Asigurări de Viață cu Acumulare de Capital

Cap.1 -Delimitãri ale Asigurãrilor de viaţã.

1.1. Necesitatea şi evoluţia asigurărilor

1.1.1.Riscurile şi nevoia de asigurare

Omul, parte integrantă a naturii a încercat permanent să supună natura înconjurătoare şi să o adapteze nevoilor sale, să descopere legile obiective care o guvernează şi să folosească în interesul său forţele şi resursele naturii.

Unele fenomene naturale sau evenimente pot provoca pierderi materiale sau pot pune în pericol viaţa şi integritatea corporală a oamenilor. Aceste fenomene nu pot fi controlate de către oameni, dar trebuie cunoscute pentru a se pune la adăpost de efectele lor, pentru a putea minimiza distrugerile pe care le generează.

Aceste calamităţi provocate de forţele naturii, cu efecte distructive puternice sunt: seceta, îngheţul, ploile torenţiale, inundaţiile, grindina, uraganele, trăsnetul, incendiile, cutremurele de pământ, prăbuşirile şi alunecările de teren, avalanşele de zăpadă ş. a. Aceste calamităţi pot distruge sau avaria case, gospodării, culturi agricole şi alte valori materiale sau pot provoca moartea sau îmbolnăvirea animalelor.

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii a avut ca urmare o creştere rapidă a producţiei şi a progresului social, dar au şi efecte negative respectiv poate provoca accidente care să avarieze sau să distrugă complet anumite mijloace de producţie şi bunuri de consum ori să afecteze capacitatea de muncă sau chiar vieţile oamenilor. Astfel, defecţiunile ivite în funcţionarea maşinilor, instalaţiilor şi aparatelor pot provoca explozii, electrocutări, asfixieri, arsuri etc.; dezvoltarea traficului rutier, feroviar, aerian şi maritim măreşte pericolele circulaţiei; folosirea energiei atomice în scopuri militare, precum şi scăparea acesteia de sub control în urma unor accidente în centralele atomoelectrice pot provoca imense pagube prin contaminarea radioactivă a oamenilor şi a celorlalte vieţuitoare.

În unele cazuri omul, prin modul necorespunzător în care îşi îndeplineşte atributele ce-i revin în activitatea economică poate să provoace pierderi semenilor săi. Este vorba de nepriceperea în folosirea tehnicii, neglijenţa în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu ori a celor gospodăreşti, nerespectarea regulilor privind protecţia şi securitatea muncii, săvârşirea de acţiuni delictuale cum ar fi crimă, jaf, furt, spargere etc.

Din prezentarea cauzelor care generează pericole se evidenţiază că unele dintre acestea sunt independente de voinţa omului, adică au un caracter obiectiv, altele legate de comportarea omului, adică au un caracter subiectiv.

Cunoaşterea împrejurărilor în care se pot produce diverse fenomene ce perturbă desfăşurarea normală a activităţii economice şi provoacă pagube, permite omului să ia măsurile de rigoare pentru a evita apariţia unor asemenea fenomene, a le preveni, a limita acţiunea lor distructivă sau a se pune la adăpost de urmările nefaste ale acestora.

Progresele ştiinţei şi tehnicii înregistrate în epoca modernă au condus la perfecţionarea formelor de protejare împotriva forţelor distructive ale naturii şi accidentelor. Între acestea, un loc aparte îl ocupă asigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă.

Asigurările s-au născut din nevoia firească de protecţie a omului împotriva calamităţilor naturii, împotriva consecinţelor accidentelor, din nevoia unor mijloace de existenţă în condiţiile pierderii sau limitării capacităţii de muncă în urma bolilor şi bătrâneţii.

Astfel, aceste activităţi de asigurare specializate, care îndeplinesc rolul de asigurători, despovărează pe partenerii lor de contract, pe asiguraţi, de consecinţele materiale ale riscurilor care îi ameninţă.

Preţul pe care asiguraţii îl plătesc asigurătorului – prima de asigurare – fiind mai mică decât pierderea pe care ar putea să o sufere în caz de producere a riscului asigurat, pledează pentru această formă de protecţie împotriva fenomenelor care pot influenţa vieţile oamenilor şi activitatea agenţilor economici.

Acţiunile de solidarizare a oamenilor împotriva unor evenimente cu caracter distructiv se înregistrează încă din antichitate, ele concretizându-se în forme de asociere simple.

1.1.2. Coordonatele istorice ale asigurãrilor

Astfel, cel mai vechi document 1 scris cunoscut până acum despre asigurări datează de circa 6500 ani.

Meşteşugarii tăietori de piatră în Egiptul de Jos au constituit un fond de întrajutorare format anticipat prin contribuţia tuturor pentru acoperirea pagubelor provocate de diverse evenimente ce loveau pe membrii colectivului.

Solan, înţeleptul atenian (640 – 558 î.e.n.) a obligat societăţile politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun, prin cotizaţii lunare destinat să acopere prejudiciile survenite în interiorul grupului. Acesta este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaşte.

De la romani a rămas un regulament al colegiului funerar din Laurinum care grupa membrii săi într-o asociaţie de înmormântare. Contra unei cotizaţii de înscriere a unei plăţi periodice, membrii asociaţiei de deces aveau asigurat un rug şi un mormânt.

Printre formele de asigurare cunoscute în orânduirea sclavagistă au fost şi procedeele practicate de comercianţi pentru protejarea şi recuperarea bunurilor, ca urmare a unor evenimente din timpul transporturilor. Astfel, pierderile care rezultă din aruncarea peste bord a unei părţi din încărcătura vaselor în scopul salvării acestora şi echipajelor aflate în primejdie, erau repartizate şi suportate proporţional de toţi participanţii la expediţie, după principiile avariei comune.