Asigurări maritime

Asigurarea maritimă, ca ramură a asigurărilor de bunuri, protejează navele maritime şi fluviale, celelalte ambarcaţiuni şi instalaţii folosite în porturi, precum şi încărcătura acestora împotriva unui complex de riscuri.

Este vorba de o multitudine de riscuri care pot surveni în timpul încărcării, descărcării şi transbortării, precum şi în timpul transportului, respectiv al staţionărilor intermediare. Riscurile la care ne referim pot fi provocate de forţa majoră care intra in categoria riscurilor asigurabile obisnuite, generale: uragan, furtună; aici intră, de asemenea, naufragiul navei dintr-un motiv sau altul; eşuarea navei; ciocnirea dintre două nave (abordaj), precum şi ciocnirea navei cu un corp fix plutitor altul decât o navă (coliziune), furtul, jaful.

De exemplu, în timpul navigaţiei, o navă care, în drumul său, se ciocneşte cu un gheţar, sufera avarii. Alt exemplu: o ambarcaţiune fluvială sau maritimă, navigând pe timp de ceaţă, se poate lovi de un mol, de un dig, de o epavă etc., şi se poate avaria. La bordul navei pot să intervină explozii la maşini sau poate să survină un incendiu care să provoace pagube navei şi încărcăturii de pe aceasta.

Alături de acestea, sunt şi riscuri care pot provoca pierderea navei ori a încărcăturii, dar a căror cuprindere în asigurare trebuie cerută în mod expres, cu o primă suplimentară- riscurile speciale. În această situaţie se află pierderile provocate de confiscarea mărfurilor sau a navei de către autorităţile unui stat; de acţiuni sau măsuri de război, răscoale sau război civil; de acţiuni de piraterie etc.; de lecaj, risipire, spargere – dacă acestea nu au fost provocate de naufragiu sau de accidente petrecute în timpul transportului.

În afara de acestea, există riscuri neasigurabile. Din această categorie fac parte, spre exemplu, pierderile provocate de : natura mărfii (fermentare, râncezire); întârzierea în livrarea încărcăturii sau scăderea preţurilor etc.; pierderile normale (uscarea) pe care le suferă mărfurile în timpul transporturilor, majoritatea taxelor vamale din țara importatoare etc.

În afară de întâmplările arătate până aici, provocate de cauze independente de voinţa oamenilor (deci de forţǎ majoră), sunt de menţionat pagubele pe care le pot suferi nava şi încărcătura din cauza neglijenţei echipajului navei, precum şi actele frauduloase săvârşite de comandant sau echipaj cu intenţie, spre a prăda, avaria ori distruge nava şi/sau încărcătura acesteia, ca şi alte acte ilegale comise fără încuviinţarea armatorului.

Pot surveni pagube care sunt determinate de persoane străine de nava respectivă. În urma acestor întâmplări sau riscuri ale transportului, se înregistrează pagubele (pierderi), denumite într-un cuvânt „avarii”. Prin avarie se înţelege o pagubă materială sau degradarea unui obiect, indiferent de mărimea şi de cauza acesteia. Pierderea obiectului considerat poate să fie:

a) totală(reala sau prezumata), ca în cazul scufundării unei nave sau în cel al aruncării în mare a încărcăturii

b) parţială(particulara), ca în cazul deteriorării unor instalaţii de pe navă, al luării de valuri a unor obiecte aflate la bord, al deteriorării unor produse făcând parte din încărcătura, ca urmare a pătrunderii apei de mare în cală sau a izbucnirii unui incendiu pe navă etc.

c) generala (comuna), sacrificiul, cheltuiala extraordinara pentru siguranta comuna, in scopul de a feri de primejdie bunurile angajate intr-o expeditie.

Avem de-a face cu o pierdere totala, atunci când daunele produse de un risc asigurat la navă sau la încărcătură nu sunt atât de mari încât bunurile respective să fie considerate pierdere totală. Pierderea totală poate fi reală sau prezumată.

O navă este considerată pierdere totală reală atunci când este complet distrusă sau atât de grav avariată încât nu mai poate fi reparată sau când costul de reparaţie ar depăşi valoarea comercială a navei; la fel când nu mai pot fi procurate materialele necesare reparaţiei. Pierderea totală reală a unei nave poate fi provocată de scufundare, distrugere prin incendiu sau dispariţia fără urme în mare.

În ceea ce priveşte încărcătura, se poate considera pierdere totală reală a acesteia, dispariţia mărfii în urma scufundării navei ori a incendiului, deteriorarea completă sau într-o asemenea măsură, încât din punct de vedere comercial ea nu mai poate fi valorificată ca marfă, nefiind recondiţionabilă.

Pierderea totală prezumată sau prin interpretare se caracterizează prin aceea că nava există şi poate fi salvată şi reparată, dar ea este atât de grav avariată încât operaţiile de salvare şi reparare, dacă s-ar efectua, ar reclama cheltuieli extrem de mari, care ar depăşi valoarea asigurată a navei.

În practica asigurărilor, pierderea totală prezumată este determinată în funcţie de următoarele criterii:

●când nava este abandonată în mod deliberat din cauză că pierderea ei totală reală apare inevitabilă;

●când nava nu poate fi salvată de la o pierdere totală reală fără o cheltuială care ar depăşi valoarea ei de asigurare sau, în cazul când aceasta ar fi subevaluată, - valoarea ei comercială;

●când nava este atât de avariată încât costul reparaţiilor ar depăşi valoarea ce-ar avea-o după reparaţie sau valoarea asigurată.

În practică, se foloseşte o clauză care prevede dreptul asiguratului de a considera nava pierdere totală prezumată, atunci când valoarea reparaţiilor depăşeşte trei pătrimi din valoarea reală sau valoarea de asigurare a navei. Asiguratul are posibilitatea să opteze pentru una din următoarele soluţii:

●să considere pagubă drept avarie parţială şi să păstreze nava, primind de la asigurător, cu titlul de despăgubire, o sumă egală cu valoarea estimată a pagubei;

●să abandoneze nava către asigurător, ca şi cum ar fi o pierdere totală reală, şi să primească, drept despăgubire, valoarea asigurată.

Din punctul de vedere al asigurărilor, se face deosebire între avaria particulară şi avaria comună sau generală.

Avaria particulară se caracterizează prin aceea că paguba materială adusă unor bunuri este consecinţa directă a forţei majore (furtună, incendiu, eşuare etc.), a unei greşeli de navigaţie (abordaj, coliziune etc.), a viciilor proprii bunurilor respective (autoaprindere, degradare în anumite condiţii etc.). pagubele sau cheltuielile care se încadrează în avaria particulară privesc interesul uneia dintre părţile care participă la expediţia maritimă, adică fie numai interesul navei, fie numai pe cel al încărcăturii. Avaria particulară are un caracter accidental, iar nu deliberat şi este efectul unor riscuri produse în afara voinţei oamenilor.