la rândul ei formarea comunităţii de risc – compusă din persoane fizice şi juridice – care acceptă achitarea primelor de asigurare unei instituţii specializate în vederea constituirii fondului de asigurare”.

Domnul Profesor Universitar Gheorghe D. Bistriceanu consideră că “asigurarea este un sistem de relaţii economico-sociale, proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale izvorât din acţiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se satisfac şi alte cerinţe economio-financiare, probabile, imprevizibile”

În Dicţionarul de asigurări se menţionează că: “asigurarea este un sistem de relaţii economico-sociale, un proces obiectiv necesar al dezvoltării economice şi sociale izvorât din acţiunea legilor economice obiective, care constă în crearea în comun, de către persoanele fizice sau juridice ameninţate de anumite riscuri, a unui fond din care se compensează daunele şi se satisfac şi alte cerinţe economico-financiare, probabile, imprevizibile” . Deci observăm o similitudine în definirea conceptului de asigurare.

Conform altui dicţionar de asigurări , “asigurarea este atât un sistem de transfer de risc , cât şi o combinare a riscurilor”. Prin combinarea unui număr mare de unităţi de expunere într-un grup, asiguratorul poate estima probabilitatea de daună legată de evenimentele nesigure, cu un grad rezonabil de exactitatepentru un grup ca întreg, împărţind astfel dauna în mod egal la tot grupul. Gradul de incertitudine pentru grup este redus, însă simpla combinare a unor persoane într-un grup nu modifică în niciun fel incertitudinea unei persoane. Prin cunoştinţe despre probabilitatea de producere a daunei pentru grup, asigurătorul poate oferi fiecărei persoane oportunitatea de transfer de risc. O persoană îşi poate transfera riscul unei posibile daune mari către asigurător prin plata unei prime, transformând astfel incertitudinea unei posibile daune mari într-o certitudine a unui cost annual mai redus, dar fix”.

Conform Legii nr. 32/10 aprilie 2000 “asigurarea este operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate.”

Literatura de specialitate occidentală gravitează în jurul conceptului de asigurare insistând, după caz, ori asupra elementelor juridice, ori asupra altor elemente specifice pieţelor de asigurări din ţările respective.

Literatura franceză desemnează rolul asigurătorului ca subscriitor de riscuri, după ce acestea au fost selecţionate şi evaluate. Asigurabilitatea este deci relativă, depinzând de fiecare societate de asigurare în parte.

Astfel, domnul Gerard de la Martiniere, Preşedintele Federaţiei franceze de asigurări, insistă asupra conceptului de societate de risc în strânsă legătură cu riscurile naturale şi speculative, ce caracterizează societăţile dezvoltate contemporane. Astfel, termenul a fost promovat pentru prima dată de către un professor de sociologie german, Ulrich Beck, Risikogesellchaft (1986), care preciza importanţa pe care o prezintă riscurile în economiile de piaţă dezvoltate. Acesta insistă asupra noilor riscurice afectează societatea în ansamblul ei, ca de exemplu riscurile tehnologice (de exemplu catastrofa nucleară de la Three Miles Island – S.U.A., Cernobâl – U.R.S.S., accidente la platforme de foraj maritim, incendii la rafinării, etc.), riscurile sociale, riscurile sanitare (epidemii la oameni şi la animale), riscurile alimentare (introducerea în alimentaţia omului a unor coservanţi artificiali, utilizarea alimentelor modificategenetic etc.), riscul de terrorism (atacul din 11 septembrie 2001 din S.U.A.), riscul demografic (care se comportă diferit în ţările nordice faţă de ţările slab dezvoltate din Asia, America de Sud şi Africa) etc. Riscul este considerat acum chiar o modalitate a existenţei raporturilor sociale în ţările dezvoltate economic. Într-un societate infectată de riscuri, asigurarea poate chiar să fie depăşită în timp, necesitând nu numai o nouă atitudine a statului în materie, dar şi existenţa unor parteneri şi atitudini.

În concluzie, din aceste puncte de vedere, desprindem nu numai importanţa asigurării în cadrul economiei contepomporane dar şi rolul său active în prevenirea producerii riscurilor şi/sau acoperirea lor, pe o piaţă concurenţială legiferată.