Asigurari, Servicii și Contracte la Societatea Interamerican

CAPITOLUL 1. ASIGURAREA – METODĂ DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA RISCURILOR. CONCEPTE TRĂSĂTURI, ROL, FUNCŢII

1.1. CONCEPTUL DE ASIGURARE

Recunoaştem sau nu, omul rămâne, măcar în parte, sub vremi. Nu poate prevedea totul şi nu întotdeauna evenimentele decurg aşa cum au fost prevăzute, fie că se referă la viaţa indivizilor, persoanelor, fie că privesc cadrul natural sau socio-economic în care evoluează.

Asigurarea constituie un sistem de relaţii economice, care implică aportul unui număr mare de persoane fizice şi juridice în constituirea unui fond bănesc, în condiţiile în care fiind ameninţate de aceleaşi pericole, în existenţa şi activitatea lor, concep şi recunosc oportunitatea prevenirii şi înlăturării pe baze mutuale a prejudiciilor generate de producerea acestor pericole viitoare, probabile, posibile, dar nesigure.

Asigurarea este o practică a creării, în mod preventiv, a condiţiilor şi a resurselor băneşti pentru dezdăunarea celor care au suferit pagube ca şi pentru plata unor sume cuvenite celor în viaţa cărora au intervenit anumite evenimente faţă de care au convenit utilizarea acestei practici.

În ţările dezvoltate, asigurările au devenit o importantă ramură a economiei naţionale, deoarece prin valoarea adăugată creată în societăţile de asigurare, de intermediere şi alte prestări de servicii înrudite, participă la sporirea produsului intern brut; oferă locuri de muncă unui mare număr de persoane; participă la oferta de capital de împrumut pe piaţa financiară, cu resurse băneşti pe care le pune la dispoziţia băncilor, agenţilor economici sau autorităţilor publice iar prin sumele acordate asiguraţilor (ca despăgubiri, indemnizaţii, rente) contribuie la refacerea bunurilor distruse sau avariate de riscurile asigurate.

Unii specialişti pun în evidenţă anumite valenţe specifice asigurărilor: calitatea de ramură prestatoare de serviciu, de intermediar financiar şi de activ financiar.

Asigurarea ca ramură prestatoare de servicii, se relevă prin faptul că societatea de asigurare, în schimbul primelor de asigurare încasate, oferă asiguratului un produs necorporal specific – “preluarea răspunderii pentru riscurile asigurate”, “securitatea” pentru cazurile convenite prin contractul de asigurare.

Desigur, obligaţia asumată de societatea de asigurări faţă de asiguraţi este influenţată de caracterul aleator al fenomenelor asigurate. Ca urmare, echilibrul între primele de asigurare încasate şi îndemnizaţiile datorate poate fi afectat de abateri. Dacă abaterile sunt favorabile pentru asigurător ele măresc profitul. Dacă abaterile sunt nefavorabile, se impune compensarea acestora prin venituri generate din alte surse: dobânzi la depozite bancare, plasamente de capital, etc.

Asigurarea ca intermediar financiar rezidă în faptul că, mai ales în asigurările de viaţă, societăţile de asigurare oferă asiguraţilor nu numai o protecţie de asigurare, ci şi instrumente de economisire şi fructificare a resurselor băneşti (în cadrul ofertei de capital de împrumut, pe piaţa financiară).

Asigurarea ca activ financiar rezidă în faptul că în perioada derulării contractului de asigurare este influenţată atât mărimea absolută nominală a sumei acumulate, cât şi mărimea reală a acesteia. Deci, contractul de asigurare apare ca o creanţă condiţionată emisă de asigurător şi achiziţionată de asigurat.

Conceptul de asigurare comportă abordarea sub aspect juridic, economic sau financiar.

Sub aspect juridic, pentru a fi operantă, asigurarea trebuie să capete o formă juridică, iar acest fapt rezultă din contract, ca “legea părţilor” şi din legea propriu-zisă emisă de puterea legislativă. Deci contractul de asigurare şi legea de organizare a activităţii de asigurare constituie izvoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări.

În codul civil român din 1930 la art. 49 se precizează că “prin contractul de asigurare întreprinderea de asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc”.

Sub aspect economic asigurarea implică constituirea, în condiţii specifice, a fondului de asigurare, în legătură cu care pot fi puse în evidenţă câteva aspecte. Mai întâi faptul că fondul de asigurare se constituie în formă bănească (unele excepţii neinfirmând regula).

Apoi, fondul de asigurare se constituie descentralizat, la nivelul fiecărei societăţi de asigurare, pe seama primelor de asigurare încasate.

Constituirea şi utilizarea fondului de asigurare implică relaţii economice între părţi, prin fluxurile băneşti pe care le presupune încasarea primelor de asigurare, de către societatea de asigurare, iar apoi plata despăgubirilor aferente.

Sub aspect financiar se poate aprecia că asigurarea este intermediar financiar între persoanele fizice asigurate care plătesc eşalonat prime de asigurare, şi persoane juridice şi fizice care au nevoie de resurse financiare suplimentare. Se relevă astfel faptul că, mai ales în asigurările de viaţă, asigurarea constituie nu numai mijloc de protecţie împotriva riscurilor, dar şi instrument de economisire şi de fructificare a resurselor băneşti.

Premisele asigurării rezidă în caracterul evenimentelor putând fi sintetizate astfel:

Caracterul aleator al evenimentelor la care se referă asigurarea. Evenimentul trebuie să fie întâmplător, realizarea lui să nu depindă de voinţa persoanelor (fizice, juridice) implicate în asigurare, fie că acest fapt nu este posibil ( ca în cazul calamităţilor naturale – ploaie torenţială, grindină, inundaţii, cutremur de pământ), fie că legea le interzice provocarea evenimentelor respective (incendiu, deces, accident corporal). Deci pentru a fi asigurabil, evenimentul trebuie să fie posibil, în viitor, cu consecinţe neprevăzute, poate aşteptate şi chiar temute, totuşi nesigur sub aspectul ivirii, a măsurii în care va provoca sau nu pagube, ca şi sub aspectul localizării şi duratei.

a) Caracterul evaluabil al evenimentelor înseamnă că pentru a fi asigurabil, evenimentul în cauză, trebuie să poată fi cuprins în cercetarea statistică, deci să decurgă după legităţile evenimentelor întâmplătoare, încadrându-se în regulile de calcule ale probabilităţilor. Posibilitatea de evaluare a evenimentelor se referă la numărul de cazuri ce se pot ivi şi la nivelul la care este necesară acoperirea pagubelor. Acest fapt face posibilă stabilirea primelor de asigurare ce urmează a fi plătite de către fiecare asigurat într-un cadru mutual.

b) Mutualitatea reflectă constituirea şi utilizarea fondului de asigurare după principiul unul pentru toţi şi toţi pentru unul. Mai precis, fondul de asigurare se constituie exclusiv în formă bănească, prin contribuţia unui număr mare de persoane fizice şi juridice (asiguraţi), în scopul prevenirii şi, cu deosebire, înlăturării urmărilor generate de producerea evenimentului asigurat.

c) Extensia numerică a asiguraţilor reflectă o cerinţă în derularea procesului asigurării, prin aceea că numărul de asiguraţi trebuie să fie cât mai mare, pentru necesităţi vizând: calculul primelor de asigurare cu ajutorul unor metode statistice , evaluarea şi dispersia riscului, asigurarea unor resurse suficiente pentru constituirea fondului de asigurare şi utilizarea lui eficientă.

d) Echidistanţa asiguraţilor faţă de risc sau evenimentul de referinţă este necesară. Mai precis, se impune identificarea intereselor similare ale asiguraţilor, pentru a promova o anumită formă de asigurare şi dezdăunarea în acelaşi fel a asiguraţilor pentru o anumită categorie de riscuri.