Asigurările de Viață cu Componentă Investițională

“ New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asigurătorilor… fără asigurări, n-ar exista zgârie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea înălţime, riscând să facă un plonjon mortal şi să-şi lase familia în mizerie; fără asigurări, nici un capitalist nu ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri, pe care un singur muc de ţigară le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări nimeni nu ar circula cu un automobilul pe străzi.

Chiar cu un Ford, un bun şofer este conştient de faptul că în fiecare clipă riscă să dea peste un pieton”

HENRY FORD

Cap.1 NECESITATEA ŞI IMPORTANŢA APARIŢIEI ASIGURĂRILOR

1.1 Necesitatea, apariţia şi evoluţia asigurărilor în lume

Apariţia asigurărilor este legată de necesitatea ca oamenii să se ajute reciproc în cazul daunelor în permanentă creştere, iar a reasigurărilor pentru sprijinirea între ei a celor care administrează fomdurile şi activităţile de asigurare.

De-a lungul timpului, societatea a fost caracterizată de două tipuri de economii: economiile de schimb ( realizate cu elemente corespunzătoare pieţei de schimb, bani, instrumente financiare diverse) şi economiile naturale acestea datând din timpuri mult mai vechi decât primele.

Într-o astfel de economie naturală, putem privi conceptul de asigurare ca pe o formă de preluare a daunelor şi a procesului de dezdăunare pe cât mai multe umere. De exemplu, dacă o casă suferea un incendiu devastator, membrii comunităţii respective trebuiau să ajute la reconstruirea casei altfel, nu vor primi nici ei ajutor în viitor. Acest tip de asigurare a supravieţuit până în zilele noastre în regiunile în care economiile de schimb moderne au pătruns decât superficial ( de exemplu în unele ţări de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice).

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, creşterea importanţei Londrei ca şi centru comercial a dus, de asemenea, la apariţia unei cereri reale pentru asigurare( mai precis de asigurare maritimă).La finalul anilor 1680, a fost creată organizaţia Lloyd de armatorii şi oamenii de finanţe care frecventau cafeneaua lui Edward Lloyd. Acesta era locul principal de întâlnire dintre părţile care doreau să-şi asigure navele şi cele care erau dispuse să subscrie riscurile aferente .

Cele mai vechi forme de asigurare sunt întâlnite în Antichitate şi datează de circa 6500 de ani.Atunci au apărut primele instituţii sociale menite a asigura protecţia individului şi a bunurilor sale. Este vorba despre instituţii sociale de intra-ajutorare naturală a cioplitorilor în piatră din Egiptul Antic, de asigurare a transportului în caravane, prin repartizarea costurilor datorate furturilor, între toţi comercianţii care participau la transportul respective, organizarea de asociaţii a căror activitate consta în a da ajutor membrilor săi şi familiilor acestora în caz de incendii, boală sau deces.

Prin anul 650 înainte de Hristos, în Grecia antică înţeleptul legislator Solon a obligat societăţile politice şi meşteşugăreşti să constituie un fond comun alimentat prin cotizaţii lunare, destinat să repare prejudiciile survenite în interiorul grupului. Este cea dintâi asigurare obligatorie care se cunoaşte.

Cercetările istorice au scos la iveală că prima formă de dispersie a riscurilor şi, mai apoi, de asigurare o reprezintă cea practicată de negustorii chinezi,care-şi distribuiau marfa pe mai multe vase ce urmau să o transporte,reducând astfel riscul ca întreaga cantitate de marfă să fie supusă pierderii.

În Evul Mediu, odată cu dezvoltarea schimburilor comerciale, cu amplificarea acordării de împrumuturi, au apărut reguli principale care au stat la baza asiguării moderne. Evolutia asigurărilor este strâns legată de dezvoltarea comerţului pe mare şi a asigurărilor maritime, care au influenţat, în mare măsură, toate celelalte tipuri de asigurări, în special pe cele de transport.

Secolul al IX-lea desemnează începutul asigurărilor moderne.

Apariţia asigurărilor maritime ca primă formă de asigurare are la bază strânsa legătură dintre comerţ şi navigaţia maritimă desoperindu-se că navele, mărfurile, navlul şi vieţile oamenilor erau expuse riscurilor mării.

Perioada de dezvoltare a sigurărilor maritime a debutat în secolul al XVI-lea în Italia, Anglia şi Franţa.

Primele poliţe de asigurare maritimă sunt scrise în limba italiană şi reprezintă modelul pe baza cărora s-au dezvoltat ulterior contractele de asigurări, inclusiv poliţele Lloyd’s din Anglia.

Cel mai vechi contract de asigurare care a fost păstrat, a fost subscris în Genova în 1347, iar prima companie de asigurări maritime datează din 1424, tot la Genova. Într-o poliţă încheiată în 1385, se acopereau următoarele categorii de riscuri:

- calamităţi naturale, incendii, confiscarea mărfii de către autorităţi locale etc.

Cunoscută ca promotoare principală a asigurărilor maritime, Anglia are un rol principal în acest domeniu. Arhivele industriei de asigurări se numără printre cele mai vechi şi mai mari colecţii de documente din Marea Britanie. Importanţa lor este foarte mare pentru că demonstrează dezvoltarea asigurărilor începând cu secolul al XVI-lea şi reprezintă şi o sursă importantă, pentru asigurătorii de astăzi, de statistici şi informaţii detaliate pentru fiecare risc. Aceste arhive fac posibilă cunoaşterea practicilor vremurilor, evoluţia sectorului, navele şi proprietăţile asigurate, constituind o reflectare a schimbărilor economice şi sociale oglindite clar şi în istoria asigurărilor.

După asigurările maritime, s-au dezvoltat şi alte categorii de asigurări. Au urmat asigurările de viaţă, a căror bază a fost creată de către finanţistul Italian Tonti, care a creat primele “tontine”în franceză, acestea fiind asociaţii constituite pe o perioadă de timp, în decursul căreia, membrii asociaţiei vărsau la fondul comun o cotizaţie anuală, în funcţie de vârstă. La expirarea termenului pentru care a fost constituită asociaţia, sumele rezultate din capitalizarea cotizaţiilor de-a lungul perioadei, erau repartizate între

membrii supravieţuitori. Această formă de asigurare reprezintă practic asigurările de supravieţuire din zilele noastre.

Asigurarea, aşa cum este percepută în zilele noastre, are ca izvor de apariţie marele incendiu din Londra din anul 1666, când au fost distruse 13200 de case. În urma acestui dezastru, Nicholas Barbon a deschis primul birou pentru asigurarea clădirilor. În anul 1680, englezul a înfiinţat prima companie de asigurări de incendii din Anglia, denumită “The Fire Office”.

Pe parcurs, au apărut progresiv şi alte ramuri de asigurare: asigurări împotriva accidentelor, a mortalităţii animalelor, a cailor de cursă, împotriva furtului şi asigurări de răspundere civilă.

În Statele Unite ale Americii, prima companie de asigurări a demarat activitatea tot prin încheierea asigurărilor pentru incendii, cu sediul în Charles Town (oraşul Charleston de astăzi), în anul 1732.

În anul 1752 Benjamin Franklin a fondat “Philadelphia Contributionship for the Insurance of House from Loss by Fire”, prima companie care colecta contribuţii în vederea prevenirii incendiilor. Această orgnizaţie nu numai că lansa avertizări în cazul unor incendii, dar, de asemenea, putea refuza asigurarea anumitor clădiri unde riscul de incendiu era foarte mare, ca de exemplu, în cazul caselor de lemn.

Timp îndelungat, reticienţele de ordin moral, au încetinit dezvoltarea anumitor tipuri de asigurări. Este cazul asigurărilor de viaţă, faţă de care, anumiţi jurişti considerau imorală încheierea de pacturi asupra vieţii umane, de asemenea asigurarea de răspundere civilă era criticată, mult timp crezându-se că, dacă o persoană sau o întreprindere se asigură împotriva consecinţelor, greşelilor sau neglujenţelor, ar determina o conduită expusă riscurilor şi ar multiplica pagubele în loc să le prevină.

Dar, ce se înţelege prin asigurare?

Studierea definiţiilor date asigurării, duce la o grupare a lor, atât în funcţie de precizia şi claritatea lor, cât şi în funcţie de poziţia, de punctul de vedere din care sunt elaborate.

Există, în primul rând, abordări de o generalitate excesivă care nu pun în evidenţă aspectele esenţiale ale conceptului definit. O astfel de definiţie îi este atribuită Corporaţiei Lloyd’s, conform căreia “asigurarea este contribuţia celor mulţi la nenorocirea celor puţini.”