Asigurări sociale în România

Conceptul de asigurare şi necesitatea asigurării

Cadrul organizatoric şi metodologic în care se realizează operaţiile de asigurare, respectiv activitate de asigurare constituie piaţa asigurărilor.

Creşterea şi diversificarea activităţii economice şi implicit a schimburilor internaţionale de valori au dus la creşterea şi dezvoltarea unor pieţe active şi concurente de asigurări şi reasigurări. Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de eterogenitate determinat de existenţa unei mari diversităţi de tipuri şi categorii de afaceri. De aceea nu se poate vorbi de o singură piaţă a asigurărilor sau reasigurărilor ci de pieţe ale asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind individualizată prin preponderenţa unor anumite tipuri de tranzacţii, prin existenţa unor anumite societăţi de asigurare şi reasigurare, cutume, mod de funcţionare, tranzacţionare, reguli.

Operatorii specifici pe piaţa asigurărilor sunt: asigurătorul şi asiguratul.

Asigurătorul, în această calitate, lansează oferta de asigurare în temeiul unei legi, în cazul asigurărilor obligatorii sau în virtutea unui contract, în cazul asigurărilor facultative.

Asiguratul, ca operator, îşi manifestă cererea de asigurare în funcţie de interes, potenţa sa financiară sau chiar în virtutea legii, în cazul asigurărilor obligatorii.

Parametrii pieţei asigurărilor sunt oferta şi cererea de asigurare. Oferta de asigurare este susţinută de societăţile comerciale de asigurare, persoane juridice autorizate legal să funcţioneze pe piaţa asigurărilor şi care au capacitate financiară corespunzătoare. Oferta de asigurare este impusă, în cazul asigurării prin efectul legii, dar ea este liberă în cazul asigurărilor facultative.

Lipsa ofertei în asigurări, indiferent de cauze, generează alternative de autoprotecţie sau autoasigurare, acţiuni de economisire, etc.

Cererea de asigurare este expresia manifestării unor persoane fizice şi juridice ca asiguraţi cu interesul acestora pentru protecţia bunurilor, integrităţii persoanei, etc. Faţă de variatele riscuri care le pot afecta. Cererea de asigurare se încadrează într-o anumită structură tipologică putându-se identifica: cerere potenţială şi cerere reală, cerere satisfăcută şi cerere nesatisfăcută, cerere amânată, etc.

Evoluţia şi mutaţiile structurale ale cererii de asigurare se află sub incidenţa condiţiilor social-economice ale perioadei de referinţă, a condiţiilor legislative, a facilităţilor oferite pe plan juridic şi financiar, precum şi a interesului privind promovarea diferitelor forme de asigurare, atât din partea societăţii de asigurare cât şi a asiguraţilor.

Piaţa asigurărilor constituie un concept complex, dinamic, cu valenţe practice pe plan naţional şi internaţional.

Managementul riscului

Managementul riscului oferă elementele necesare pentru răspunsul la complexitatea monitorizării riscului. Conceptul de management al riscului constă atât în prevenirea şi minimizarea producerii unor evenimente cât şi în procesul de identificare, evaluare şi cuantificare al acestora. Totodată managementul riscului parcurge etape de dezvoltare în această perioadă fiind de mare utilitate în adoptarea unor măsuri de limitare a pierderilor care ar putea să apară. Un prim element în procesul de management al riscului constă în identificarea acestuia, prin inspecţia de risc, experienţă, chestionarele de analiză a situaţiei. Cuantificarea riscului sau evaluarea acestuia exprimă probabilitatea de a se produce, precum şi impactul financiar pe care îl poate avea în cazul producerii asupra celui care se efectuează analiza. O etapă foarte importantă o reprezintă recomandarea şi decizia asupra modalităţii de transfer al riscului prin asigurare combinând cel puţin trei elemente cea mai buna acoperire, o prima de asigurare negociată, un asigurător capabil să suporte rapid eventuale daune. Managerul de risc există de obicei în marile companii, acesta având rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor care ameninţă la un moment dat activitatea companiei dar şi de a elabora programe de asigurare sau alte metode de prevenire. Prin dotarea clădirilor cu sisteme de alarmă împotriva furturilor, cu detectoare de fum şi stingătoare de incendiu se implementează practic o parte a unui sistem de management al riscului. În activitatea de asigurări riscul îşi face simţită prezenţa într-o măsură mult mai mare decât în alte domenii.

Evoluţia analizei riscului

Analiza şi managementul riscului nu elimină riscul, ci permit evaluarea efectelor expunerii la risc şi alocarea judicioasă a resurselor în diferite proiecte investiţionale, precum şi elaborarea planurilor şi prognozelor privind perspectivele afacerii; astfel putem să ne asigurăm în faţa riscului. Analiza riscului este un instrument complementar necesar, însă nu şi suficient în afaceri; este instrumentul care face diferenţa între noroc/şansă şi un management bun, sau între neşansă şi un management inadecvat.