Asigurări și Reasigurări

Capitolul 1. Consideraţii generale privind reasigurările

1.1. Introducere

Asigurările şi reasigurările deţin un rol fundamental în structurile economice şi sociale naţionale, în promovarea spiritului antreprenorial, foarte important pentru creşterea economică a tuturor ţărilor. Societăţile de asigurare şi reasiguare sunt considerate, pe buna dreptate, investitori instituţionali majori, indispensabili pentru dezvoltarea pieţelor de capital. Importanţa financiară a asigurărilor şi reasigurărilor şi rolul lor aparte în economie şi societate cere, evident, crearea unui cadru legal şi prudenţial adecvat.

1.2. Definirea reasigurării

Reasigurarea constă în asigurarea unei societăţi de asigurări pentru unele riscuri , într-o anumită cotă, la o altă societate de asigurări mai puternică, prin cedarea unei părţi din risc şi a unei anumite cote din prima de asigurare. Prin reasigurare asigurătorul, în calitate de reasigurător, primeşte prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurarii. Asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora reasigurătorul contribuie, potrivit obligaţiilor preluate, la suportarea indemnizaţiilor pe care reasiguratul le plăteşte la producerea riscului care a făcut obiectul reasigurarii. Reasigurarea nu stinge obligaţiile asigurătorului şi nu stabileşte nici un raport juridic între asigurat şi reasigurător.

Reasigurările deţin o poziţie deosebit de semnificativă şi au apărut dintr-o necesitate obiectivă, şi anume, din existenţa unor riscuri foarte mari (ex: maritime, aviatice, incendiu, de viaţă, de accidente etc.) care pot genera daune extrem de mari pe care societăţile de asigurări, neavând capacitate financiară suficientă, pot fi incapabile să le suporte numai pe contul lor, ducând, practic, la falimentul acestora. Reasigurarea oferă capacitatea necesară asigurătorului direct pentru acoperirea riscurilor pe care, altfel, nu le poate suporta singur. Asigurătorul care acceptă preluarea unui risc sau a unor riscuri mai mari, peste capacitatea sa, poate apela la una sau mai multe companii de reasigurări pentru a ceda în reasigurare o parte din risc. Reasigurarea are ca efect "pulverizarea" riscului.

Definiţia clasică a reasigurării, conform dreptului englez, a fost elaborată de Lord Mansfield, în 1807: "reasigurarea reprezintă o nouă asigurare, efectuată printr-o nouă poliţă, pentru acelaşi risc iniţial asigurat, în scopul despăgubirii asigurătorilor pentru asigurările lor anterior încheiate; ambele poliţe există în acelaşi timp". Cu alte cuvinte, mai simplu, se poate afirma că reasigurarea este "asigurarea asigurării".

1.3. Scurt istoric

Reasigurarea a apărut în evul mediu ca o măsură de îndreptare a unor acţiuni imprudente ale acelor asigurători care încheiau asigurări de transport maritim în zone extrem de riscante (din cauza piraţilor şi condiţiilor grele de navigaţie - uragane, furtuni, stânci etc). În acea vreme, asigurătorii nu dispuneau de suficiente informaţii, în funcţie de care să judece fiecare risc acceptat. Ca urmare, după perfectarea contractelor, la întâmplare, căutau să scape de angajamentele care erau excesiv de riscante, cedându-le altor societăţi de asigurări (de reasigurări).

Primul contract de reasigurare a fost încheiat, potrivit unor surse, în anul 1370, de către genovezul Giuliano Grillo, care asigurase un transport maritim pe itinerariul Genova-Sluys (Bruges). Întrucât călătoria între Cadix şi Bruges era considerată extrem de periculoasă, asigurătorul a căutat să scape de angajamentul său prea hazardat. În acest scop, el a încheiat un contract cu asigurătorii Goffredo Benavia şi Martino Sacco care, în schimbul unei prime, au acceptat să acopere orice daună care ar fi putut surveni pe distanţa Cadix-Bruges. Începând cu secolul al XlX-lea reasigurarea a luat o mare amploare în Europa, impulsul fiind dat de revoluţia industrială. Revoluţia industrială din secolul al XlX-lea a favorizat introducerea progresului tehnic, la început în Marea Britanie şi apoi în alte ţări din Europa. Astfel, atelierele meşteşugăreşti şi micii întreprinzători individual au fost înlocuiţi de către marile întreprinderi industriale, organizate sub forma societăţilor anonime La începutul secolul acestui secol, nu existau decât 30 de societăţi de reasigurari, dintre care 14 erau situate în Anglia, 5 în S.U.A., 3 în Germania şi tot atâtea în Danemarca, 2 în Franţa şi câte una în Austria, Olanda şi Elveţia. Dupa alte surse, şi în Spania, Cuba şi Argentina existau câte o asemenea societe.

În Marea Britanie reasigurarea a fost interzisă o perioadă de timp (1746-1864) pentru a evita operaţiunile speculative, astfel, printr-o lege adoptată în 1746 reasigurarea în această ţară a devenit ilegală, excepţie făcând numai situaţia în care asigurătorul devenea insolvabil, dădea faliment sau deceda, iar prima de asigurare devenea fără valoare, fiind insuficientă.