Asigurări comerciale

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Asigurări
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 194 în total
Cuvinte : 86632
Mărime: 337.44KB (arhivat)
Publicat de: Adrian C.
Puncte necesare: 10
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Dan Constantinescu

Extras din proiect

Introducere

Pericolele la care omul este supus sunt multiple şi variate, cauzate de forţele naturii, de folosirea tehnicii sau de anumiţi factori specialişi sociali – economici. Aceste pericole sunt generatoare de pǎgubaşi de aceea omul trebuie să le cunoască pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a putea acţiona împotriva lor.

Forţele naturii declanşează calamităţi cu efecte distructive puternice, printre care se numără: seceta, îngheţul, ploile torenţiale, grindina, uraganele, inundaţiile, cutremurele de pământ, trăsnetul, incendiile, prăbuşirile şi alunecările de teren, avalanşele de zăpadă, etc. O serie (multitudine) de cauze naturale provoacă decese, bolişi îmbătrânire la oameni, afectează evoluţia plantelor ori pun în pericol viaţa animalelor.

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii face posibilă creşterea rapidă a producţiei, uşurarea muncii, progresul social, dar în anumite împrejurări, ea poate provoca accidente care sǎ avarieze sau sǎ distrugă complet anumite mijloace de producţie şi bunuri de consum ori sǎ afecteze capacitatea de muncăşi chiar viaţa oamenilor.

Astfel, defecţiunile ivite în funcţionarea maşinilor, instalaţiilor şi aparatelor pot provoca explozii, incendii, electrocutări, asfixieri, arsuri, etc.; dezvoltarea traficului rutier feroviar aerian şi maritim măreşte pericolele circulaţiei, etc.

Anumiţi factori sociali-economici pot, de asemenea provoca fenomene cu efecte negative asupra desfăşurării normale neîntrerupte a activităţii economice. Din aceste categorii fac parte: crizele economice,şomajul şi inflaţia, conjunctura economică nefavorabilă, etc.

Din simpla enumerare a cauzelor care generează pericole rezultă că unele sunt independente de voinţa omului, adică au caracter obiectiv, în timp ce altele, legate de comportarea omului, poartă un caracter subiectiv.

Cauze obiective: poziţia terenului faţă de sursa de apă, ceea ce îl face să fie supus inundaţiilor sau să fie ferit de acestea; sensibilitatea unor culturi agricole la grindină, caracteristicile unor materiale de construcţii de a fi inflamabile sau neinflamabile, etc.

Cauze subiective: atitudinea iresponsabilă şi inconştientă a unor oameni, poate să provoace sau să favorizeze înregistrarea de accidente cu efecte grave umane şi materiale.

Cunoaşterea împrejurărilor în care se pot produce diverse fenomene perturbatoare şi păgubitoare, permite omului să ia măsurile de rigoare pentru a evita şi preveni asemenea fenomene sau pentru a limita acţiunea lor distructivă.

Calamităţile naturale cele mai păgubitoare şi cele mai de temut, dar şi cu arie largă de răspândire pe glob sunt: seceta, cicloanele (uraganele), inundaţiile cutremurele de pământ, incendiile şi accidentele.

Seceta,indiferent de forma pe care o îmbracă - diminuarea umidităţii din atmosferă, uscarea progresivă a pământului, imposibilitatea plantelor de a-şi asigura apa necesară, chiar dacă aceasta există în sol – afectează puternic activitatea economică şi, prin aceasta, periclitează însăşi viaţa oamenilor, pe întinse zone geografice. Pe un plan mai general, seceta influenţează negativ produsul intern brut, balanţa comercială şi balanţa de plăţi a ţării.

Pe glob există întinse zone frecvent bântuite de secetă: nordul continentului african, S.U.A. – centrul şi vestul, Asia – China, Mongolia, India, Europa – sudul continentului. În ţara noastră: Dobrogea, estul Moldovei, Muntenia şi Oltenia.

Cicloanele (denumite în unele regiuni uragane, iar în altele taifunuri) sunt deplasări de mase de aer având un diametru de la câteva zeci de km până la 1500-2000 km, care se mişcă în spirale, după caz în direcţia acelor de ceasornic sau în direcţia opusă acestora, timp de 4-7 zileşi chiar mai mult.

Cicloanele se formează atât în emisfera nordică, cât şi în cea sudică, în zona tropicală, ca şi în cea temperată. Cicloanele tropicale sunt însoţite de mari căderi de precipitaţii provocând inundaţii catastrofale.

Inundaţiile se produc, de regulă, primăvara în regiunile temperate sau reci, ca urmare a topirii bruşte a zăpezii ori a gheţii,şi vara în regiunile cu climat tropical ori musonic.Şi acestea au provocat de-a lungul anilor, în anumite zone ale globului, importante pagube materialeşi victime.

Cutremurele de pământ constituie unele din fenomenele cele mai de temut ale naturii, deoarece ele pot provoca imense pagube materiale, la suprafaţa pământului, precumşi modificări profunde ale structurii subsolului şi ale regimului de scurgere a apelor. Anual, se produc, pe glob, 100.000 de cutremure, dintre care puţine la număr sunt percepute de oameni, şi mai puţine provoacă mari pierderi materiale şi umane (sub 100). Cutremurele pot fi: de

prăbuşire – sunt cele mai violente, dar nu afectează decât zone restrânse; vulcanice - însoţesc erupţiile vulcanice şi se simt pe arii relativ limitate; tectonice – cele mai importante.

În general, cutremurele de mică adâncime (câteva zeci de km) sunt mult mai violente decât cele la mare adâncime (300-600 km eipcentrul).

Forţa de distrugere a cutremurelor este catastrofală. În România, cele două mari

cutremure cu epicentrul în munţii Vrancei au fost cele din noiembrie 1940şi 4 martie 1977.

În afara forţelor oarbe ale naturii, vieţile oamenilor, integritatea lor corporala, agoniseala lor, inclusiv bunurile aparţinând colectivităţii, sunt primejduite şi de felurite alte fenomene neprevăzute, denumite generic accidente.

În această categorie de fenomene aleatorii intră pericolele la care sunt expuşi oamenii: acasă, la serviciu, pe ogoare, pe stradă, în timpul deplasării cu diverse mijloace, etc. Un loc important între acestea îl ocupă accidentele de muncă, cât şi cele rutiere sau de circulaţie, acestea din urmă netrebuind să crească odată cu extinderea parcului de autovehicule.

Incendiile au provocat şi continuă să provoace importante pagube materiale.

Declanşate de trăsnete, creşterea temperaturii peste anumite limite, explozii, scurtcircuite, neglijenţă sau acţiuni criminale, incendiile constituie un factor perturbant al vieţii economice al vieţii oamenilor, al echilibrului ecologic.

Rezultă deci, că pericolele la care sunt supuşi oameniişi bunurile sunt multiple şi variate iar oamenii apar în postura de “victime” ale forţelor naturii, de “actori” conştienţi sau inconştienţi ai semenilor lor, ai naturii, ai mediului ambiant.

Preview document

Asigurări comerciale - Pagina 1
Asigurări comerciale - Pagina 2
Asigurări comerciale - Pagina 3
Asigurări comerciale - Pagina 4
Asigurări comerciale - Pagina 5
Asigurări comerciale - Pagina 6
Asigurări comerciale - Pagina 7
Asigurări comerciale - Pagina 8
Asigurări comerciale - Pagina 9
Asigurări comerciale - Pagina 10
Asigurări comerciale - Pagina 11
Asigurări comerciale - Pagina 12
Asigurări comerciale - Pagina 13
Asigurări comerciale - Pagina 14
Asigurări comerciale - Pagina 15
Asigurări comerciale - Pagina 16
Asigurări comerciale - Pagina 17
Asigurări comerciale - Pagina 18
Asigurări comerciale - Pagina 19
Asigurări comerciale - Pagina 20
Asigurări comerciale - Pagina 21
Asigurări comerciale - Pagina 22
Asigurări comerciale - Pagina 23
Asigurări comerciale - Pagina 24
Asigurări comerciale - Pagina 25
Asigurări comerciale - Pagina 26
Asigurări comerciale - Pagina 27
Asigurări comerciale - Pagina 28
Asigurări comerciale - Pagina 29
Asigurări comerciale - Pagina 30
Asigurări comerciale - Pagina 31
Asigurări comerciale - Pagina 32
Asigurări comerciale - Pagina 33
Asigurări comerciale - Pagina 34
Asigurări comerciale - Pagina 35
Asigurări comerciale - Pagina 36
Asigurări comerciale - Pagina 37
Asigurări comerciale - Pagina 38
Asigurări comerciale - Pagina 39
Asigurări comerciale - Pagina 40
Asigurări comerciale - Pagina 41
Asigurări comerciale - Pagina 42
Asigurări comerciale - Pagina 43
Asigurări comerciale - Pagina 44
Asigurări comerciale - Pagina 45
Asigurări comerciale - Pagina 46
Asigurări comerciale - Pagina 47
Asigurări comerciale - Pagina 48
Asigurări comerciale - Pagina 49
Asigurări comerciale - Pagina 50
Asigurări comerciale - Pagina 51
Asigurări comerciale - Pagina 52
Asigurări comerciale - Pagina 53
Asigurări comerciale - Pagina 54
Asigurări comerciale - Pagina 55
Asigurări comerciale - Pagina 56
Asigurări comerciale - Pagina 57
Asigurări comerciale - Pagina 58
Asigurări comerciale - Pagina 59
Asigurări comerciale - Pagina 60
Asigurări comerciale - Pagina 61
Asigurări comerciale - Pagina 62
Asigurări comerciale - Pagina 63
Asigurări comerciale - Pagina 64
Asigurări comerciale - Pagina 65
Asigurări comerciale - Pagina 66
Asigurări comerciale - Pagina 67
Asigurări comerciale - Pagina 68
Asigurări comerciale - Pagina 69
Asigurări comerciale - Pagina 70
Asigurări comerciale - Pagina 71
Asigurări comerciale - Pagina 72
Asigurări comerciale - Pagina 73
Asigurări comerciale - Pagina 74
Asigurări comerciale - Pagina 75
Asigurări comerciale - Pagina 76
Asigurări comerciale - Pagina 77
Asigurări comerciale - Pagina 78
Asigurări comerciale - Pagina 79
Asigurări comerciale - Pagina 80
Asigurări comerciale - Pagina 81
Asigurări comerciale - Pagina 82
Asigurări comerciale - Pagina 83
Asigurări comerciale - Pagina 84
Asigurări comerciale - Pagina 85
Asigurări comerciale - Pagina 86
Asigurări comerciale - Pagina 87
Asigurări comerciale - Pagina 88
Asigurări comerciale - Pagina 89
Asigurări comerciale - Pagina 90
Asigurări comerciale - Pagina 91
Asigurări comerciale - Pagina 92
Asigurări comerciale - Pagina 93
Asigurări comerciale - Pagina 94
Asigurări comerciale - Pagina 95
Asigurări comerciale - Pagina 96
Asigurări comerciale - Pagina 97
Asigurări comerciale - Pagina 98
Asigurări comerciale - Pagina 99
Asigurări comerciale - Pagina 100
Asigurări comerciale - Pagina 101
Asigurări comerciale - Pagina 102
Asigurări comerciale - Pagina 103
Asigurări comerciale - Pagina 104
Asigurări comerciale - Pagina 105
Asigurări comerciale - Pagina 106
Asigurări comerciale - Pagina 107
Asigurări comerciale - Pagina 108
Asigurări comerciale - Pagina 109
Asigurări comerciale - Pagina 110
Asigurări comerciale - Pagina 111
Asigurări comerciale - Pagina 112
Asigurări comerciale - Pagina 113
Asigurări comerciale - Pagina 114
Asigurări comerciale - Pagina 115
Asigurări comerciale - Pagina 116
Asigurări comerciale - Pagina 117
Asigurări comerciale - Pagina 118
Asigurări comerciale - Pagina 119
Asigurări comerciale - Pagina 120
Asigurări comerciale - Pagina 121
Asigurări comerciale - Pagina 122
Asigurări comerciale - Pagina 123
Asigurări comerciale - Pagina 124
Asigurări comerciale - Pagina 125
Asigurări comerciale - Pagina 126
Asigurări comerciale - Pagina 127
Asigurări comerciale - Pagina 128
Asigurări comerciale - Pagina 129
Asigurări comerciale - Pagina 130
Asigurări comerciale - Pagina 131
Asigurări comerciale - Pagina 132
Asigurări comerciale - Pagina 133
Asigurări comerciale - Pagina 134
Asigurări comerciale - Pagina 135
Asigurări comerciale - Pagina 136
Asigurări comerciale - Pagina 137
Asigurări comerciale - Pagina 138
Asigurări comerciale - Pagina 139
Asigurări comerciale - Pagina 140
Asigurări comerciale - Pagina 141
Asigurări comerciale - Pagina 142
Asigurări comerciale - Pagina 143
Asigurări comerciale - Pagina 144
Asigurări comerciale - Pagina 145
Asigurări comerciale - Pagina 146
Asigurări comerciale - Pagina 147
Asigurări comerciale - Pagina 148
Asigurări comerciale - Pagina 149
Asigurări comerciale - Pagina 150
Asigurări comerciale - Pagina 151
Asigurări comerciale - Pagina 152
Asigurări comerciale - Pagina 153
Asigurări comerciale - Pagina 154
Asigurări comerciale - Pagina 155
Asigurări comerciale - Pagina 156
Asigurări comerciale - Pagina 157
Asigurări comerciale - Pagina 158
Asigurări comerciale - Pagina 159
Asigurări comerciale - Pagina 160
Asigurări comerciale - Pagina 161
Asigurări comerciale - Pagina 162
Asigurări comerciale - Pagina 163
Asigurări comerciale - Pagina 164
Asigurări comerciale - Pagina 165
Asigurări comerciale - Pagina 166
Asigurări comerciale - Pagina 167
Asigurări comerciale - Pagina 168
Asigurări comerciale - Pagina 169
Asigurări comerciale - Pagina 170
Asigurări comerciale - Pagina 171
Asigurări comerciale - Pagina 172
Asigurări comerciale - Pagina 173
Asigurări comerciale - Pagina 174
Asigurări comerciale - Pagina 175
Asigurări comerciale - Pagina 176
Asigurări comerciale - Pagina 177
Asigurări comerciale - Pagina 178
Asigurări comerciale - Pagina 179
Asigurări comerciale - Pagina 180
Asigurări comerciale - Pagina 181
Asigurări comerciale - Pagina 182
Asigurări comerciale - Pagina 183
Asigurări comerciale - Pagina 184
Asigurări comerciale - Pagina 185
Asigurări comerciale - Pagina 186
Asigurări comerciale - Pagina 187
Asigurări comerciale - Pagina 188
Asigurări comerciale - Pagina 189
Asigurări comerciale - Pagina 190
Asigurări comerciale - Pagina 191
Asigurări comerciale - Pagina 192
Asigurări comerciale - Pagina 193
Asigurări comerciale - Pagina 194

Conținut arhivă zip

  • Asigurari Comerciale.doc

Alții au mai descărcat și

Sistemul de asigurări sociale în Germania

Introducere – sistemul public de pensii german Sistemul de pensii german este apreciat ca fiind unul dintre cele mai performante sisteme de...

Analiză comparatorie între asigurările tip RCA oferite de companiile ARDAF și OTP Garancia Asigurări

I.1 Descrierea asigurarii de tip RCA Asigurarea de raspundere civila auto - cunoscuta sub numele de RCA, reprezinta in momentul de fata una din...

ING Groupe

Grupul ING este unul dintre cele mai mari gupuri financiare din lume oferind o gama larga de servicii financiare integrate clientilor individuali...

Teste Grilă

TESTE GRILĂ 1. Se fac următoarele afirmaţii legate de prima de asigurare: A) Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită,...

Asigurări

CAP I Def: Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a riscurilor cu care se confruntă persoanele sau firmele în activitatea lor de zi cu zi...

Asigurări internaționale

1) Subiectele asigurarii: asigurarea implica o serie de factori: persoane fizice si juridice intre care se nasc raporturi sau sau relatii juridice...

Asigurări și Reasigurări

1. OBIECTIVELE CURSULUI Cursul oferă bazele teoretice referitoare la cunoaşterea necesităţii apariţiei activităţii de asigurare, la sensul unor...

Asigurări Sociale

Statul „bunăstării”: concept şi modele Politicile sociale reprezintă o disciplină de studiu a serviciilor sociale şi a statului bunăstării....

Te-ar putea interesa și

Organizarea și conducerea contabilității personalului, asigurărilor și protecției sociale

INTRODUCERE Tranziţia spre economia de piaţă şi succesul unei societăţi comerciale impun acordarea unei atenţii deosebite decontărilor cu...

Asigurările Comerciale în România

Odata cu trecerea de la economia naturala si autoconsum la schimb si economia de piata, întreprinzatorii, de la micii mestesugari cu atelierele lor...

Asigurări comerciale - sarcini de lucru

Sarcina de lucru 1 “Redacteaza un eseu care sa cuprinda cauze producatoare de pagube” Unele dintre cauzele producatoare de pagube sunt...

Asigurări comerciale - studiu privind asigurările de viață

1. Necesitatea cumpararii unei asigurari de viata Necesitatea cumpararii unei asigurari de viata reiese din nevoia de protectie a oamenilor. Pe...

Asigurările Comerciale de Persoane

1. Noţiuni introductive privind asigurările comerciale. 1.1. Forţele distructive ale naturii şi accidentele – pericole permanente pentru viaţa şi...

Asigurări Comerciale

CAPITOLUL I 1. Ce este riscul şi cum pot agenţii economici să se protejeze împotriva acestuia? Riscul reprezintă posibilitatea de a ajunge într-o...

Asigurări comerciale

În contextul unui fenomen tot mai accentuat de îmbătrânire a populaţiei care pune presiune din ce în ce mai mare asupra mecanismelor de protecţie...

Asigurări comerciale

Forma juridica a asigurarii este conferita de contract, care constituie “Legea partiilor” precum si legea propriu zisa cu privire la activitatea de...

Ai nevoie de altceva?