Asigurari Agricole

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Asigurari Agricole.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 23 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Asigurari

Cuprins

Cuprins
Cap 1. Asigurări agricole: concept şi evoluţie 3
1.1. Istoria naţională a asigurărilor agricole 5
1.2. Asigurările agricole pe plan internaţional 7
Cap 2 Asigurările la culturile vegetale şi la animale 10
2.1. Asigurarea culturilor agricole, pomicole şi viticole 10
2.2. Asigurarea animalelor 15
Cap 3. Studiu de caz 18
Concluzii 22
Bibliografie 23

Extras din document

Cap 1. Asigurări agricole: concept şi evoluţie

Având în vedere că iniţial, activitatea de bază era comerţul iar agricultura nu reprezenta un mijloc de îmbogăţire, nu exista necesitatea practicării unor asigurări agricole. De asemenea, persoanele care făceau parte din clasa socială superioară nu erau foarte afectate de pagubele produse – ţinând cont de faptul că domeniile care le posedau erau o de o întindere semnificativă – şi astfel nu se considera necesară existenţa unor asigurări care să nu creeze o plus-valoare.

În acelaşi timp, calamităţile naturale erau considerate de indivizi ca fiind pedepse ale zeilor, fapt ce a îngreunat constituirea şi adaptarea unor metode de protecţie împotriva calamităţilor naturale.

Înainte de constituirea unor societăţi care să întrunească caracteristicile specifice unei societăţi de asigurare, a luat naştere ideea de întrajutorare a persoanelor care deţineau o porţiune mai mică de pământ în urma repartizării proprietăţilor rurale. Cu toate că nu erau încă puse bazele asigurării, agricultorii păstrau o parte din recoltă astfel încât să poată veni în ajutorul celor asupra cărora s-a produs paguba. În aceste condiţii, proprietarii afectaţi de diferite fenomene atmosferice (ex: grindina) beneficiau de ajutor sub formă de seminţe sau hrană care acopereau, parţial, pagubele suferite.

Astfel, proprietarii ar fi trebuit să manifeste un interes mult mai mare în ceea ce priveşte asigurarea contra unor fenomene atmosferice (cum ar fi grindina), mai ales că acestea nu pot fi provocate în mod intenţionat ca în cazul altor tipuri de asigurări (cum ar fi asigurările de viaţă). Cu toate acestea, potenţialii asiguraţi au dat dovadă de o atitudine mai rezervată deoarece:

- era aproape imposibil să se stabilească mărimea pagubei imediat după ce evenimentul a avut loc;

- era foarte greu să se determine primele de asigurare prin intermediul calculelor matematice şi a probabilităţilor.

Cu toate acestea, mutualitatea ţărănească a rămas singura modalitate de întrajutorare în Evul Mediu având în vedere că nu a fost posibilă formarea unei companii de asigurare care să acopere aceste riscuri.

Primele indicii cu privire a constituirea unor asigurări de animale au apărut în Spania, în anul 1556, însă acestea se realizau în strânsă legătură cu asigurarea sclavilor pe de o parte, şi cu asigurarea transportului de animale pe mare, pe de altă parte. Ulterior, în anul 1710, a fost înfiinţată o asigurare pentru cai la Londra, care acoperea furtul, moartea naturală şi invaliditatea animalului asigurat. „Aproximativ în aceeaşi perioadă datează şi primele poliţe formale privind asigurarea animalelor pentru cazuri de moarte, boală, furt şi accidente. Mai precis, acestea au fost încheiate în Hamburg, în jurul anilor 1720”

Între anii 1740-1750 se înregistrează o creştere semnificativă a necesităţii asigurărilor de animale din regiunile locale, fapt datorat apariţiei pestei care s-a manifestat în cadrul ţărilor din Europa şi care a condus la moartea a milioane de vite. Din lipsa resurselor financiare, cele mai multe dintre state au lăsat această problemă pe seama instituţiilor private, care, la rândul lor au fost depăşite de situaţie.

De altfel, bazele primei societăţi de asigurări agricole au fost puse de Frederic cel Mare (în anul 1765) care obliga toţi deţinătorii de vite să achiziţioneze o astfel de poliţă de asigurare. Astfel, dauna pentru care se acorda despăgubirea era stabilită pe fiecare vită în parte după cum urmează: un bou - 10 taleri, o vacă - 6 taleri. Datorită înregistrării unor rezultate foarte bune, această modalitate a condus la constituirea unei societăţi asemănătoare în Frizele Orientale. Ulterior au fost constituite asemenea instituţii şi în Danemarca (1774) şi în Austria (1782).

Având în vedere că acestea erau obligatorii, necesitatea asigurărilor agricole a devenit mai accentuată odată cu reforma agrară şi cu sporirea culturii agricole. În Scoţia au luat formă primele asigurări împotriva grindinei şi erau practicate de către proprietarii de terenuri.

Concomitent, au fost înfiinţate în Franţa două societăţi de asigurare împotriva grindinei, una pentru grâne şi alta pentru vite. Iniţiatorul societăţii de asigurare a grânelor a fost Barrau Toulouse şi a impus utilizarea unei prime fixe de 3%.

1.1. Istoria naţională a asigurărilor agricole

Asigurările au apărut pe teritoriul României încă din secolul al XIV- lea (în forme incipiente), adică acum peste 125 de ani în urmă. Forma iniţială întâlnită în România este cea a animalelor (purta denumirea de „hopşa”) şi avea rolul de a facilitat întrajutorarea cetăţenilor din aceeaşi localitate în cazul în care era necesară sacrificarea animalelor. În aceste condiţii, fiecare cetăţean primea o bucată de carne, iar pentru aceasta plăteau o anumită sumă, astfel încât să acopere total sau parţial paguba suferită de proprietarul animalului sacrificat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Asigurari Agricole.docx

Alte informatii

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA IAŞI FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR