Asigurarea si Contractul de Asigurare

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Asigurarea si Contractul de Asigurare.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 24 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Asigurari

Cuprins

Introducere 3
Istoria asigurărilor 4
Asigurarea 6
1. Conceptul de asigurare şi trăsăturile acesteia 6
2. Funcţiile asigurăriilor 7
3. Clasificare 8
Contractul de asigurare 10
1. Definiţie 10
2. Trăsături ale contractului de asigurare 11
3. Structura 13
4. Principiile contractului de asigurare 13
5. Momentul începerii răspunderii asigurătorului, respectiv al încetării acesteia 14
Concluzie 17
Anexa nr.1 18
CONTRACT DE ASIGURARE 18
Bibliografie 24

Extras din document

Introducere

La fel ca orice activitate financiară, şi asigurările sunt reglementate în România prin câteva seturi de legi şi norme de aplicare ale acestora aceste legi sunt Legea nr 136/1995 privind asigurăriile şi reasigurăriile din România şi Legea 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurăriilor. Piata de asigurari din Romania este reglementata prin lege si controlata de catre Comisia de Supraveghere a Asigurarilor.

Proiectul de faţă tratează aspecte teoretice în legătură cu următoarele aspecte: apariţia şi evoluţia asigurărilor, conceptul de asigurare, trăsături,funcţiile asigurăriilor,contractul de asigurare.

Asigurarea reprezintă o modalitate de compensare financiară a pierderilor cauzate de evenimente negative, pentru a permite continuarea activităţii sau prin care se diminuează suferinţa psihică. Asiguratul încheie un contract de asigurare (poliţa) cu o companie de asigurări (asigurator) prin care aceasta se obligă că, în schimbul unor plăţi unice sau periodice din partea asiguratului (prima), să-l despăgubească în cazul în care acesta este afectat de producerea unuia din riscurile asigurate.

Istoria asigurărilor

Nevoia de protecţie a oamenilor a existat întotdeauna, întrucât, în decursul vieţii, se acumulează o serie de bunuri, de valori, care pot dispărea dintr-o clipă în alta în urma unui furt, a unui incendiu sau a unui cutremur. Pe de altă parte, integritatea fizică, sănătatea, capacitatea de muncă pot fi şi ele afectate, putând duce la imposibilitatea desfăşurării unei activităţi în scopul obţinerii unui venit. Cu toate acestea, există grade diferite de dezvoltare a asigurărilor de la o ţară la alta, nivelul de dezvoltare economică a ţării fiind un factor important de extindere a asigurării

Originile asigurării se pierd în negura timpurilor, neputând fi stabilite decât cu o mare aproximaţie.

Primele semne de aplicare a unuia dintre principiile de bază ale asigurării – dispersia riscurilor – au aparut în China antică, undeva între mileniul trei şi mileniul doi i.e.n. Se spune că negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau sa fie transportate pe râurile Chinei, reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfa ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii. Era doar o formă de dispersie a riscului, nu şi o protecţie împotriva riscului.

Alte dovezi se referă la babilonieni, care în jurul anului 3000 i.e.n. au conceput şi practicat un sistem de împrumuturi maritime, care il scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii.

Alte surse istorice afirmă că monarhii din Achmea – Persia antică ar fi fost cei care şi-au asigurat cetăţenii şi au înregistrat aceste asigurări la birourile notariale ale vremii.

Contractul comercial dezvoltat de babilonieni în relaţiile cu vecinii lor, fenicienii, a fost preluat şi dezvoltat ulterior de greci prin emiterea unor hârtii de valoare. Mai târziu, romanii au aderat la acelaşi sistem.

Asigurările de sănătate şi asigurările de viaţă au fost introduse de greci şi de romani în jurul anului 600 i.e.n., când au fost organizate breslele meseriaşilor, denumite “societăţi de binefacere”. Acestea suportau cheltuielile funerare ale membrilor şi intrajutorarea familiilor în caz de deces al unuia dintre membri.

Un rol important în evoluţia sistemului asigurărilor şi ulterior al reasigurărilor l-au avut negustorii italieni din orasele-state ale Italiei de Nord de la începutul actualului mileniu, activitatea acestora fiind preluata şi de Ţarile de Jos, şi de Anglia. Spre exemplu, în anul 1310, Ducele de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Bruges pentru asigurări împotriva riscurilor maritime, iar la Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind această activitate, prin emiterea, în anul 1601, a „Legii privind poliţele de asigurare folosite între negustori”

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, creşterea importanţei Londrei ca şi centru comercial a dus, de asemenea, la apariţia unei cereri reale pentru asigurare (mai precis de asigurare maritimă). La finalul anilor 1680, Edward LLOYD a deschis o cafenea care nu peste mult timp a devenit cel mai popular local printre proprietarii de nave, negutatori şi căpitanii de nave, şi, automat, o importantă sursă de informaţii în domeniu. Acesta era locul principal de întâlnire dintre părţile care doreau să-şi asigure navele şi cele care erau dispuse să subscrie riscurile aferente.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurarea si Contractul de Asigurare.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE SI ADMINISTRAREA AFACERILOR Specializarea: FINANTE BANCI