Asigurări de Răspundere Civilă

CAP. 1 . NECESITATEA, CONŢINUTUL, EVOLUŢIA ŞI IMPORTANŢA ECONOMICO-SOCIALĂ A ASIGURĂRILOR

1.1. Apariţia şi dezvoltarea asigurărilor

Originea ideii de asigurare ar putea fi închipuită încă de la începuturile civilizaţiei umane şi aceasta deoarece încă de atunci oamenii s-au arătat preocupaţi de prevenirea pagubelor, dar mai ales de suportarea în comun a eventualelor pagube produse din cauze naturale şi nu numai. Astfel, nu puţini sunt cei ce susţin existenţa unor practici specifice asigurărilor care apăreau în relaţiile comerciale la babilonieni . Ideea unui fond comun de asigurare din care să se acopere eventualele prejudicii suferite de cei care cotizau la formarea acestuia a apărut cu mult timp în urmă şi se pare că pentru prima dată la egipteni . Negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase, reducând riscul ca întreaga cantitate de marfa ce urma să ajungă la destinaţie să fie supusă pierderii. În jurul anului 3000 î.e.n. babilonienii au conceput şi practicat un sistem de aşa-zise credite maritime, care îl scuteau pe debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii. Acest sistem a fost preluat şi dezvoltat ulterior de greci prin emiterea unor hârtii de valoare .

Un rol important în evoluţia asigurărilor 1-au avut negustorii italieni din oraşele - state ale Italiei de Nord de la începutul actualului mileniu, activitatea lor fiind preluată şi de Ţările de Jos şi de Anglia. În anul 1310, Ducele de Flandra a decis înfiinţarea Camerei de Asigurări de la Bruges pentru asigurări împotriva riscurilor maritime, iar la Londra, Parlamentul a elaborat reglementări privind această activitate, prin emiterea în 1601 a „Legii privind poliţele de asigurare folosite între negustori".

Evoluţia asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor maritime, care au influenţat în mod deosebit asigurările de transport. În istoria Lloyd's, scrisă de Frederick Martin se spune că cea mai veche poliţă de asigurare cunoscută datează din 15 februarie 1613, dar cercetătorul R.G. Marsden consideră că ele au existat mult mai înainte. Folosind ca sursă arhiva Amiralităţii el consideră că 1524 este anul în care au fost încheiate pentru prima dată asemenea documente.

Forme incipiente de asigurare sunt cunoscute pe teritoriul României cu mult înainte de secolul al IX-lea. Se menţionează existenţa din „timpuri vechi" a unei forme rudimentare de asigurare a animalelor, denumită „Hopşa" care consta în întrajutorarea reciprocă a locuitorilor din această comună.

Primele organizaţii care au avut şi caracter de mutualitate şi întrajutorare au fost breslele din Transilvania, înfiinţate în secolul al XIV-lea. Tot în această perioadă sunt cunoscute şi asociaţiile pentru stingerea incendiilor, organizate între mai multe comune vecine. Se menţionează chiar o „Casă de incendii” organizată în localitatea Braşov în anul 1744 prin fuzionarea unui număr de asociaţii de întrajutorare învecinate şi care a funcţionat până in anul 1763.

În a doua parte a secolului al XVIII – lea, în câteva localităţi din Transilvania au luat fiinţă asociaţii de înmormântare care, pe baza cotizaţiilor plătite de membri, acoperea cheltuielile legate de decesul acestora. Datorită formalităţilor simple corespunzătoare primirii membrilor şi plăţii ajutoarelor de înmormântare, precum şi cheltuielile mici, aceste asociaţii s-au dovedit foarte viabile, continuând să existe sub diferite forme chiar până în zilele noastre.

Începând cu anul 1823, magistratura oraşului Sibiu a depus eforturi stăruitoare în vederea fondării unei instituţii de asigurare pentru incendiu. Crearea acesteia nu a fost posibilă pentru că în 1846, când statutul a fost definitivat, numai jumătate din proprietarii de imobile ai oraşului au fost de acord să contribuie la înfiinţarea ei. Prima organizaţie de asigurare propriu-zisă din ţara noastră a luat fiinţă în 1844 la Braşov, unde Asociaţia Meseriaşilor din localitate a pus bazele „Institutului General de Pensii din Braşov ". În statutul acestei instituţii se arată că „ Institutul General de Pensii din Braşov este o cooperativă bazată pe principiul mutualităţii ce îşi propune drept scop să acorde membrilor săi, în schimbul primelor depuse pe parcursul mai multor ani, la expirarea acestora, pensii anuale".

În 1871 prin înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie a luat fiinţă societatea de asigurare „Dacia”, cu un capital social de 3 milioane de lei. Printre fondatorii şi membrii consiliului de administraţie se numărau personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale şi economice. Doi ani mai târziu a fost creată societatea „România" cu un capital social de 2 milioane lei, care s-a bucurat de sprijinul unor personalităţi de prim rang. Rezultatele bune înregistrate au determinat mai multe societăţi străine să-şi retragă reprezentanţele din ţara noastră şi să cedeze portofoliul lor societăţii de asigurare „România". În 1881 cele două societăţi au fuzionat şi au creat societatea „Dacia - România" care a devenit una din cele mai puternice societăţi de asigurare din ţara noastră. În 1882 a luat fiinţă societatea „ Naţionala " şi drept urmare, ultima reprezentanţă străină s-a retras, cedându-i portofoliul asigurărilor de incendiu. În 1897 a fost întemeiată, la Brăila, societatea „Generala" de cercurile comerciale din Brăila şi Galaţi, care s-a specializat în asigurarea transporturilor maritime, în special de cereale. În 1907 a luat fiinţă societatea „Agricola" care practica asigurări legate de agricultură. În 1930 a fuzionat cu „Fonciera"- Cluj , devenind astfel „Agricola – Fonciera ". În 1930 s-a constituit societatea „Asigurarea Românească ".