Asigurările de Bunuri

Capitolul IIntroducere în universul asigurărilor

Secţiunea 1. Istoricul asigurărilor

Tehnicile asigurării au apărut în civilizaţiile din Asia şi Orientul Mijlociu Islamic, dar şi în Europa Medievală. În cele din urmă, comerţul european s-a extins spre America de Nord şi restul lumii şi, o dată cu acestea, s-a extins şi asigurarea.

Evoluţia asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor maritime, în mod deosebit. Asigurările maritime au influenţat în mod decisiv toate celelalte tipuri de asigurări, dar în mod deosebit asigurările de transport.

În secolul al XII-lea, centrul comerţului european s-a mutat la Amsterdam. Aceasta stabilise relaţii comerciale în întreaga lume şi devenise un imens depozit de bunuri destinate vânzării, iar cetăţenii săi găsiseră modalităţi eficiente de conducere a afacerilor.

În ţara noastră, primele forme de asigurare au apărut din cele mai vechi timpuri. Se cunoaşte o formă rudimentară de asigurare denumită „Hopşa” şi care constă în întrajutorarea reciprocă a locuitorilor din aceeaşi comună pentru cazul accidentării şi sacrificării din necesitate a vitelor.

În anul 1952 s-a creat, cu capital integral românesc. Administraţia Asigurărilor De Stat – ADAS, instituţie specializată în activitatea de asigurare, de reasigurare şi de comisariat de avarie

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1279/8 decembrie 1990 privind înfiinţarea unor societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, care prevedea că începând cu 1 ianuarie 1991 se pot crea societăţi de asigurare ca societăţi comerciale pe acţiuni; ADAS şi-a încetat activitatea.

Secţiunea 2. Noţiuni şi concepte

Din punct de vedere juridic, asigurarea este un contract aleatoriu în care una din părţi - asiguratul - se obligă să plătească celeilalte părţi - asiguratorul - o sumă de bani pentru ca în ipoteza producerii evenimentului asigurat, acesta din urmă să plătească asiguratului indemnizaţia stabilită prin contract.

1. Asiguratorul este societatea comercială datoare să plătească indemnizaţia de asigurare la producerea evenimentului asigurat.

2. Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce încheie contractul de asigurare în interesul său sau al altei persoane.

3. Beneficiarul asigurării este terţul faţă de contract ce urmează să primească indemnizaţia de asigurare la realizarea evenimentului asigurat.

4. Riscul asigurat este evenimentul viitor, posibil şi incert prevăzut în contract ce pune în pericol patrimoniul, viaţa ş.a. asiguratului.

5. Cazul asigurat este evenimentul asigurat şi produs. (Ex.: incendiu).

6. Obiectul asigurării este reprezentat de ceea ce s-a asigurat ( de ex : răspunderea civilă).

7. Interesul asigurării este reprezentat de dauna evaluabilă în bani pe care asiguratul o poate suferi.

8. Suma asigurată este suma maximă în limita căreia asiguratorul este obligat să plătească indemnizaţia de asigurare. În funcţie de suma asigurată, se calculează atât indemnizaţia, cât şi prima de asigurare.

9. Prima de asigurare este suma de bani pe care o plăteşte asiguratul asiguratorului pentru asumarea riscului.

10. Indemnizaţia de asigurare este suma de bani pe care asiguratorul o plăteşte asiguratului sau beneficiarului la producerea cazului asigurat.

11. Principalele acte normative în materie sunt:

- Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor;

- Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.